Până acum, companiile şi instituţiile din România au achiziţionat aproximativ 20.000 de tichete de vacanţă pentru salariaţi. Primul pachet turistic plătit cu tichete de vacanţă a fost cumpărat de un angajat al unei
companii multinaţionale, pentru un sejur de şapte nopţi la un hotel de trei stele în staţiunea Eforie Sud, pentru două persoane în luna iulie. Gândul îţi spune unde poţi merge în concediu cu tichetele de vacanţă.
S-a luat în calcul o sumă medie de 1.800 de lei a tichetelor primite de unul dintre părinţi, pentru o familie cu doi adulţi şi un copil. Aproape majoritatea unităţilor de cazare oferă cazare gratuită pentru copii care au vârsta până într-o anumită limită: 12 ani pe litoral, şapte ani în Deltă.
Cazare şi toate mesele incluse, doar dacă mergi în septembrie
Pentru un sejur de şapte nopţi pe litoralul românesc la un hotel de trei stele din Mamaia, în perioada 19-25 august, ce include doar cazarea, preţul pentru o familie cu un copil care are peste 12 ani este de 1.780 de lei. În cazul în care copilul nu a împlinit vârsta de 12 ani, acesta se va caza gratuit, dar fără pat suplimentar. În acest caz, sejurul costă aproximativ 1.400 de lei.
Şi nu am pus încă la socoteală masa. Pentru cei care vor să apeleze la serviciile oferite de hotel, trei mese pe zi costă 110 de lei pentru o singură persoană, ceea ce ar însemna că trei persoane vor avea de plătit pentru opt zile, doar pentru mâncarea de la hotel, 2.640 de lei. Dacă ar fi să alegeţi un sejur cu toate mesele incluse, preţul este de 1.600 de lei, ceea ce ar însemna că doar o singură persoană ar putea merge în concediu. La toate acestea se mai adaugă şi transportul, care poate fi cu maşina personală sau cu trenul.
Nici dacă familia îşi face concediul în luna septembrie nu se poate încadra în cei 1.800 de lei. Spre exemplu, pentru cinci nopţi de cazare la un hotel de trei stele, tot din Mamaia, cu toate mesele incluse, tariful este de 690 de lei pentru o persoană, ceea ce înseamnă un total de 2.070 de lei. Dacă copilul are vârsta între 7 şi 12 ani, pentru acesta se va plăti doar jumătate din preţ. Doar în acest caz, familia se poate încadra în cei 1.800 de lei, dar numai în ceea ce priveşte cazarea şi masa.
Vârsta copilului stabileşte durata sejurului
Dacă familia va prefera staţiunile de pe Valea Prahovei în defavoarea litoralului, se poate încadra în buget, după cum urmează: patru nopţi cu mic dejun la un hotel de patru stele din Poiana Braşov costă 1.720 de lei; opt nopţi cu mic dejun la o pensiune de patru stele în Predeal, într-un apartament pentru trei persoane, costă fix 1.800 de lei; şapte nopţi cu mic dejun la un hotel de patru stele din Bran costă 1.800 de lei dacă copilul are peste şapte ani.
În zona Maramureşului, o vacanţă de opt nopţi cu mic dejun la un hotel de trei stele cu cazare în cameră tripl, până la sfârşitul lunii august, costă 1.680, iar dacă copilul are sub 12 ani, cazarea este gratuită, iar sejurul se poate prelungi la 13 nopţi, iar preţul este de 1.820 de lei.
Patru nopţi în Delta Dunării pentru 1.800 de lei
gandul