Administratorul unei societati comerciale este suspectat de politistii constanteni ca a achizitionat materiale de constructii, obiecte sanitare, produse electronice, articole de birotica si mobilier de birou, pentru care a
lasat drept garantie bilete la ordin sau file CEC, care au fost refuzate pentru lipsa de disponibil in cont.
Politistii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Constanta, sprijiniti de luptatori S.I.A.S., au efectuat in data de 27 ianuarie 2011 cinci perchezitii in municipiul Constanta, la punctul de lucru al unei societati comerciale si la un depozit, intrucat se detineau date si informatii ca erau depozitate bunuri ce proveneau din savarsirea de infractiuni.
In urma perchezitiilor efectuate, au fost identificate si ridicate in vederea continuarii cercetarilor materiale de constructii, obiecte sanitare, produse electronice, articole de birotica si mobilier de birou, bunuri in valoare totala de 120.000 de lei.
In fapt, in urma investigatiilor efectuate, s-a stabilit faptul ca administratorul unei societati comerciale cu punct de lucru in municipiul Constanta, beneficiind de sprijinul altor persoane, achizitiona diverse bunuri de la unitati comerciale atat din judetul Constanta cat si din tara, lasand drept garantie instrumente de plata (bilete la ordin sau file CEC) care, in momentul introducerii lor la plata de catre beneficiari, erau refuzate pentru lipsa de disponibil in contul emitentului.
In cauza, R.A., de 43 de ani, din Constanta, administratorul firmei, precum si persoanele care l-au ajutat la comiterea infractiunilor, sunt cercetati pentru inselaciune cu consecinte deosebit de grave, fals material in inscrisuri oficiale si uz de fals, prejudiciul stabilit pana in prezent fiind de 345.520,06 de lei.
Cercetarile sunt continuate de ofiterii Serviciului de Investigare a Fraudelor Constanta in vederea identifcarii tuturor persoanelor pagubite, stabilirii persoanelor implicate in comiterea acestor infractiuni si tragerea acestora la raspundere penala.
Sursa:Politia Romana