BNR: Restantele cu întârzieri de peste 90 de zile la creditele de minimum 20.000 de lei au depasit 4 mld. lei în primele 10 luni.Incep executarile silite!

Restantele românilor au crescut în acest an de la luna la luna în conditiile în care situatia economica a resimtit din plin efectele crizei financiare, la care s-a adaugat în ultima perioada si instabilitatea politica. Fie ca este vorba de

sume mai mici sau mai mari, pentru achizitionarea unei case sau a unei masini, românii au întâmpinat probleme în restituirea sumelor contractate de la banci.  Potrivit datelor BNR, restantele la creditele de minimum 20.000 de lei, cu întârzieri peste 90 de zile, au crescut în primele 10 luni de 3,67 ori, de la 1,1 miliarde lei la 4,1 miliarde de lei, iar aceste sume reprezinta aproape 60% din totalul restantelor, fata de 33,5% în luna decembrie 2008, arata datele Bancii Nationale a României (BNR), citate de Mediafax. Totalul sumelor restante la creditele de peste 20.000 de lei se plasa la finele lunii octombrie la 6,8 miliarde de lei, în crestere cu 9,9% fata de septembrie si de peste doua ori comparativ cu valoarea de la sfârsitul anului trecut, potrivit raportarilor la Centrala Riscurilor Bancare (CRB) de la BNR. Creditele acordate si angajamentele asumate de institutiile de credit se plasau dupa primele 10 luni la 255,89 miliarde lei, aproape constante comparativ cu septembrie, dar si cu finele anului trecut.

Peste 200.000 de restantieri

În aceste conditii, ponderea sumelor restante în total datorii a urcat de la 1,29% în octombrie 2008 si 1,47% la finele anului trecut la 2,98% dupa primele noua luni din 2009. Debitorii cu restante reprezinta peste o cincime din totalul persoanelor fizice si juridice cu împrumuturi de minimum 20.000 de lei, respectiv 21,4%, comparativ cu doar 13,5% la finele anului trecut si cu 11,7% în octombrie 2008.  Numarul debitorilor a scazut în primele 10 luni cu peste 3%, de la 1,027 milioane la 996.225 de persoane, în timp ce totalul restantierilor a crescut cu 53,4%, la 213.161 de persoane. Bancile au transmis în octombrie 216.243 de interogari la CRB pentru a afla date despre debitorii proprii si potentiali clienti, cu 67,4% mai putine decât în luna similara din 2008, dar în urcare cu 2,08% comparativ cu septembrie 2009. Numarul de interogari ale bazei de date a CRB pentru debitorii potentiali s-a plasat în octombrie la 128.225 de operatiuni, cu 2,2% mai multe decât în septembrie, dar mai putine cu aproape 80,5% decât cele realizate în luna similara a anului trecut si cu 57,8% comparativ cu decembrie 2008.

Sursa: Curierul National

Lasă un comentariu