Persoanele care realizeaza venituri din activitati independente, activitati agricole sau alte forme de venit vor fi obligate sa plateasca contributiile sociale obligatorii sau asigurarile sociale de sanatate incepand cu data de 1 iulie 2012.
Astfel, daca nu esti angajat cu un salariu mai mare de 700 lei, dar inchiriezi un apartament, primesti dividende sau faci investitii pe Bursa, primesti premii sau castigi la jocurile de noroc, va trebui sa virezi contributia la asigurarea de sanatate aferenta sumelor obtinute din astfel de activitati.
Totodata, si persoanele fizice autorizate sau cele care realizeaza venituri din profesii libere vor contribui la sistemul public de pensii si la cel de sanatate.