Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) a amendat, in prima jumatate a lunii martie, opt societati bancare la care a constatat abateri de la prevederile legale privind informarea corecta a clientilor cu
privire la contractele de economisire.
„In urma actiunii de verificare a respectarii prevederilor legale privind protectia consumatorilor la incheierea contractelor de depozit/economisire de catre societatile bancare, putem concluziona ca exista deficiente in ceea ce priveste informarea corecta a consumatorilor. Sunt banci care omit sa prezinte in oferte sau chiar in contracte toate costurile asociate serviciului prestat. Serviciile financiare sunt un domeniu sensibil si dorim sa eliminam acele ambiguitati ce pot submina increderea consumatorilor”, a declarat presedintele ANPC, Constantin Cerbulescu.
Comisarii ANPC au controlat 13 societati bancare din tara, la opt dintre acestea constatandu-se abateri de la prevederile legale in vigoare, informeaza NewsIn.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate opt amenzi contraventionale in valoare totala de 86.000 lei. In Capitala au fost verificate zece societati bancare si amendate sase dintre acestea, cu amenzi in valoare totala de 79.000 de lei.
Printre deficientele constatate de Comisariatul pentru Protectia Consumatorilor al Municipiului Bucuresti se numara utilizarea de marimi diferite de font in documentele incheiate de client cu banca, neprecizarea in contractele de depozit la termen a comisionului prevazut pentru retrageri mai mari de 35.000 de lei sau lipsa informatiilor cu privire la taxele si comisioanele percepute de banca.
„ANPC a amendat opt banci.Vezi care sunt! ” Poate pot vedea care sunt acestea in alta parte, in niciun caz in aceasta stire !!