Conducătorii dinamovişti au declarat că acordul cu Rednic a încetat, iar Bonetti este noul tehnician al echipei. Aceştia nu şi-au achitat însă datoria faţă de „Puriu”, el fiind neplătit de două luni, la fel ca jucătorii.
Antrenorul de 47 de ani a explicat atunci că în momentul în care va primi banii îi va dona unei case de copii. Însă, acum, pentru a-şi recupera restanţele financiare, a trecut la măsuri extreme. Puriul consideră că dincolo de datoria faţă de el, imaginea lui a fost grav afectată în urma declaraţiilor făcute de Vasile Turcu şi Cornel Dinu.
Au spus despre el că ia comisioane de la jucători
De altfel, primul a fost dat în judecată de Rednic şi „Mister” va primi şi el curând o citaţie acasă. Iniţial, Rednic nu a vrut să se reîntâlnească cu acţionarii la tribunal dar a aflat că unele persoane de la Dinamo au luat legătura cu mai multe cluburi din Belgia şi le-au comunicat celor de acolo să nu negocieze cu el preluarea postului de antrenor pentru că ia comisioane de la jucători!
Enervat de gestul dinamoviştilor, „Puriul” a luat legătura cu un avocat şi îi cheamă pe cei vinovaţi în instanţă pentru calomnie. „Nu am nimic cu echipa sau clubul Dinamo, eu i-am dat în judecată pe unii oameni de acolo care mi-au făcut rău”, ne-a declarat ieri Rednic
adevarul