Reglementările referitoare la aprobarea procedurii de restituire a diferenţei de taxă pe poluare pentru autovehicule au fost publicate în Monitorul Oficial din 5 martie 2009.

Stabilirea diferenţei se face, prin decizie de restituire, de către organul fiscal de care aparţine contribuabilul. Conform legii, termenul de soluţionare a cererilor de restituire a sumelor cuvenite solicitanţilor este de 45 de zile de

 

la data înregistrării solicitării la organul fiscal competent. În cazul în care acest termen este depăsit, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului legal de soluţionare.
Cererea de restituire va fi însoţită de următoarele documente: a) cartea de identitate a vehiculului – în original si în copie; b) certificatul de înmatriculare al acestuia – în original si în copie; c) documentul doveditor al plăţii taxei de poluare pentru autovehicule, asa cum a fost aceasta calculată conform dispoziţiilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 208/2008, respectiv chitanţa pentru încasarea de impozite, taxe si contribuţii/ordinul de plată si extrasul de cont, după caz, care să ateste efectuarea plăţii acesteia – în copie.

În cazul autovehiculelor care fac obiectul contractelor de leasing, la cererea de restituire se anexează documentele prevăzute la punctul precedent, în copii conforme cu originalul, pe baza propriei declaraţii.

În cazul autovehiculelor rulate achiziţionate din alte state solicitantul va depune, în original si în copie, un document din care să rezulte data primei înmatriculări.
sfin

 

Casa de avocatura Coltuc va poate ajuta

www.coltuc.ro

avocat@coltuc.ro

 

Lasă un comentariu

Ne puteti scrie gratuit pe whatsapp 0745150894!