Procedura de executare silita demarata de ING Bank asupra bunurilor Flamingo a fost suspendata joi, dupa ce Tribunalul Bucuresti a admis cererea retailerului de incepere a reorganizarii juridice a diviziei
Flanco. De reorganizarea Flanco se va ocupa societatea Casa de Insolventa Transilvania, numita de judecatori. Conducerea Flamingo spune ca demararea insolventei ridica din presiunea creditorilor si ca ii permite sa se concentreze pe restructurarea companiei. „Aprobarea demararii procedurii de insolventa inseamna intrarea intr-o noua etapa pentru compania noastra, presiunea din partea creditorilor fiind acum atenuata, astfel incat sa ne putem concentra pe eficientizarea activitatii”, a precizat presedintele Consiliului de Administratie, Adrian Olteanu. „Compania isi desfasoara in acest moment activitatea in mod normal, toate magazinele fiind operationale si pregatite pentru varful de sezon”, a mai spus el. ING declansase miercuri procedura de executare silita asupra Flamingo International, Flamingo Computers, Flanco International si Flamingo Distribution Center, acuzand conducerea Flamingo ca nu a respectat termenii acordului de principiu din 4 noiembrie privind restructurarea unei linii de credit de 17,5 milioane de euro, veche din 2001. Insolventa Flanco pare a fi cea mai buna varianta pentru Flamingo, unii analisti sustinand ca lichiditatile obtinute dintr-o eventuala executare silita nu ar fi acoperit integral datoriile. Flamingo avea la 30 septembrie datorii totale de 325 de milioane de lei, din care aproximativ 120 de milioane erau catre banci, in timp ce activele, excluzandu-le pe cele necorporale, se aflau la o valoare apropiata
financiarul