Total fals:Legea nu obliga bancile sa-si anunte clientii ca trebuie sa semneze noile acte aditionale

Pentru ca legea nu i-a obligat pe bancheri, în mod expres, sa-i anunte pe toti clientii ca trebuie sa semneze noile acte aditionale, multe banci au preferat, pur si simplu, sa nu faca nimic în acest sens. Motivul? Nesemnarea contractelor, conform legii, se considera, pe 20 septembrie, adoptare tacita din partea clientului. Mai mult decât atât, actul aditional va fi considerat aprobat tacit la aceasta

 

 

 data chiar daca clientul a facut o cerere sau o plângere împotriva bancii, fara a semna documentul.

Milioane de contracte se vor semna singure

Milioanele de contracte de credit, de leasing sau pentru descoperiri de card si conturi curente, care au ramas nesemnate, vor fi considerate, începând de luni, aprobate de catre clienti. Practic, românii care nu s-au dus pâna acum la ghisee nu mai au de ce sa faca acest drum, pentru ca actele aditionale vor fi aprobate tacit, dupa cum sustin surse bancare. În campania care se termina pe 20 septembrie trebuie modificate 7,7 milioane de contracte, dintre care 1,5 milioane sunt contracte de credit.

“În lege, la articolul 95, alineatul 5, se precizeaza foarte clar ca, desi clientul nu semneaza actele aditionale, acestea se considera acceptate tacit. Mai mult decât atât, nu se precizeaza ce se întâmpla daca clientul face o plângere, de exemplu, ceea ce înseamna, potrivit legii, ca, daca un client nu semneaza actul si cere bancii micsorarea dobânzii, sa zicem, printr-o cerere scrisa, actul aditional va fi, pe 20 septembrie, adoptat tacit”, ne-au declarat surse bancare. Motivul este foarte simplu: paragraful nu prevede o astfel de exceptie, motiv pentru care se aplica, pur si simplu, indiferent de situatie.

Bancile care nu si-au chemat clientii la semnat vor primi, în cel mai rau caz, o amenda

Alineatul 5 de la articolul 95 al OUG 50/2010 are urmatorul cuprins: “Nesemnarea de catre consumator a actelor aditionale prevazute la alin. (2) este considerata acceptare tacita”. Nu numai ca bancile vor avea noile acte aditionale acceptate fara stirea clientului, dar acestea nici nu sunt obligate, concret, prin lege, sa-i anunte pe acestia ca trebuie sa vina la semnat. La alineatul 3, articolul 95 din OUG 50/2010, se precizeaza: “Creditorul trebuie sa poata face dovada ca a depus toate diligentele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor aditionale”, formula care este interpretabila, spun bancherii. “Imaginati-va ca o banca nu vrea, pur si simplu, sa aiba aglomeratie la ghisee si nu-si anunta clientii. Ce va pati? Daca nu reuseste sa demonstreze ca i-a chemat pe acestia la sedii, în cel mai rau caz va lua o amenda. Asta e tot. Deci bancile nu sunt, în mod expres, obligate sa anunte clientii iar nesemnarea contractelor se considera adoptare tacita”, explica sursele bancare. Conform OUG, cuantumul amenzilor variaza între 10.000 si 100.000 de lei.

Sursa: Gandul

Un comentariu la „Total fals:Legea nu obliga bancile sa-si anunte clientii ca trebuie sa semneze noile acte aditionale”

  1. Total gresit. Este o aiureala articolul acesta….nu stiu de ce l-ati postat pe site. Daca bancile sunt cu frica lui Dumnezeu atunci da, poti sta linistit ca se accepta tacit; dar nu este cazul.
    Bancile profita de nestiinta „gloatei” si modifica si alte clauze in contract, inclusiv marirea marjelor si a costurilor, DAR:
    Conform Art. 40 aliniat 3 din OUG 50: ,, În cazul modificărilor impuse prin legislatie, nesemnarea de către consumator a actelor aditionale prevăzute la alin. (1) este considerată acceptare tacită. În acest caz se interzice introducerea în actele aditionale a altor prevederi decât cele impuse prin legislatie. Introducerea în actele aditionale a oricăror altor prevederi decât cele impuse prin legislatie sunt considerate nule de drept.” introducerea unei a doua marje sau marirea celei existente in contract nu este o prevedere impusa prin legislatie, ca urmare este nula de drept.
    Deasemenea,
    Conform Art. 41: ,, (1) Orice notificare cu privire la modificarea continutului clauzelor contractuale referitoare la costuri va fi transmisă consumatorilor cu cel putin 30 de zile înainte de aplicarea acestora.
    (2) Consumatorul are la dispozitie un termen de 15 zile de la primirea notificării pentru a comunica optiunea sa de acceptare sau de neacceptare a noilor conditii.
    (3) Neprimirea unui răspuns din partea consumatorului în termenul mentionat anterior nu este considerată acceptare tacită si contractul rămâne neschimbat.
    (4) În cazul în care consumatorul nu acceptă noile conditii, creditorul nu are dreptul de a penaliza consumatorul sau de a declara creditul scadent.” introducerea unei a doua marje sau marirea celei existente presupune acordul consumatorului, in caz contrar nu poate fi aplicata, iar neprimirea unui raspuns din partea consumatorului nu poate fi considerata acceptare tacita.

    Asadar articolul este „abureala”…daca va respectati blazonul ar trebui sa-l scoateti de pe site.

Lasă un comentariu