Procurorul General a promovat in data de 12 mai 2011 un recurs in interesul legii in materie civila privind doua aspecte: posibilitatea obligarii Institutiei Prefectului la inmatricularea unui autovehicul, fara a exista o prealabila constatare in sensul ca taxa de poluare este sau nu
datorata si admisibilitatea actiunii de restituire a taxei de poluare in conditiile in care reclamantul nu a facut dovada parcurgerii procedurii prealabile.
In practica judiciara s-a constatat ca nu exista un punct de vedere unitar cu privire la problemele de drept vizand:
I. Aplicarea art. 4, art. 7 si art. 10 alin. (1) din OUG 50/2008, cu modificarile si completarile ulterioare, raportate la art. 7 alin. (2) din Legea 554/2004, modificata si completata, in referire la posibilitatea obligarii Institutiei Prefectului la inmatricularea unui autovehicul, fara a exista o prealabila constatare din partea autoritatii fiscale competente, in sensul ca taxa de poluare este sau nu datorata.
II. Admisibilitatea sau inadmisibilitatea actiunii de restituire a taxei de poluare in conditiile in care reclamantul nu a facut dovada parcurgerii procedurii prealabile, prevazuta de art. 7 din OUG 50/2008.
I.1. Astfel, cu privire la primul aspect, unele instante au dispus obligarea Institutiei Prefectului – Serviciul Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatricularea Autovehiculelor la inmatricularea autovehiculelor second-hand importate in Romania din alte state membre ale Uniunii Europene, fara ca in prealabil, reclamantii sa fi obtinut o decizie emisa de autoritatea fiscala competenta sau o hotarare judecatoreasca, in procedura prevazuta de art. 7 din OUG 50/2008, cu modificarile si completarile ulterioare.
In motivarea acestei solutii, instantele au efectuat un examen de compatibilitate a normelor interne privind taxa pe poluare cu dispozitiile art. 25, 28 si 90 din Tratatul de Instituire a Comunitatii Europene si prin raportare la normele comunitare mentionate, precum si la jurisprudenta Curtii Europene de Justitie, au considerat ca taxa pe poluare nu este datorata, astfel incat refuzul Serviciului Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatricularea Autovehiculelor este un refuz nejustificat, fiind rezultatul unui exces de putere ce consta, potrivit legii contenciosului administrativ, in exercitarea dreptului de apreciere al autoritatilor publice, prin incalcarea drepturilor si libertatilor cetatenilor.
In acest sens, s-a precizat ca insasi Curtea Europeana de Justitie a statuat ca Tratatul privind Functionarea Uniunii Europene a creat o “noua ordine juridica” in dreptul european, caracterizata prin faptul ca are efect direct si se bucura de suprematie in raport cu ordinea juridica interna a statelor membre.
Ca atare, o instanta nationala chemata, in limitele competentei sale, sa aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligatia de a le aplica direct si prioritar si daca este necesar, chiar sa refuze a apela la legislatia nationala, inclusiv cea adoptata ulterior, fara a se impune sa solicite sau sa astepte abrogarea prevederilor contrare de catre puterea legislativa sau declararea neconstitutionalitatii de Curtea Constitutionala.
De altfel, si art. 148 alin. (1) si (2) din Constitutia Romaniei dispune ca, urmare a aderarii, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare ale legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar Parlamentul, Presedintele Romaniei, Guvernul si autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la indeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii si din prevederile alineatului (2).
In acest context, intrucat ratiunea reglementarilor comunitare in materie este asigurarea liberei circulatii a marfurilor intre statele comunitare, in conditii normale de concurenta, prin eliminarea oricarei forme de protectie care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii fata de produsele provenind din state membre, prin adoptarea OUG 50/2008, legiuitorul roman a instituit un astfel de regim discriminatoriu pentru autoturismele aduse in Romania din Comunitatea Europeana si reinmatriculate pe teritoriul Romaniei, in situatia in care acestea au fost inmatriculate in tara lor de provenienta, in timp ce, pentru reinmatricularea autoturismelor inmatriculate deja in Romania, taxa nu se percepe.
In consecinta, aplicarea normelor de drept comunitar exclude respectarea altor proceduri, respectiv, cea de contestare a taxei pe poluare pentru a se stabili daca aceasta este sau nu datorata, in ce cuantum si care este beneficiarul ei.
Intrucat, nu organul fiscal sau statul a refuzat inmatricularea, incalcand dreptul reclamantilor de a folosi pe teritoriul Romaniei un bun dobandit in spatiul comunitar european, ci serviciul de inmatriculare, aceasta inseamna ca reclamantilor nu li se poate imputa ca nu au chemat in judecata organele fiscale competente sa calculeze si sa incaseze taxa pe poluare.
De vreme ce autorul refuzului de inmatriculare nu este statul sau un organ fiscal, ci serviciul de inmatriculare, nu exista nici un temei pentru a li se reprosa reclamantilor faptul ca au abandonat procedura de contestare a taxei pe poluare ori ca nu a abordat, in contradictoriu cu organele fiscale problema concordantei legislatiei fiscale nationale cu legislatia comunitara.
Prin urmare, serviciul public de inmatriculare a impus nejustificat, cu exces de putere, prezentarea dovezii de plata a taxei pe poluare, in baza Ordinului 1501/2006, emis de Ministerul Administratiei si Internelor, act normativ ce este contrar dreptului comunitar, deoarece a determinat o practica administrativa ce are ca efect obstacularea circulatiei marfurilor intre statele comunitare.
I.2. Alte instante, in aceeasi ipoteza, au considerat ca neinmatricularea autovehiculului fara ca, in prealabil, sa fie prezentate documentele prevazute de art. 7 alin. (1) din Ordinul 1501/2006 al Ministerului Administratiei si Internelor, inclusiv dovada platii taxei pe poluare sau a unui inscris, potrivit caruia persoana solicitanta este scutita de plata respectivei taxe, nu reprezinta un refuz nejustificat al autoritatii competente, respectiv Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculari a Autovehiculelor, in sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea 554/2004, deoarece lipseste excesul de putere comis de institutia publica, ce ar putea atrage raspunderea administrativa.
Raspunsurile comunicate reclamantilor, in sensul precizarii documentelor ce trebuie prezentate, pentru inmatricularea unui autoturism in Romania, sunt acte de informare si nu un refuz cu exprimarea explicita, prin exces de putere, a vointei de a nu rezolva cererea unei persoane.
Pe de alta parte, s-a considerat ca inmatricularea autoturismului fara plata taxei pe poluare prin analiza conformitatii prevederilor OUG 50/2008 cu legislatia comunitara este o abordare gresita in conditiile in care Institutia Prefectului nu are atributii in ceea ce priveste stabilirea acestei taxe si, cu atat mai mult, caderea de a examina legalitatea taxei in raport de prevederile dreptului comunitar si nici de a aplica cu prioritate aceste din urma dispozitii, fara a tine cont de legislatia interna.
S-a mai aratat si ca sumele respective nu se fac venit la bugetul acestei autoritati parate, iar o eventuala scutire de plata poate fi dispusa decat de organele fiscale care au atributii legale in acest sens.
Totodata, pe langa taxa pe poluare, serviciul de specialitate din cadrul Institutiei Prefectului mai are de analizat si alte conditii de natura juridica sau tehnica privitoare la autoturismul a carui inmatriculare se solicita si, din acest punct de vedere, instanta nu se poate substitui in atributiunile functionarului public obligat sa verifice si sa constate indeplinirea tuturor conditiilor inmatricularii.
Dupa achitarea taxei pe poluare, reclamantul poate contesta, fie existenta ei, fie modalitatea de calcul la organul administrativ fiscal, respectand procedura prevazuta de art. 205-209 din Codul de procedura fiscala, iar ulterior, poate ataca decizia emisa in solutionarea contestatiei, la instanta de judecata, in conformitate cu dispozitiile art. 218 din acelasi cod si numai intr-un astfel de litigiu s-ar putea examina si compatibilitatea dispozitiilor din dreptul intern cu cele comunitare, asa incat, intr-un litigiu avand ca obiect “obligatia de a face”, nu exista nici un motiv pentru a se impune serviciului de inmatriculari conduita reclamata.
II.1. In privinta celui de-al doilea aspect, intr-o prima opinie s-a apreciat ca actiunea de restituire a taxei pe poluare este admisibila fara a fi necesara parcurgerea procedurii prealabile prevazute de art. 205-209 din Codul de procedura fiscala.
In motivare s-a aratat ca textul art. 7 din OUG 50/2008 conform caruia stabilirea, verificarea, colectarea si executarea silita, inclusiv solutionarea contestatiilor privind taxa datorata de catre contribuabili se realizeaza de catre autoritatea fiscala competenta, potrivit prevederilor Codului de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, este doar o norma de trimitere, astfel ca nu se poate sustine ca in aplicarea acestei norme devine obligatorie parcurgerea procedurii administrativ fiscale prealabile.
Contestatia impotriva titlului de creanta, precum si impotriva altor acte administrative fiscale, prevazuta de art. 205 din Codul de procedura fiscala si urmatoarele, este o cale administrativa de atac si nu inlatura dreptul persoanei care se considera lezata in drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, in conditiile legii, de a se adresa instantei de judecata.
Tot astfel, prevederile art. 6 alin. (2) din Legea 554/2004 care dispun ca actele administrative susceptibile potrivit legii organice, sa faca obiectul unei jurisdictii speciale administrative pot fi atacate la instanta de contencios administrativ, cu respectarea dispozitiilor art. 7 alin. (1), daca partea intelege sa nu exercite procedura administrativ jurisdictionala, nu sunt altceva decat o consacrare in plan legislativ a principiului fundamental privind “liberul acces la justitie” prevazut de art. 21 din Constitutia Romaniei.
?i dispozitiile art. 7 din Legea contenciosului administrativ care instituie procedura “recursului gratios”, trebuie analizate si aplicate intr-o maniera care sa nu contravina principiului enuntat si care se circumscrie “dreptului la un proces echitabil”.
Intrucat, obiectul actiunii il constituie refuzul nejustificat de efectuare a unei anumite operatiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea unui drept, in lumina art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea 554/2004, refuzul autoritatii fiscale, respectiv al Administratiei Fondului pentru Mediu, de restituire a unei taxe, considerata ca fiind nedatorata, deschide accesul direct la instanta de judecata.
Intr-o alta argumentare, s-a apreciat ca necontestarea deciziei de calcul a taxei pe poluare nu prezinta relevanta, intrucat reclamantii au uzat de o alta reglementare, respectiv de dispozitiile art. 117 din Codul de procedura fiscala, contestand insasi legalitatea, de plano, a taxei prelevate, in integralitatea ei.
Procedura prevazuta de dispozitiile art. 10 raportat la art. 7 din OUG 50/2008, de Cap. VI – „Restituirea sumelor reprezentand diferente de taxe platite” – din Hotararea Guvernului nr. 686/2008, precum si de Ordinul nr. 986/2008 emis de Ministerul Finantelor Publice, nu sunt incidente in cauza, deoarece reglementeaza numai posibilitatea contestarii modalitatii de stabilire a cuantumului taxei pe poluare si restituirea diferentei de taxa platita.
?i in materia analizata, s-a exprimat punctul de vedere potrivit caruia nu se impune efectuarea procedurii prealabile in situatia in care judecatorul national are obligatia sa aplice normele comunitare, in mod direct si prioritar, daca se constata ca normele interne contravin acestora.
II.2. Alte instante, dimpotriva au respins actiunile privind restituirea taxei pe poluare, retinand in considerente ca OUG 50/2008, cu modificarile si completarile ulterioare, a stabilit, in mod expres, prin art. 7 raportat la art. 10, faptul ca persoana nemultumita de modul de calcul sau de insasi aplicarea acestei taxe, are obligatia de a formula, in prealabil, contestatie, iar in lipsa dovezii exercitarii procedurii prealabile prevazute de actul normativ invocat, raportat si la dispozitiile art. 7 alin. (1) din Legea 554/2004, cererea de restituire este inadmisibila.
Legalitatea deciziei de stabilire a taxei pe poluare pentru autovehicule, act administrativ fiscal, in intelesul art. 41 din Codul de procedura fiscala, poate fi cercetata de instanta pe cale directa in procedura contenciosului administrativ ori nici pe calea exceptiei de nelegalitate.
Daca s-ar admite altfel, ar insemna ca persoana care se pretinde vatamata, intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, sa ocoleasca procedura speciala de contestare a actului administrativ unilateral si sa supuna judecatii, in mod direct, legalitatea acestuia, in cadrul unei alte proceduri, decat cea prevazuta de legiuitor, ceea ce nu ar putea fi admis.
Nu este posibil a disimula demersul de a se pune in discutie legalitatea stabilirii si incasarii taxei pe poluare, prin prisma apelarii la procedura administrativa de drept comun, ignorandu-se faptul ca pentru a se statua asupra acestui conflict exista norme procesuale speciale, clare, accesibile, previzibile si predictibile, compatibile cu exigentele de calitate ale unui act normativ.
Prin raportare si la jurisprudenta comunitara, s-a aratat ca prin adoptarea OUG 50/2008, cu modificarile si completarile ulterioare, Romania aplica un sistem de impozitare similar celui examinat de Curte, iar posibilitatea de contestare este clar reglementata de acest act normativ, atunci cand persoana care urmeaza sa inmatriculeze un autovehicul rulat poate face dovada ca autovehiculul sau s-a depreciat intr-o masura mai mare decat cea indicata in grila fixa prevazuta de legiuitor.
Curtea de Justitie a Uniunii Europene a statuat ca un stat membru nu isi incalca obligatiile care ii revin in temeiul art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunitatii Europene, daca aplica autovehiculelor de ocazie importate din alte state membre un sistem de impozitare in care deprecierea reala a autovehiculelor este definita intr-un mod general si abstract, pe baza unor criterii determinate in dreptul national, in masura in care, pe de o parte, sunt aduse la cunostinta publicului criteriile pe care se intemeiaza modul de calcul forfetar al deprecierii vehiculelor si, pe de alta parte, proprietarul unui autovehicul de ocazie importat dintr-un alt stat membru are posibilitatea de a contesta aplicarea unui astfel de mod de calcul, cu scopul de a demonstra ca acesta are ca rezultat o impozitare superioara valorii taxei reziduale incorporate in valoarea celor similare, deja inmatriculate pe teritoriul national.
Incalcarea art. 90 parag. 1 din Tratatul de Instituire a Comunitatii Europene nu poate fi retinuta de plano, ci trebuie verificata, in fiecare caz in parte, pentru a se putea stabili in concret masura in care valoarea taxei aplicate autovehiculului second-hand achizitionatdintr-un alt stat membru depaseste valoarea reziduala a aceleiasi taxe incorporata in valoarea de piata a vehiculelor similare inmatriculate in Romania.
Asadar, intrucat reclamantii au achitat, in mod voluntar, aceasta taxa pe poluare, supunandu-se, astfel, normei interne aplicate de organul fiscal competent prin emiterea deciziei administrative, numai in faza de solutionare a contestatiei impotriva acestui titlu de creanta fiscala si in faza controlului judecatoresc ulterior, se poate pune in discutie modalitatea factuala si legala de stabilire a cuantumului taxei pe poluare, precum si compatibilitatea dreptului intern cu norma comunitara pertinenta.
Prin urmare, daca s-ar valida demersul intreprins de reclamanti, prin ignorarea procedurii deschise de lege pentru contestarea actului de impunere, ar fi deturnate normele procesual fiscale care guverneaza solutionarea unui atare conflict, cu repunerea acestora in termenul procedural prevazut de art. 207 din Codul de procedura fiscala, ceea ce, in mod evident, nu este posibil.
S-a statuat ca, in conditiile in care obligatia de plata a taxei pe poluare nu a fost desfiintata total sau partial in procedura prevazuta de art. 205-218 din Codul de procedura fiscala, refuzul autoritatii fiscale competente nu poate fi calificat ca fiind nejustificat, manifestat printr-un exces de putere, in sensul definitiilor cuprinse in art. 2 lit. i) si n) din Legea 554/2004.
S-a mai precizat ca si Inalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit cu valoare de principiu si precedent judiciar ca, in masura in care se contesta un act administrativ fiscal, devin incidente dispozitiile din Codul de procedura fiscala, raportate la art. 7 din Legea 554/2004, in acelasi sens fiind si practica Curtii Constitutionale care, sesizata, in mod repetat cu solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 205-218 din Codul de procedura fiscala, a retinut ca acestea sunt constitutionale nu numai in raport de prevederile Constitutiei, dar si in raport de Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Procurorul General apreciaza ca fiind in litera si spiritul legii opiniile exprimate la pct. I.2. si II.2. si a solicitat admiterea recursului in interesul legii si pronuntarea unei decizii prin care sa se asigure interpretarea si aplicarea unitara a legii.
Sursa: ICCJ