Petrom va disponibiliza circa 1.000 de angajati ai combinatului chimic Doljchim

„În ultimul an si jumatate am discutat cu mai multi potentiali cumparatori vanzarea Doljchim, dar conditiile din piata au omorât orice sansa de a vinde, asa ca am decis sa închidem combinatul. Pâna la sfârsitul acestui an

vom vom opri productia de îngrasaminte de la Doljchim. De asemenea, vom disponibiliza 1.000 de angajati ai Doljchim, dar vom pastra aproximativ 200 de salariati care vor ramâne pe platforma, pentru lucrarile de dupa închidere, pentru activitatea de demolare, curatire, decontaminare“, a spus Gheorghe, citata de Mediafax.
Ea a adaugat ca aproximativ 400 de angajati ai unitatii de petrochimie de la rafinaria Arpechim Pitesti vor fi transferati combinatului chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea, în cazul în care acesta va cumpara partea de petrochimie, pe care o negociaza cu Petrom de peste doi ani.
„Continuam discutiile cu Oltchim pentru vânzarea petrochimiei de la Arpechim si speram, exista sanse, sa o încheiem în acest an“, a spus Gheorghe.
Petrom a anuntat miercuri ca a decis iesirea de pe piata produselor chimice pâna la sfârsitul anului 2010.

Petrom invita Statul la majorarea capitalului social
Mariana Gheorghe a mai declarat ca va purta discutii cu oficialii viitorului Guvern pentru a-i convinge sa participe la o eventuala majorare a capitalului companiei petroliere, necesara pentru derularea investitiilor. „Sper ca viitorul Guvern va lua în calcul paticiparea la o majorare a capitalului Petrom. Majorarea capitalului va fi facuta pentru investitii“, a afirmat Gheorghe. Ea a adaugat ca pe lânga majorarea de capital, Petrom are la dispozitie si alte solutii pentru atragerea de fonduri, respetiv piata financiar-bancara si alinierea pretului gazelor din productia interna la cel de import.   OMV detine 51% din Petrom, Ministerul Economiei are o participatie de 20,64%, iar Fondul Proprietatea controleaza 20,11% din titluri. Restul de 8,24% din actiuni sunt listate la BVB.

gardianul

Lasă un comentariu