La propunerea Ministerului Justitiei, Guvernul a aprobat miercuri, 25 ianuarie, modificarea Legii 36/1995 a notarilor publici si a activitatii notariale.“Prin acest proiect de lege se elimina conditia cetateniei romane pentru accesul in
profesie, putand accede in profesia de notar public persoanele care au cetatenie romana sau cetatenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, al Spatiului Economic European sau al Confederatiei Elvetiene.
Modificarea legislativa operata este necesara pentru a se pune legislatia nationala in acord cu decizii ale Curtii de Justitie a Uniunii Europene”, se arata intr-un comunicat.
Potrivit MJ, prin acest proiect de act normativ se urmareste si consolidarea integritatii profesiei prin modificarea dispozitiilor referitoare la incompatibilitatile stabilite pentru notarii publici si largirea sferei raspunderii disciplinare prin introducerea de noi abateri disciplinare referitoare la exercitiul functiei de notar public.
Proiectul introduce un caz de incetare a functiei de notar public – pierderea bunei reputatii – si instituie procedura de urmat in astfel de cazuri.