Eutanasia a fost interzisa expres de Consiliul Europei

Pe 25 ianuarie 2012, Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a adoptat o rezolutie care prevede ca , in sensul de ucidere intentionata, prin actiune sau omisiune, a unei persoane dependente, sub pretextul unui presupus beneficiu in favoarea acesteria, trebuie sa fie intotdeauna interzisa.

Scopul rezolutiei (nr. 1859/2012), intitulata “Protectia drepturilor omului si a demnitatii prin luarea in considerare a dorintelor exprimate anterior de pacienti”, este de a defini principiile care ar trebui sa guverneze practica asa-numitelor “living wills” sau “” in Europa.

Directivele in avans sunt menite sa permita un pacient sa-si exprime in prealabil dorintele referitor la un act medical sau tratament, in cazul in care nu va fi capabil sa si le exprime la momentul interventiei.

Aceste directive in avans si-ar putea gasi aplicarea, de exemplu, atunci cand exista indoiala cu privire la necesitatea sau oportunitatea reanimarii unui pacient ori sa se continue folosirea de mijloace extraordinare pentru a-l mentine in viata. In astfel de situatii, dorintele lui exprimate anterior ar trebui luate in considerare.

Deoarece aceste “directive in avans” sunt deschise la numeroase abuzuri si ar putea reprezenta o cale derivata pentru introducerea sinuciderii asistate sau eutanasiei, Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a realizat o lista de principii care ar trebui sa reglementeze aceasta practica in cele 47 de state ale Consiliului.

Lista se bazeaza pe principiile elaborate in trei documente adoptate anterior de , inclusiv Conventia privind drepturile omului si biomedicina (), care este adoptata de majoritatea statelor membre.

Dar, din cauza cresterii ingrijorarii privind eutanasia, Adunarea a estimat ca este necesar sa se reaminteasca in mod explicit principiul de baza potrivit caruia uciderea intentionata trebuie sa fie intotdeauna interzisa, interdictia fiind, de asemenea, o regula fundamentala a deontologiei medicale.

Acesta este si motivul pentru care primul principiu enuntat de catre Rezolutia este interzicerea clara a eutanasiei, urmand apoi lista de principii si reguli.

Rezolutia a mai introdus si un alt principiu, la propunerea deputatului italian, Luca Volonte, conform cu care, in caz de indoiala, decizia trebuie sa fie intotdeauna pro-viata si directionata inspre prelungirea vietii

Lasă un comentariu