Dosare penale Gigi Becali – George Becali si alte trei persoane, achitati in dosarul schimburilor de terenuri

,,Considerand asadar ca prezumtia de nevinovatie de care se bucura inculpatii nu a fost rasturnata, Inalta Curte urmeaza a da eficienta principiului «in dubio pro reo», astfel ca va dispune achitarea acestora, lipsind cerinta esentiala

pentru intregirea elementului material al laturii obiective al infractiunii de luare de mita, respectiv dovada faptului ca incheierea contractului de vanzare-cumparare intre inculpatii Becali George si Babiuc Ioana Cristina Anca s-a facut in scopul aprobarii unui nou schimb de terenuri de catre inculpatul Babiuc Victor”, arata instanta suprema, in decizia prin care a dispus achitarea inculpatilor din dosarul privind schimbul de terenuri.

Potrivit magistratilor, lipsa probelor care sa conduca la stabilirea unei legaturi intre incheierea contractului de vanzare-cumparare si aprobarea celui de-al doilea schimb de terenuri de catre Victor Babiuc a determinat Parchetul sa incerce sa dea o conotatie penala unor imprejurari care fie sunt pe deplin explicabile si lipsite de orice relevanta, fie sunt flagrant contrazise de probatoriul administrat chiar in cursul urmaririi penale.

Tot in documentul citat, judecatorii noteaza ca ,,se mai afirma in rechizitoriu faptul ca, de la data incheierii contractului, inculpata Ioana Babiuc nu si-a exercitat dreptul de proprietate, in sensul ca nu a formulat cerere de deschidere de rol fiscal, nu s-a inscris in cartea funciara si nu si-a delimitat proprietatea, sustineri ce sunt contrazise chiar de probatoriul administrat de procuror in cursul urmaririi penale”.

In concluzie judecatorii ICCJ arata ca ,,niciunul dintre aspectele invederate de catre Parchet nu este de natura sa sustina, din punct de vedere probator, acuzatia formulata, aceasta ramanand la nivelul unei simple prezumtii”.

Astfel, Becali a fost achitat pentru infractiunile de abuz in serviciu contra intereselor publice, in forma calificata si continuata, Victor Babiuc si fiica lui, Ioana, pentru luare de mita si, respectiv, complicitate la luare de mita, iar Dumitru Cioflina, pentru abuz in serviciu.

Lasă un comentariu