Căşuneanu, la DNA

Omul de afaceri Costel Căşuneanu – supranumit şi „Regele asfaltului”, datorită nenumăratelor contracte încheiate cu statul pentru reabilitarea unor drumuri – este aşteptat la sediul DNA, pentru a-i fi aduse la cunoştinţă

învinuirile formulate împotriva sa de procurori în acel dosar în care senatorul PSD Cătălin Voicu e acuzat de trafic de influenţă.

Aşa au precizat, ieri, surse judiciare, potrivit cărora Căşuneanu este cel de-al doilea om de afaceri care iar fi dat bani lui Voicu pentru a interveni în favoarea lui într-un dosar vizând o licitaţie ce urma să-i fie atribuită. Afaceristul e acuzat de anchetatori de cumpărare de influenţă.

„Azi, sunt aşteptaţi la audieri şi cei doi magistraţi ai Curţii Supreme vizaţi de anchetatori în acest caz”, au adăugat aceleaşi surse. Unul dintre ei – preşedintele Secţiei Civile a Curţii Supreme, judecătorul Florin Costiniu – va fi confruntat cu datele strânse de procurori în acest caz.

Înainte de a fi magistrat la Curtea Supremă, Costiniu, una dintre persoanele cu care Voicu a primit interdicţia de a lua legătura, a fost şi avocat. Printre stagiarii lui s-a numărat şi avocatul Cezar Bivolaru, un alt nume de pe lista celor pe care senatorul PSD nu are voie să-i contacteze.

Aceste audieri au fost motivul pentru care procurorii au cerut magistraţilor să amâne, până luni, o decizie în cazul cererii lui Cătălin Voicu de a-i fi ridicate interdicţiile.

„Anchetatorii au nevoie de timp pentru a ataşa la dosarul pe care-l vor trimite instanţei probele adunate până acum, inclusiv declaraţiile celor audiaţi”, au explicat sursele citate.

“Relaţia” Cătălin Voicu – Poliţia Capitalei

Pe de altă parte, anchetatorii au stabilit că senatorul Voicu a încercat să-l convingă pe fostul şef al Poliţiei Capitalei, Mihai Călinescu, să închidă un dosar în care magnatul Marius Locic era anchetat pentru înşelăciune. Din acest motiv, DNA l-a acuzat pe senatorul PSD de trafic de influenţă.

Atât Voicu, cât şi Călinescu sunt „conectaţi” la Marian Vanghelie. Mai exact, Mihai Călinescu a ajuns la conducerea Poliţiei Capitalei, cu sprijinul lui Vanghelie.

Ancheta împotriva lui Locic a început în iunie 2009, când avocaţii firmei Toyo Motor Leasing au depus, la Parchetul Capitalei, o plângere penală pentru înşelăciune cu conse cinţe deosebit de grave şi emitere de file cec fără acoperire. Prejudiciul: 800.000 euro.

Concret, în plângere se arată că între Toyo Motor şi Locic Imobiliare s-a încheiat, în 2008, un bun contract pe 36 de luni prin care firma lui Locic a achiziţionat în leasing 43 de maşini.

Printre acestea, şi celebrul Maybach de 250.000 de euro pe care afaceristul îl conducea personal. Locic nu a mai plătit ratele din ianuarie 2009. Cu greu, firma de leasing şi-a recuperat automobilele, dar acestea erau deteriorate.

evz

Lasă un comentariu