Senatul a adoptat luni o propunere legislativa de modificare a Codului Fiscal ce prevede ca plata taxei pe valoare adaugata sa se faca dupa incasarea facturilor

Propunerea legislativa are ca obiect de reglementare modificarea alin.(1) art. 157 din Codul Fiscal, in sensul platii taxei pe valoare adaugata catre bugetul statului in termen de 30 de zile de la data incasarii contravalorii facturilor

aferente serviciilor prestate sau produselor livrate si nu la emiterea lor.

“Este total incorect ca statul roman sa incaseze TVA aferent unor sume de bani pe care emitentii facturilor nu le mai vad niciodata. Vorbim de sute de mii de creditori care alearga in instanta sa isi recupereze sumele de bani facturate catre debitori, la care statul roman a incasat TVA-ul, in mod incorect, intrucat “valoarea adaugata” nu a ajuns niciodata in buzunarul acestora”, sustine Iulian Urban, initiatorul acestui proiect legislativ.

Potrivit proiectului, “orice persoana trebuie sa achite taxa de plata organelor fiscale in termen de 30 de zile de la data incasarii facturilor aferente contravalorii serviciilor prestate sau produselor livrate”.

Lasă un comentariu