Incompetenta profesionala – malpraxis

Exemple de necorespundere profesională

1. Incompetenţa

salariatul nu-şi îndeplineşte obligaţiile de serviciu din lipsă de instruire (nu ca act de indisciplină);
salariatul nu-şi îndeplineşte obligaţiile la nivelul aşteptărilor angajatorului;
salariatul nu-şi foloseşte întregul potenţial fizic şi intelectual;

2. Nivelul profesional scăzut

neprezentarea la cursurile de formare profesională, deşi salariatul a semnat un act adiţional în acest sens;

3. Neglijenţa

pentru a fi deosebită de indisciplină, neglijenţa ar trebui să fie o caracteristică permanentă a salariatului, iar rezultatele acţiunilor sale să nu fie grave, nepermise, posibil a fi interpretate ca acte disciplinare.

Procedura concedierii
Constatarea necorespunderii profesionale

etapă recomandabilă;
şeful ierarhic superior, aduce la cunoştinţa reprezentantului legal al societăţii neregulile constatate în activitatea salariatului şi formulează recomandarea privind demararea procedurii de evaluare;

Cercetarea prealabilă

etapa obligatorie;
cercetarea se efectuează de o comisie numită de angajator, din care face parte şi un reprezentant al sindicatului.

Convocarea – se comunică în scris salariatului, cu cel puţin 15 zile înainte, comunicându-se:
data, ora şi locul întâlnirii;
modul de desfăşurare al examinării.
Examinarea
se examinează atribuţiile din fişa postului;
se aduc dovezi de neîndeplinire sau îndeplinire necorespunzătoare a sarcinilor profesionale;
examinarea poate fi teoretică, practică sau alte probe.
Rezultatul examinării poate fi:
pozitiv – salariatul corespunde profesional postului ocupat;
negativ – salariatul poaşte fi concediat pentru necorespundere profesională, deşi acest lucru nu e obligatoriu;
negativ, din motive medicale, caz în care angajatorul va încerca reîncadrarea într-o altă muncă sau Concedierea pentru inaptitudine fizică sau psihică.
Contestarea

dacă salariatul este considerat necorespunzător, acesta poate contesta hotărârea comisiei în termen de 10 zile de la comunicare.

Trecerea într-o altă muncă

angajatorul are obligaţia să-i propună salariatului alte locuri de muncă vacante, compatibile cu pregătirea sa profesională;
salariatul are la dispoziţie 3 zile pentru a accepta oferta angajatorului.

Preavizarea concedierii

angajatorul este obligat să acorde salariatului un preaviz conform legii;
preavizarea nu este necesară în cazul în care salariatul se află în perioada de proba.

Notificarea agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă

dacă angajatorul nu dispune de locuri de muncă vacante, compatibile cu pregătirea profesională a salariatului, acesta trebuie să notifice agenţia teritorială de ocupare a forţei de muncă.

Emiterea deciziei de concediere

temeiul de drept este art.61 lit.d) din Codul muncii;
decizia se emite în termen de 30 de zile de la data la care angajatorul a luat la cunoştinţă de necorespunderea profesională a salariatului; această dată este:
data la care contestaţia salariatului a fost respinsă;
data la care expiră termenul de 10 zile pentru depunerea contestaţiei.
comunicarea deciziei de concediere se face în 5 zile de la data emiterii, direct sau prin posta cu confirmare de primire.
decizia de concediere va fi însoţită de următoarele documente:
rezultatele evaluării periodice efectuate conform Contractului colectiv de munca la nivel naţional;
calificativele, avertismentele, alte notificări prealabile ce atestă nemulţumirea angajatorului;
lista locurilor de muncă vacante sau menţiunea privind inexistenţa acestora;
copie după notificarea adresată salariatului privind locurile de muncă vacante şi termenul în care acesta îşi poate exprima opţiunea;
copie după notificarea adresată Agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în vederea redistribuirii salariatului.

Lasă un comentariu