Reglementarea era valabila si pana acum in ceea ce priveste consultanta fiscala si auditul, care erau interzise celor care dobandisera doar calitatea de expert contabil. Nu la fel stau lucrurile si in cazul evaluarii, unde expertii contabili aveau dreptul sa desfasoare aceasta activitate, in anumite conditii.
OG nr. 65/1994, actul normativ ce reglementeaza activitatea de expertiza contabila si a contabililor autorizati, a fost modificata prin OG nr. 23/2012, publicata in Monitorul Oficial nr. 624 din 30 august 2012. Actul normativ, care a intrat in vigoare la inceputul lunii septembrie, a modificat art. 7 din OG nr. 65/1994.
Inainte de modificare, acest articol prevedea ca ,,persoanele fizice si juridice care au calitatea de expert contabil pot efectua activitatile de audit financiar si consultanta fiscala, cu respectarea reglementarilor specifice acestor activitati”. Dupa modificare, art. 7 este clarificat si stabileste ca ,,persoanele fizice si juridice care au calitatea de expert contabil pot efectua activitatile de audit financiar, consultanta fiscala si evaluare numai dupa dobandirea, in conditiile legii, a calitatii de auditor financiar, consultant fiscal sau evaluator autorizat, dupa caz”.
Astfel, odata cu noua reglementare, se specifica clar ca expertii contabili pot desfasura activitati de evaluare numai dupa dobandirea calitatii de evaluator autorizat. Totusi, art. 6 din OG nr. 65/1994 privind organizarea activitatii de expertiza contabila si a contabililor autorizati a ramas neschimbat si prevede in continuare ca un expert contabil poate executa, printre altele, si evaluari patrimoniale.
In acelasi timp, pentru a intra in stagiul de pregatire in vederea obtinerii calitatii de expert contabil, candidatii trebuie sa sustina un examen scris, la sapte discipline: contabilitate, fiscalitate, drept, evaluarea economica si financiara a intreprinderii, audit, expertiza contabila si doctrina si deontologia profesiei contabile