Procurorii anticoruptie au mers si la biroul de la Parchetul Judecatoriei Sectorului 4 al lui Mihai Betelie.Procurorul este monitorizat de mai multe luni. Betelie a ocupat functia de prim – procuror la Parchetul Judecatoriei Sectorului 1, ulterior ajungand, prin concurs, la Judecatoria Sectorului 4.
Betelie ar fi fost retinut miercuri seara, pentru 24 de ore, urmand ca judecatorii sa decida, joi, daca va fi arestat preventiv pentru 29 de zile. Surse judiciare, citate de Evenimentul Zilei, sustin ca Betelie este vizat de DNA din cauza ca nu-si poate justifica averea.
Alte surse judicare, citate de Mediafax, precizeaza ca Mihai Betelie este cercetat pentru incalcarea articolului 12 lit a) din Legea 78/2000, de organizare si functionare a DNA. Acesta ar fi derulat acte de comert folosind informatii obtinute ca procuror.
Potrivit articolului respectiv, „sunt pedepsite cu inchisoarea de la 1 la 5 ani, daca sunt savarsite in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, efectuarea de operatiuni financiare, ca acte de comert, incompatibile cu functia, atributia sau insarcinarea pe care o indeplineste o persoana ori incheierea de tranzactii financiare, utilizand informatiile obtinute in virtutea functiei, atributiei sau insarcinarii sale”.
Perchezitiile si luarea masurii de retinere preventiva a lui Mihai Betelie au fost avizate miercuri seara de catre Sectia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
„Precizam ca, fata de procurorul sus mentionat se efectueaza cercetari pentru infractiuni aflate in competenta Directiei Nationale Anticoruptie”, a anuntat CSM.