Euroconstruct a intrat in insolventa!Iata Motivele!

Reprezentantii Euroconstruct mai arata ca eforturile de sprijinire a companiei nu au avut efectele dorite. „In ciuda sprijinului financiar constant acordat de catre actionariat si societatile afiliate noua, precum si in pofida finantarilor

contractate de societate, impactul crizei economice la care s-au asociat factorii caracteristici contextului economic actual, au condus intr-un final, la epuziarea resurselor banesti si la aparitia starii de incapacitate de plata. In prezent datoriile certe, lichide si exigible ale societatii nu pot fi onorate cu fonduri disponibile”, se mai arata in documentul depus in instanta.

Principalii creditori

Potrivit documentelor atasate dosarului de insolventa, datoriile Euroconstruct au ajuns in prezent la 46.207.887 lei, dintre care: 21.548.597 – credite bancare, 24.176.965 – parteneri comerciali, 217.356 – datorii catre stat, 265.270 – restante salariale. Principalii creditori ai Euroconstruct din randul institutiilor bancare sunt: BCR – peste 4 milioane de lei, BRD – aproape 7 milioane de lei, Unicredit Tiriac Banc – 2,5 milioane lei, RBS Bank – 8,6 milioane lei. Dintre partenerii comerciali, cei mai importanti creditori sunt: Europroduts (membra a grupului Euroholding din care face parte si Euroconstruct) – 2,48 milioane lei, Tempini Romania – aproape 2 milioane lei, Euroholding – peste un million de lei, Menatwork Construct – peste un milion de lei, Europrefabricate etc

Lasă un comentariu