„Decesul” primului mare grup industrial de după ’90 – Tofan Grup Internaţional

Când a început conflictul dumnea voastră cu Ştefan Rădulescu?
L-am cunoscut prin 1994, mi-a fost recomandat de o cunoştinţă comună. Conflictul a început în 2001, în momentul când împreună cu câţiva apropiaţi

 

ai lui a pus la cale furtul acţiunilor Tofan Trans (TTR), care era lider de piaţă în acel moment în România în transporturi auto şi, prin TTR, a altor două societăţi, Astra Transporturi SA şi Rotras SA Turnu-Severin, care reprezentau circa 40% din activele grupului. Iar problemele au început să apară imediat după furt.

Când a arătat că vrea să vă „preia” afacerile?
Mai întâi a fost salariat şi, după un an, i-am cesionat 18,5% din TTR. Semnale am avut de la oameni din jurul meu, dar nu le-am luat în considerare şi am greşit, acum plătesc. A avut o strategie clară şi premeditată. Şapte ani a pozat în partenerul onest şi corect, perioadă în care îşi pregătea lovitura. În cei şapte ani a respectat cu sfinţenie înţelegerile dintre noi , a avut o atitudine umilă în raport cu mine şi foarte agresivă cu cei de pe aceeaşi treaptă ierarhică cu el şi extrem de dur cu subordonaţii.

A fost sprijinit Rădulescu?
După cum am mai spus, Rădulescu nu este singur. Este o echipă întreagă care are două capete, Rădulescu este unul, iar celălalt este unul dintre avocaţii săi, pe nume Bogasiu Mihai, fost procuror, specializat în ţepe. Dacă luaţi doar cazurile despre care s-a scris în presa de care s-a ocupat Bogasiu vă veţi da seama despre profilul lui. La asta ar trebui amintit faptul că soţia lui Bogasiu este judecător la Curtea Supremă. Mă întrebaţi de cine este în spate. Ei au avut şi au trei mari aliaţi pe care se bazează: corupţia, lipsa de profesionalism din sistem şi cadrul legislativ incoerent, cu legi care se bat cap în cap şi care nu sunt clare. Eu am făcut greşeala să mă încred în justiţie. După opt ani, perioadă în care am pierdut o grămadă de bani, am văzut, cum se spune pe la noi, moartea de două ori: odată un atac în stradă comandat de Rădulescu în ianuarie 2006 (cel care m-a atacat a stat în celulă cu Rădulescu la una din arestări), din care am scăpat cu noroc şi, imediat după asta, un atac cerebral după care mă resimt şi acum.

„Am o relaţie de prietenie cu Stolojan”

Ce firme mai fac parte acum din Tofan Grup Internaţional şi care este situaţia lor? Câţi angajaţi mai aveţi în tot grupul?
Eu şi familia mea mai deţinem un număr de companii active în domeniul producţiei şi distribuţiei, iar în faliment sunt Tofan Grup Internaţional (TGI) şi Danubiana (care a fost controlată de TGI). În ce priveşte angajaţii, mai avem în jur de o sută.

Care mai este relaţia cu Theodor Stolojan sau cu PNL?
Cu domnul Stolojan am avut şi am o relaţie bazată pe respect şi prietenie, cred în omul Stolojan. În legătură cu PNL am aceleaşi relaţii ca înainte.

ACUZAŢII DE CORUPŢIE, PLÂNGERI PENALE, AMENINŢĂRI

Război fără sfârşit în justiţie

Declinul grupului Tofan a început după ce acţionar a devenit Ştefan Rădulescu, fost administrator al Tofan Trans – divizia de transport a holdingului, din care Gelu Tofan a decis să-i dea lui Rădulescu aproximativ 20%. “Momentul în care a decis să-l facă acţionar pe Rădulescu a fost începutul sfârşitului pentru Gelu Tofan”, spun sursele EVZ. Tofan Trans însemna aproximativ 40% din întregul Grup Tofan.

În prezent, procurorii DNA sunt aproape de a finaliza dosarul în care Ştefan Rădulescu este anchetat pentru “executarea” lui Tofan. Schema lui Rădulescu de a pune mâna pe capitalul social al firmelor era simplă, iar Gelu Tofan susţine că acesta ar fi fost sprijinit de Mihai Bogasiu, fost procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. “Rădulescu era doar executantul, creierul a fost Mihai Bogasiu, cei doi punând la punct un sistem al gulerelor albe prin care au furat mai multe întreprinderi”, a declarat Tofan pentru EVZ. Imediat după ce a devenit acţionar în Tofan Trans, Rădulescu l-a scos pe Gelu Tofan şi din alte două firme: Astra Transporturi şi Rotras Drobeta-Turnu-Severin.

 

 

 

evz

Lasă un comentariu