S-a dat liber la hotie in Romania:s-a modificat legea insolventei total in defavoarea creditorilor.

Sa vedem cine mai plateste ceva in Romania?De asemenea, prin prevederile acestui proiect de lege au fost redefiniti o serie de termeni: insolventa, creditor indreptatit sa solicite deschiderea procedurii insolventei si

 

valoarea-prag.

In plus, actul normativ reglementeaza situatia potrivit careia toate procedurile prevazute de prezenta lege, cu exceptia recursului prevazut la art. 8, sa fie de competenta tribunalului sau, daca este cazul, a tribunalului comercial, in a carui circumscriptie isi are sediul debitorul.

O alta reglementare se refera la situatia in care, daca in cadrul tribunalului sau tribunalului comercial a fost creata o sectie speciala de insolventa, acesteia ii apartine competenta pentru derularea procedurilor prevazute de lege.

Potrivit noului act normativ, insolventa este prezumata ca fiind vadita atunci cand debitorul, dupa 90 de zile de la scadenta, nu a platit datoria sa fata de creditor; prezumtia este relativa;

Valoarea prag, majorata de la 30.000 la 45.000 lei

Conform noului act normativ, valoarea-prag reprezinta cuantumul minim al creantei, pentru a putea fi introdusa cererea creditorului. Acesta este de 45.000 lei, iar pentru salariati, de 6 salarii medii brute pe economie/pe salariat;

Totodata, in lege se precizeaza ca sediul debitorului este cel cu care figureaza acesta in registrul comertului, respectiv in registrul societatilor agricole sau in registrul asociatiilor si fundatiilor.

Totodata, tribunalul sau, dupa caz, tribunalul comercial, in a carui circumscriptie teritoriala isi are sediul debitorul la data sesizarii instantei cu o cerere de deschidere a procedurii insolventei, ramane competent sa solutioneze cauza indiferent de schimbarile ulterioare de sediu ale debitorului.

Termenul de recurs este de 7 zile de la comunicarea hotararii, daca legea nu prevede altfel.

Potrivit legii, recursul va fi judecat de complete specializate, in termen de 10 zile de la inregistrarea dosarului la curtea de apel. Citarea partilor in recurs si comunicarea deciziilor pronuntate se fac potrivit dispozitiilor Codului de procedura civila. Instantele judecatoresti vor transmite actele de procedura in cauza, din oficiu, pentru publicare in Buletinul procedurilor de insolventa. In vederea solutionarii recursului, se trimit la curtea de apel, in copie certificata de grefierul-sef al tribunalului, numai actele care intereseaza solutionarea caii de atac, selectate de judecatorul-sindic.

 

 

Sincer nu inteleg ce se intampla in Romania

www.coltuc.ro

 

2 comentarii la „S-a dat liber la hotie in Romania:s-a modificat legea insolventei total in defavoarea creditorilor.”

Lasă un comentariu