Avocat Specializat ANRP

Fondul Proprietatea este un organ de plasament colectiv sub forma de societate de investitii de tip inchis, creat cu scopul de a despagubi persoanele ale caror proprietati au fost preluate de stat in mod abuziv in perioada comunista si care nu mai pot fi restituite in natura.


    Procedura de restituire este gestionata de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) – autoritate specializată, din cadrul administraţiei centrale.

    În prezent, principalii acţionari ai Fondului Proprietatea sunt Guvernul României (aproximativ 38.8%) şi persoane fizice private (aproximativ 41%). Fondul Proprietatea este o societate comercială pe acţiuni, aflata sub controlul Adunării Generale a Acţionarilor. Calitatea de actionar la Fondul Proprietatea se dobandeste ca urmare a emiterii unui titlu de conversie de catre Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor care va fi transmis atat persoanei indreptatite cat si Depozitarului Central pentru a-l inscrie pe titlularul deciziei (al titlului de conversie) in Registrul actionarilor. Actiunile se transfera cu titlu gratuit din proprietatea statului in proprietatea persoanei indreptatite pe baza titlului de conversie.

Pot obtine participatii orice persoana fizica careia i s-au acordat ori i se vor acorda, despăgubiri prin echivalent, în baza unor legi speciale de retrocedare. Aceste legi sunt: Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, inclusiv cele aferente cererilor rezultate din punerea în aplicare a articolului 32 din Legea 10/2001; Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, cu modificările şi completările ulterioare; Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, cu modificările şi completările ulterioare; Legea fondului funciar nr. 18/19991, republicată cu modificările şi completările ulterioare; Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere.

Lasă un comentariu