Cat cash mai are Fondul Proprietatea dupa campania de achizitii din primul trimestru?

Fondul Proprietatea (FP) a incheiat investitii in valoare de 473,1 mil. lei (115,3 mil. euro) in primul trimestru, achizitionand actiuni la bancile austriece Erste si Raiffeisen, si marindu-si participatia la BRD-SG (BRD) si la combinatele Alro (ALR) si Azomures (AZO).

Lichiditatile fondului au scazut astfel pana la 598 mil. lei (145,8 mil. lei), la finele lunii martie, din care trebuie sa plateasca dividende de 432 mil. lei (105 mil. euro). Astfel, FP mai are la dispozitie in acest moment doar 40 mil. euro pentru alte investitii sau rascumpararea de actiuni proprii.

Principalele investitii ale Fondului Proprietatea au fost realizate de sectorul bancar in primul trimestru. Fondul si-a crescut participatia detinuta la BRD-SG de la 0,56% la 1,69%. Detinerea valora 175,6 mil. lei la finele lunii martie, potrivit informatiilor facute publice de administrator in raportul trimestrial.

In premiera, fondul a iesit pe pietele din regiune si a cumparat actiuni la doua dintre cele mai mari banci austriece, Erste si Raiffeisen, listate la bursa din Viena si cu operatiuni pe piata locala. La finele primului trimestru, pachetul de actiuni Erste detinut de FP valora 143,1 mil. lei, in timp ce actiunile Raiffeisen Bank din portofoliul FP valorau 137,8 mil. lei.

Achizitii importante au fost realizate si la doua dintre cele mai mari combinate din Romania – Alro Slatina si Azomures, ambele listate la Bursa de Valori Bucuresti.

Achizitiile au continuat si in luna aprilie, cand fondul si-a majorat expunerea pe sectorul bancar de la 2,78% din active (la finele lunii martie) la 3,25% si expunerea pe Austria de la 1,7% la 2,03%. Şi la Alro si Azomures, FP a raportat noi cumparari de actiuni in ultima luna.

Compania petroliera OMV Petrom continua sa ramana cea mai valoroasa din portofoliul Fondului, cu o valoare de 4,875 mld. lei sau circa 30% din toata averea FP. Actiunile SNP au castigat 27% in primul trimestru, impulsionand cresterea activelor FP. La finele lunii martie, activele nete ale FP erau de 16,455 mld. lei (4 mld. euro), in crestere cu 7,35% fata de finele anului trecut.

Lichiditatile vor creste semnificativ dupa ce Fondul va incasa dividende in valoare de circa 400 mil. lei de la companiile din portofoliu. Doar de la OMV Petrom, FP are de incasat peste 200 mil. lei sub forma de dividende.

Lasă un comentariu