Întrucât certificatele verzi aduc societăţii mai mulţi bani decât ar fi putut aduce o eventuală privatizare a microhidrocentralelor rămase în portofoliu, conducerea Hidroelectrica a blocat procesul de privatizare.
Conform noilor reglementări în domeniul energiei regenerabile, pentru un MWh energie electrică produs în microhidrocentrale noi se primesc trei certificate verzi, în timp ce pentru unităţi retehnologizate se primesc două certificate, iar pentru cele nemodernizate – un singur certificat.
Microhidrocentralele sunt unităţi de producţie care au o capacitate de producţie de până la 10 MW.
Dintre companiile private care au reuşit să achiziţioneze microhidrocentrale de la Hidroelectrica amintim Energy Holding, ISPH (Institutul de Studii şi Proiectări Hidroenergetice), compania italiană ESPE sau Wienstrom din Austria, care a plătit şi un preţ-record, de 28 de milioane de euro, pentru 17 dintre unităţi.