În preajma sărbătorilor de iarnă Cabinetul de avocatură Coltuc dăruieşte zâmbete!

C.A. Coltuc sprijină cauza Biancăi Maria Amarandi (Bibi), cu care viaţa nu a fost prea blândă până în prezent.

Ne-am născut egali, dar trăim diferit!

Acest îngeras  are 2 ani şi 3 luni şi este din Brăila.Povestea  Biancăi nu este una tocmai fericită,ea fiind părăsită de mama şi lăsată în grija rudelor de pe vremea când era doar un sugar. Când a împlinit vârsta de 1 anişor, Bibi a fost preluată de Protecţia Copilului, oferindu-i o familie la un asistent maternal unde este iubită şi ocrotită.
Dar se pare că pentru Bibi nu a fost suficient că mama a părăsit-o!

 

La vârsta de 1 an şi 6 luni a fost diagnosticată cu cancer cerebral, operată şi chimiotratată. Aşa a fost nevoie ca Bibi să crească prin spitale şi să se joace cu seringi şi perfuzii.
Pentru a putea creşte ca un copil normal de vârsta ei, indiferent unde şi cum, are nevoie de ajutor!

Alătura-te şi tu campaniei  dăruieşte zâmbete iniţiată de C.A. Coltuc, oferindu-i micuţei Bianca jucării,  îmbrăcăminte, încălţăminte,dar nu în ultimul rând sprijinul financiar de care are nevoie.

Despre noi:

Principiul care călăuzeşte activitatea C.A Coltuc  este acela :avocatul este confidentul şi sfătuitorul clientului.

Echipa noastră este una tanără , dinamică, eficientă care se bazează pe o pregătire juridică  temeinică şi pe o cultură generală bogată. Temeinicia acestor cunoştinţe elimină ezitările şi erorile , confuziile şi neclarităţile, conferă  siguranţă şi fermitate în abordarea problemelor de drept , contribuie la celeritatea  soluţionării procesului şi, în cele din urmă asigură pronunţarea unei hotărâri corecte.

Prioritatea noastră supremă  este aceea de a oferi clienţilor servicii Juridice  de cea mai bună calitate profesională şi morală  .

www.coltuc.ro

 

Nr. cont deschis la Banca BCR pe numele Zaharia Lucica – Asistent Maternal:RO20RNCB0527025975420001
Nr tel: 0728.825.538    (Asistent Maternal – Zaharia Lucica)

 

 

Dosare DNA – 32 de inculpati condamnati definitiv in noiembrie in dosarele procurorilor anticoruptie

Directia Nationala Anticoruptie informeaza ca in noiembrie, in dosare de coruptie instrumentate de DNA, au ramas definitive un numar total de 18 hotarari judecatoresti prin care au fost condamnati 32 de inculpati.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis miercuri AGERPRES, printre persoanele condamnate se afla un judecator, un avocat, un

director de directie judeteana drumuri si poduri, doi ofiteri SRI din conducerea unei sectii judetene, un ofiter sef sectie penitenciar, un ofiter de politie, un medic militar – sef de centru medical militar judetean, precum si un primar de oras, un primar de comuna, un sef serviciu expertize casa judeteana de pensii, doi inspectori finante publice si trei profesori de liceu.
Sursa citata precizeaza ca inculpatii au primit pedepse cuprinse intre sapte ani inchisoare si un an inchisoare cu suspendare conditionata.
DNA mentioneaza ca in conformitate cu HG din 31 octombrie 2007 privind aprobarea Planului de actiune pentru indeplinirea conditionalitatilor din cadrul mecanismului de cooperare si verificare a progresului realizat de Romania in domeniul reformei sistemului judiciar si al luptei impotriva coruptiei, modificata prin HG din 5 februarie 2010, informeaza opinia publica asupra deciziilor definitive pronuntate in dosarele de competenta sa prin publicarea acestora pe pagina de Internet a institutiei.

Avocat malpraxis – OUG 80/2012 privind echivalarea echivalarea titlurilor de medic specialist eliberate de Australia, Canada, Israel, Noua Zeelanda si SUA

Astfel, titlurile oficiale de calificare ca medic specialist eliberate de Australia, Canada, Israel, Noua Zeelanda si Statele Unite ale Americii in una dintre specialitatile medicale clinice si paraclinice prevazute de Nomenclatorul specialitatilor medicale, medico-dentare si farmaceutice din reteaua de asistenta medicala, aprobat prin Ordinul ministrului sanatatii publice nr. 1.509/2008, cu modificarile si

completarile ulterioare, se echivaleaza cu certificatul de medic specialist eliberat de Ministerul Sanatatii pentru specialitatea respectiva, cu conditia indeplinirii, in mod cumultiv, a urmatoarelor conditii:

  • titularul are una dintre calitatile prevazute la art. 370 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru exercitarea profesiei de medic pe teritoriul Romaniei;
  • formarea ca medic specialist pentru care se solicita echivalarea s-a efectuat in conditii de studiu si practica medicala care asigura competenta profesionala a acestuia, similara cu competenta profesionala a medicilor pe plan national;
  • titlurile oficiale de calificare ca medic specialist sunt eliberate de autoritatea desemnata in temeiul actelor normative in vigoare in statul pe teritoriul caruia a avut loc formarea.