Pensiile si salariile scad, dar nu de la 1 iunie 2010

Guvernul va sista acordarea „subventiilor” de la buget pentru pensiile speciale, care vor fi recalculate pe baza contributiei la fondul de pensii.Fostii magistrati, grefieri, aviatori, parlamentari, dar si cei care au lucrat în

diplomatie sau la Curtea de Conturi vor ramâne doar cu pensia calculata pe baza contributiei virate la fondul public de pensii.

Asa a decis, ieri, guvernul, care va sista sumele platite de la bugetul de stat pentru a completa pensiile „grase” obtinute în baza unor legi speciale. Prin urmare, privilegiatii sistemului ar urma sa încaseze, de luna viitoare, pensii reduse, în medie, cu 70%.

De aceste taieri drastice vor fi afectati însa doar 27.000 de pensionari „de lux”, adica 15% din totalul acestora. Angajatii din sistemul de siguranta nationala cu pensii mai mici de 3.000 de lei nu vor pierde bani prin recalculare.

Pensiile si salariile scad, dar nu de la 1 iunie

Guvernul e nevoit sa schimbe data de aplicare a masurilor de reducere a cheltuielilor bugetare.

Chiar daca pâna alaltaieri guvernantii dadeau ca sigura ziua de 1 iunie pentru taierea salariilor în sectorul bugetar cu 25% si a pensiilor cu 15%, masura nu se va putea aplica de la aceasta data.

Totodata, si scrisoarea catre FMI va fi trimisa, cel mai probabil, înainte cu câteva zile de sedinta boardului FMI pentru eliberarea urmatoarei transe de împrumut, de circa 900 milioane de euro. Exista si riscul ca scrisoarea sa fie trimisa dupa întâlnirea boardului, astfel ca eliberarea transei este pusa în pericol.

Nu se poate aplica retroactiv

Practic, bugetarii si pensionarii vor mai avea câteva zile de respiro, întrucât cele doua proiecte de lege, prin care vor fi aplicate reducerile si pe care guvernul îsi va asuma raspunderea, vor intra în vigoare numai dupa publicarea în Monitorul Oficial.

„Conform legislatiei, o lege intra în vigoare la trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial, daca nu se specifica o alta data. Legea nu se poate aplica retroactiv”, ne-a explicat un specialist în drept.

De altfel, chiar premierul a spus ca „masurile se vor aplica începând cu luna iunie”. Si pentru a avea câstig de cauza, Boc a gasit si umbrela constitutionala: restrângerea temporara a unor drepturi si libertati.

Potrivit Constitutiei, aceasta poate fi operata numai prin lege si numai daca se impune, printre altele, pentru apararea unor drepturi, cum ar fi – în cazul de fata – cel la pensie si cel la salariu.

De asemenea, „masura trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o, sa fie aplicata în mod nediscriminatoriu si fara a aduce atingere existentei dreptului sau a libertatii”. Masurile de austeritate vor fi aplicate numai pâna la finele acestui an.

Pensia si salariul minim scapa de bisturiul guvernului

Guvernul a adoptat doar în prima lectura cele doua proiecte de lege, urmând ca documentele sa fie trimise Consiliului Economic si Social (CES) pentru avizare, dupa care executivul se va întruni în sedinta extraordinara pentru a le aproba si trimite parlamentului.

Sursa: EvZ

Lasă un comentariu