Contractele de credit, inclusiv contractele de garanţie reală sau personală, încheiate de o instituţie de credit constituie titluri executorii. OUG nr. 99/2006 a dat dreptul băncilor să-si organizeze un corp propriu de
executori, a cărui activitate este strict legată de punerea în executare a titlurilor executorii aparţinând instituţiei de credit si altor entităţi care aparţin grupului acesteia si care desfăsoară activităţi financiare.
Executarea silită a creditelor fără garanţii imobiliare
Dacă în contract nu s-au prevăzut garanţii imobiliare, băncile sunt obligate să înceapă cu urmărirea bunurilor mobile si numai dacă nu se acoperă creanţa după vânzarea acestora se poate trece la executarea bunurilor imobile.
Executarea poate începe numai după ce se va comunica debitorului o somaţie. Dacă în termen de o zi de la primirea somaţiei debitorul nu plăteste suma datorată, executorul va putea trece la sechestrarea bunurilor mobile urmăribile ale debitorului, chiar dacă acestea sunt deţinute de un terţ.
Executorul va identifica si va evalua cu acordul părţilor bunurile sechestrate, iar dacă acestea nu se înţeleg, va solicita efectuarea unei expertize. Bunurile vor fi evaluate la valoarea lor de circulaţie.
Bunurile sechestrate se pot lăsa, cu acordul băncii, în custodia debitorului, care le poate folosi cu condiţia să nu piardă din valoare prin întrebuinţare. Dacă există pericolul ca debitorul să înstrăineze, să substituie ori să deterioreze bunurile sechestrate, executorul le va sigila sau le va ridica de la debitor.
Sumele în lei sau în valută, titlurile de valoare, obiectele din metale preţioase, pietrele preţioase, obiectele de artă, colecţiile de valoare si altele asemenea se ridică si se depun, cel târziu a doua zi, la unităţi specializate.
Executorul poate valorifica bunurile sechestrate prin vânzare la licitaţie publică, vânzare directă si prin alte modalităţi admise de lege.
Bunuri imobile care pot fi urmArite
Creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmas nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comună, ci vor trebui să ceară mai întâi împărţeala acestora.
Creditorii personali pot urmări însă cota-parte determinată a debitorului lor din imobilul aflat în coproprietate, fără a mai fi necesar să ceară împărţeala.
Imobilele urmărite silit se valorifică prin vânzare la licitaţie publică, vânzare directă si prin alte modalităţi admise de lege.
În vederea identificării imobilului urmărit, executorul judecătoresc se va deplasa la locul unde este situat acesta si va încheia un proces-verbal de situaţie.
După întocmirea procesului-verbal de situaţie executorul va soma pe debitor că, dacă nu va plăti, se va trece la vânzarea imobilelor cuprinse în acest proces-verbal. Executorul va lua măsuri ca somaţia să fie înscrisă în cartea funciară.
Dacă în termen de 15 zile de la primirea somaţiei debitorul nu plăteste datoria, executorul judecătoresc va începe procedura de vânzare. Executorul va stabili de îndată preţul imobilului, iar în cazul în care consideră necesar va cere părerea unui expert. În practică, imobilele sunt evaluate sub valoarea lor reală.
În termen de 5 zile de la stabilirea preţului imobilului executorul va întocmi si va afisa publicaţia de vânzare a acestuia.
Vânzarea la licitaţie se face în mod public si se va ţine separat pentru fiecare imobil sau corp de proprietate.
Suma de bani realizată prin executarea silită se eliberează creditorului urmăritor până la acoperirea integrală a drepturilor sale, iar suma rămasă disponibilă se predă debitorului.
Avocat Camelia Leceanu răspunde la cele mai frecvente întrebări legate de executarea silită a creditelor bancare:
Întrebări frecvente
Ce face banca dacă persoana urmărită pentru a fi executată silit nu are bunuri care să poată fi scoase la licitaţie?
În ipoteza în care debitorul nu are în proprietate bunuri (mobile sau imobile) se pot urmări atât salariile, cât si alte venituri periodice realizate din muncă, pensiile acordate în cadrul asigurărilor sociale, precum si alte sume ce se plătesc periodic debitorului si sunt destinate asigurării mijloacelor de existenţă ale acestuia. Art. 409 C. proc. civ. face o referire generală la salariile angajaţilor-debitori, ceea ce presupune că nu se face nicio distincţie cu privire la clauzele contractului de muncă. Aceeasi referire generală este făcută de legiuitor si în privinţa pensiilor care nu sunt limitate la un anumit sistem de asigurări sociale. Tinând seama de caracterul general al reglementării (art. 409 C. proc. civ.) se pot urmări, practic, orice fel de venituri cu caracter periodic destinate asigurării mijloacelor de existenţă.
Veniturile pot fi urmărite de creditorii bancari în limita a 1/3 din venitul lunar net.
Dacă sunt mai multe urmăriri asupra aceluiasi venit, urmărirea nu poate depăsi 1/2 din venitul lunar net al debitorului, indiferent de natura creanţelor, cu excepţia cazului în care legea prevede altfel.
În cazul veniturilor din muncă sau orice alte sume ce se plătesc periodic debitorului si sunt destinate asigurării mijloacelor de existenţă a acestuia, legea instituie si o limită în raport cu salariul minim pe economie: dacă veniturile amintite sunt mai mici decât cuantumul salariului minim net pe economie, pot fi urmărite numai asupra părţii ce depăseste jumătate din acest cuantum.
sfin