Orange, cel mai mare operator de telefonie mobilă din România, şi-a acuzat concurenţa de publicitate falsă

Orange România a depus o plângere la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), la finele lunii iulie, legată de două clipuri publicitare ale Vodafone România şi Cosmote România.

În spoturile care fac reclamă la anumite oferte pentru cartele telefonice, Orange acuză concurenţa de publicitate înşelătoare. Orange spune că Vodafone induce în eroare transmiţând următorul mesaj: „cele mai mari bonusuri în minute şi bani”. Mai apoi, sunt detaliate avantajele cartelei – 100 de minute şi bani. În plângerea primului operator de telefonie se arată că, „în realitate, bonusul nu constă în bani în sensul general folosit de limba română de unitate monetară (bani lichizi), ci în echivalentul de credit pe cartelă al unor sume de bani. Ceea ce este cu totul diferit”.

Potrivit Vodafone, în perioada lansării campaniei, aceasta oferea cele mai avantajoase bonusuri din piaţă. „În oferta Vodafone, termenul «bani» se referă la bonusul pe care clientul îl obţine atunci când reîncarcă o cartelă cu credit şi pe care îl poate folosi ulterior pentru diferite servicii”, ne-au declarat oficialii companiei .

În cel de-al doilea spot, mesajul controversat spune că „la Vodafone schimbi fără probleme. Abonează-te la Vodafone Complet şi poţi să-l schimbi de câte ori vrei tu. Iar pentru 2 euro în plus îţi dublăm minutele”. După o analiză, CNA a constatat că afirmaţia „pentru 2 euro în plus îţi dublăm minutele” este valabilă numai pentru un singur tip de abonament din cele patru prezentate de Vodafone.

Consiliul Român pentru Publicitate a recomandat , după analizarea plângerii, ca Vodafone să-şi revizuiască spoturile publicitare în cauză.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

evz

Lasă un comentariu