Locatia
Este primul lucru pe care il auzim cand vine vorba de imobiliare. O locuinta cu acces facil la transportul in comun, insa nu trebuie sa fie nici prea aproape de aeroporturi sau strazi foarte aglomerate, de exemplu.
De asemenea, localizarea langa stalpi de electricitate sau telefonie mobila ar putea goni posibilii cumparatori, precum si lipsa scolilor si gradinitelor din zona.
Renovatiile
Daca nu sunteti absolut sigur de propria capacitate de a repara lucruri, apelati la un specialist. Reparatiile la casa facute de mana nepriceputa se vad de la intrarea pe usa si nu atrag deloc clientii. Chiar daca ati reusi sa vindeti locuinta, ati obtine un pret mult mai mic.
Personalizare exagerata
Pereti roz stralucitor? Decoratii incarcate? Poate vi s-a parut o idee buna la un moment dat, insa aceste lucruri, de obicei, alunga cumparatorii. Incercati culorile neutre si un stil minimalist, de obicei cu priza la clienti.
Aspectul exterior
In cazul in care doriti sa vindeti o casa, aveti grija ca si gradina, de exemplu, sa fie in stare buna. Un gard stricat, ierburi crescute dupa bunul plac sau un aspect neingrijit al peretilor la exterior nu vor atrage pe nimeni.