Compania Transconstruct Co. din Snagov, care activeaza în domeniul transportului rutier de materiale de constructii si care detine circuitul de motocros de la Ciolpani, a cerut intrarea în insolventa, dupa ce vânzarile s-au prabusit cu 50%, de la un rulaj de aproape 6 mil. euro în 2008.
“S-a ajuns în aceasta situatie pentru ca a cazut piata. Anul trecut pierderea nu a fost decât de 300.000 de euro, dar cifra de afaceri a scazut cu peste 50%. La un moment dat se termina si resursele. Am intrat în insolventa datorita penalitatilor care trebuie platite catre bugetul de stat”, a declarat Ilie Raduta, proprietarul Transconstruct Co. din Snagov.
Potrivit oficialilor A&A Consultants, companie numita administrator judiciar al Transconstruct, reorganizarea se va realiza conform unui plan stabilit care se va depune la începutul lunii decembrie. ”Încercam sa nu intram în faliment. Momentan suntem în reorganizare si evitam sa concediem personalul”.
În ultimul an si jumatate mai mult de 4.500 de companii de transport din piata locala si-au închis businessul, iar parcul de autovehicule rutiere înscris în circulatie s-a redus cu 40.000 de unitati, la 105.000 de vehicule potrivit statisticilor Autoritatii Rutiere Române. Pe fondul închiderii mai multor companii de transport, compania Transconstruct mizeaza pe o revenire a businessului, în conditiile în care pe piata ramân tot mai putini jucatori. “În ultimele doua luni am simtit o usoara revenire a businessului. Mizam pe faptul ca pe piata transportului de balast multe firme si-au închis deja activitatea.”
Sursa: ZF