Avocat fondul proprietatea – ANRP

Cele două etape administrative premergătoare despăgubirilor

În cazul imobilelor ce se pot restitui în natură, cele care există actualmente (nu au fost demolate sau transformate) şi nu au fost înstrăinate de către stat chiriaşilor (în baza Legii 112 / 1995 sau în baza altor acte normative), procedura administrativă de restituire se efectuează şi se finalizează doar în baza dispoziţiilor Legii 10 / 2001, odată cu emiterea de către entitatea deţinătoare (Primarie, AVAS etc.) a Dispoziţiei de restituire în natură a imobilului în cauză.

În cazul imobilelor ce nu se pot restitui în natură (demolate / inexistente / transformate / vândute chiriaşilor în baza Legii 112 / 1995), procedura administrativă de restituire prin echivalent se desfăşoară de această dată pe parcursul a 2 etape distincte.

Prima etapă este reglementată de dispoziţiile Legii 10 / 2001 şi se finalizează odată cu emiterea de către Primărie sau altă entitate deţinătoare a imobilului (precum AVAS etc.) a Dispoziţiei de restituire prin echivalent. Restituirea prin echivalent urmează a se efectua potrivit dispoziţiilor Legii 247 / 2005. Conform acestei prime etape administrative de restituire, termenul de soluţionare al notificărilor în baza Legii 10 / 2001 este de 60 de zile de la înregistrare (Articolul 25, Aliniatul 1 din Legea mai sus menţionată), care însă nu era respectat de către autorităţile competente.

Cea de-a doua etapă administrativă de restituire, reglementată de această dată de dispoziţiile Legii 247 / 2005, rezidă în selectarea dosarului, transmiterea acestuia spre evaluare şi respectiv emiterea Dispoziţiei reprezentând titlul de despăgubire. Însă aceasta a doua etapă administrativă de restituire, în mod paradoxal şi inexplicabil, nu este guvernată de niciun termen legal de soluţionare. Înainte ca dosarul să ajungă de la primărie sau altă entitate emitentă a dispoziţiei în baza Legii 10 / 2001, la ANRP, dosarul este verificat în vederea avizului de legalitate de către prefectura la nivelul căreia se centralizează toate dosarele. HG 81 / 2007 nu prevede niciun termen în care instituţia prefectului este obligată să efectueze această operaţiune administrativă de avizare a dosarelor înainte ca acestea să fie transmise ANRP-ului. În cazul în care parcurgerea acestei etape administrative intermediare este tergiversată, câteodată şi instituţia prefectului trebuie acţionată în judecată în vederea transmiterii dosarului către ANRP. Vezi link (cu acordul expres al clientului).

Neajunsurile Legii 247 / 2005

Astfel, în conformitate cu normele interne ale ANRP, dosarele se selectează în vederea parcurgerii etapelor mai sus menţionate (selectare dosar, evaluare şi emiterea dispoziţiei), în funcţie de numărul intern de înregistrare al dosarului la ANRP. Precizez că în prezent la ANRP sunt inregistrate un numar de aproximativ 60.000 de dosare. Ori din anul 2005, de când fiinţează ANRP-ul şi până în prezent au fost soluţionate un număr de aproximativ 8.000 de dosare.

Prin urmare, deşi termenul de 60 de zile de soluţionare a notificărilor prevăzut de Legea 10 / 2001 nu era respectat, exista totuşi posibilitatea legală de a acţiona în judecată entităţile deţinătoare în vederea emiterii unei decizii sau emiterii unei anumite decizii, jurisprudenţa conferită de cadrul legal prevăzut de Legea 10 / 2001 fiind adecvată şi în continuă evoluţie (Decizia nr. XX / 19.03.2007 pronunţată de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Însă, în mod regretabil, celei de-a doua etape administrative de restituire reglementată de dispoziţiile Legii 247 / 2005, îi lipseste cu desăvârşire cadrul legal temporal, aceasta din urmă nefiind în prezent guvernată de niciun termen rezonabil sau legal de soluţionare a dosarelor.

Rolul avocatului

Ori, având în vedere cele mai sus relatate, este necesară intervenţia unui avocat specializat în acest domeniu, în vederea acţionării în judecată a ANRP-ului şi obţinerea în mod irevocabil în justiţie a obligării acestei instituţii să selecteze dosarul spre evaluare şi să emită într-un final Decizia reprezentând titlul de despăgubire ce constă în bani în numerar si / sau acţiuni la Fondul Proprietatea.

Lasă un comentariu