Cei care visează să dea lovitura cu oferte de tip „câştigi muncind de acasă” pierd bani, timp şi energie.

Anunţ la mica publicitate: „Acum. Ofertă serioasă! Câştigaţi între 500 şi 800 de dolari săptămânal muncind la domiciliu. Trimiteţi plic timbrat autoadresat la OP… CP… Bucureşti”. Aţi văzut astfel de anunţuri în mai toate

ziarele.

Trebuie să luaţi aminte: multe astfel de promisiuni sunt simple escrocherii. În cel mai bun caz, „ofertele” omit să pomenească amănuntul că veţi presta multe ore fără plată sau nu arată cât de mari sunt costurile pe care le veţi avea de suportat.

Pentru că astfel de scheme vă cer să cheltuiţi pentru plasarea anunţurilor de mică publicitate, realizarea de fotocopii, cumpărarea de plicuri, hârtie, timbre, mărgele sau adezivi şi altele. Consumatorii care au fost înşe laţi astfel au pierdut sume considerabile de bani, timp şi energie.

„Aveam nevoie de bani. Am găsit un anunţ tentant”

„Aveam nevoie de bani. Am găsit un anunţ tentant: «Câştigaţi sute de euro. Munca la domiciliu. Programul vi-l faceţi singur. Felicitări manuale. Trimiteţi plic timbrat la Oficiul Poştal…». Numele firmei nu era specificat, dar era un număr de telefon. Am cerut detalii. Mi s-a spus că trebuie să trimit un plic cu o foaie cu datele mele şi altul gol, timbrat, plus 50 de lei, pentru materialele pe care urma să le primesc de la ei ca să fac felicitări”, îşi povesteşte păţania Laura Stan, 26 de ani, din Târgovişte.

După trei zile a primit un plic cu nişte hârtii, lipici, câteva culori, un şablon şi un mesaj în care i se spunea să trimită felicitările confecţionate, să fie verificate.

„Mi-a luat 4-5 minute să fac o felicitare. A treia zi, aveam în cutia poştală un alt plic. Mi s-a spus că am trecut proba şi că acum o să încep munca. Mi-au cerut alţi 50 de lei şi un alt plic gol timbrat. Noile şabloane erau însă foarte complicate. Mi-a luat o oră să fac o felicitare. Era nerentabil. Le-am telefonat să le spun. Un minut costa aproa pe un euro. Mi-au spus că tariful e trecut în anunţ şi că, dacă nu-mi convenea, nu trebuia să sun. Am întrebat dacă mă pot întâlni cu un reprezentat al firmei, să semnez un contract, însă mi-a spus că acest lucru nu este posibil, că vom comunica poştal. Aşa am rămas şi fără bani şi am pierdut şi timpul fără rost”, îşi încheie povestea Laura Stan.

Poţi câştiga doar dacă devii tu însuţi escroc

O altă schemă clasică este să trimiteţi plicuri către alte persoane. Promoterii unor astfel de activităţi încearcă să vă convingă de faptul că, în schimbul unor sume modice, vă vor arăta cum să câştigaţi bani doar trimiţând nişte plicuri altor persoane.

Casa de avocatura Coltuc va ajuta sa recuperati banii .

www.coltuc.ro

avocat@coltuc.ro

0745150894

Lasă un comentariu