Antonescu, despre Gordon şi noua suspendare: A fost mai iute de mână chiar decât Voiculescu.

„Nu (pregătim altă suspendare, n.red), dar văd că ne-o iau alții înainte și de data asta aș spune că dl Gordon a fost mai iute de mână chiar decât dl Voiculescu, care în general e primul care vorbește despre asta. Acuma, acestei declarații nu i-am văzut originalul, am încredere în fidelitatea traducerii, dar e ușor comică, pentru că ne dă sfaturi, sau dă sfaturi unei eventuale noi generații de puciști, că dacă vreți să îl suspendați să aveți grijă să respectați… Știți ce îmi pare mie rău? Că această declarație despre recidiviștii puciști nu marchează două note pe care cred că un diplomat de o asemenea anvergură ar trebui să o facă, să arate că totuși am urmat rezultatul acestui referendum și doi, pentru că dl Gordon făcuse o referire publică la acuzații credibile de fraudă masivă, nu a arătat că între timp a primit informații oficiale și în România nu a existat fraudă masivă”, a declarat Antonescu la Realitatea TV.

Liderul PNL a precizat, în acest context, că nu este nici anti-german, nici nu s-a luat la bătaie cu Statele Unite. „Se repetă, s-a construit un clișeu care se rostogolește, cum s-a luat la bătaie Antonescu cu Statele Unite, ceea ce nu e adevărat. De pildă, o formulă care văd că intră deformată în anecdotă, într-o emisune la o întrebare de cine mă tem într-o iminentă competiție prezidențială, de Oprescu sau de Ungureanu, eu am răspuns cu un anumit tâlc <>. Nu a fost nicidecum o declarație de război la adresa Departmentului de stat al Statelor Unite și nimic din declarațiile mele anterioare, de 20 de ani încoace, nu putea susține așa ceva. Se mai vorbește că aș fi anti-german sau în fine, că aș avea ceva cu dna Merkel, sau cu Gernania, ceea ce este cel puțin comic, pentru că dacă, cumva, cineva a uitat, sunt acel politician român care a construit, teoretic și practic, un plan care aducea un premier etnic german în România, pe Klaus Johannis”, a adăugat Antonescu.

Phillip Gordon, adjunctul secretarului de stat al SUA, Hillary Clinton, a declarat recent că este la curent cu intenţiile unor politicieni români de a organiza un nou referendum de suspendare a lui Traian Băsescu și că trebuie respectate procedurile constituţionale. „Ştiu că unii în România se gândesc să organizeze un alt referendum, găsind astfel alte metode de a-l înlătura pe preşedinte. Trebuie subliniat din nou că trebuie respectate procedurile constituţionale. Dacă preşedintele este nepopular, iar mandatul său nu reflectă voinţa populară, atunci alegerile libere şi corecte sunt modul în care trebuie adresată aceasta. Şi dacă acesta este modul prin care România va merge mai departe, cred că credibilitatea sa ca o democraţie puternică şi partener al SUA va continua să crească”, a afirmat oficialul într-un briefing de presă.

Lasă un comentariu