Adevarul crunt despre restituirea taxei auto – ai hotarare poti cere restituirea

„Tot ce vom încasa ca timbru de mediu ducem la fondul de mediu. Cine cumpără maşini vor plăti o taxă de mediu, eu vă spun ce se întâmplă cu banii. Luni, doamna Plumb aşteaptă ultima opinie de la UE. Trebuie să fie totul ok, să nu ne mai dea oamenii în judecată. Trebuie să încercăm să îndreptăm aberaţiile, iar prima dintre aberaţii era referitoare la maşinile de

dinainte de 1 ianuarie 2007, înainte să intrăm în Uniunea Europeană. Deci, are omul o Dacie care face 300 euro şi plăteşte o taxă de 3.000 euro, sigur că e o aberaţie. Banii vor fi înapoiaţi pe măsură ce vin hotărârile judecătoreşti. Nu mă lasă altfel, Curtea de Conturi. Trebuie să existe documentele”, a spus Victor Ponta. a

Procese CEDO – Mircea Toma castiga la CEDO procesul impotriva SRI

Constantin Bucur va primi despagubiri de 20.000 de euro, dupa ce a fost condamnat pentru ca a facut publice interceptari SRI ale unor convorbiri telefonice, in timp ce jurnalistul Mircea Toma, ale carui convorbiri au fost interceptate si inregistrate de SRI, si fiica sa, Sorana, vor primi 15.600 de euro, potrivit unei decizii a CEDO.

 

Cei trei au sesizat Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg in 11 noiembrie 2002, fiind reprezentati de Monica Macovei si Dan Mihai- Procese CEDO

Bucur a reclamat incalcarea dreptului sau la libera exprimare, prin condamnarea sa (la doi ani de inchisoare cu suspendare in 20 octombrie 1998 – n.r.) pentru divulgarea unor informatii clasate ,,strict secret„, arata CEDO. Totodata, Bucur a reclamat incalcarea dreptului la un proces echitabil in cazul sau. Constantin Bucur a fost judecat pentru incalcarea Legii privind siguranta nationala dupa ce, in conferinta de presa a PRM din 13 mai 1996, el a facut publice inregistrari de convorbiri telefonice ale unor personalitati politice si din media efectuate de SRI, semnaland ca a constatat o serie de nereguli in activitatea Serviciului.

Ceilalti doi reclamanti, Mircea Toma, care facea parte din echipa de redactie a publicatiei A. C. (Academia Catavencu – n.r.), si fiica sa, Sorana Toma, au invocat incalcarea dreptului la viata privata si de familie prin interceptarea ilegala a convorbirilor lor telefonice si pastrarea inregistrarilor de catre SRI. Una dintre casetele cu inregistrari ale convorbirilor telefonice interceptate de SRI date publicitatii de Bucur continea o discutie dintre sotia si fiica lui Mircea Toma, mai arata CEDO.

Cei trei reclamanti s-au plans si de incalcarea dreptului la un remediu efectiv in urma actiunilor lor in instantele din Romania. CEDO a constatat ca in cazul lui Bucur au fost incalcate articolele zece – libertatea de exprimare – si sase – dreptul la un proces echitabil – din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, dispunand ca acestuia sa ii fie platita suma de 20.000 de euro, cu titlul de prejudiciu moral.

In ceea ce-i priveste pe Mircea si Sorana Toma, CEDO a hotarat ca au fost incalcate articolele opt – dreptul la respectarea vietii private si de familie – si 13 – dreptul la un recurs efectiv – din Conventie, dispunand ca fiecare dintre cei doi reclamanti sa fie despagubit cu cate 7.800 de euro.

Avocat muncii – Controverse in aplicarea Codului Muncii

Coexistenta mai multor contracte colective de munca incheiate la nivel de unitate.Legea statueaza regula conform careia la nivelul unei unitati se poate incheia un singur contract colectiv de munca, iar clauzele acestuia produc efecte pentru toti angajatii unitatii in cauza.

In cazul in care are loc un transfer de unitate sau parte de unitate, drepturile si obligatiile cedentului care decurg din contractul colectiv de munca se transfera integral cesionarului, daca un asemenea contract exista la data transferului. Astfel, in masura in care exista deja un contract colectiv de munca in vigoare la nivelul cedentului, cesionarului i se vor aplica doua contracte colective de munca: cel incheiat de cesionar in ceea ce ii priveste pe angajatii initiali ai acestuia si angajatii existenti dupa data transferului si cel incheiat de cedent in ceea ce ii priveste pe angajatii transferati.

Aceasta nu reprezinta o exceptie veritabila de la regula incheierii unui singur contract colectiv de munca la nivelul unitatii, avand in vedere ca doar unul dintre cele doua contracte aplicabile a fost incheiat la acest nivel. Al doilea contract, cel incheiat de cedent, a fost preluat de la acesta.

Pe de alta parte insa, in situatia transferului de unitate sau parte de unitate, in general, regula conform careia clauzele contractului colectiv de munca incheiat la nivel de unitate produc efecte pentru toti angajatii unitatii, nu se aplica. Contractul colectiv de munca incheiat la nivelul cesionarului nu va produce efecte in ceea ce ii priveste pe angajatii transferati de la cedent, acestia ramanand supusi contractului colectiv de munca incheiat la nivelul cedentului. Cu titlu de exceptie, legea prevede o situatie in care angajatii transferati beneficiaza de contractul colectiv de munca incheiat la nivel cesionarului. Astfel, in cazul in care unitatea sau partea de unitate transferata nu isi pastreaza autonomia, iar contractul colectiv de munca incheiat la nivelul cesionarului este mai favorabil, angajatilor transferati li se va aplica acesta din urma.

Prelucrarea datelor cu caracter personal ale angajatilor.Angajatorul nu are obligatia obtinerii consimtamantului angajatului si nici a notificarii Autoritatii Nationale de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal („ANSPDCP”) in cazul in care prelucreaza date cu caracter personal ale angajatilor pentru a-si indeplini obligatiile generate de raportul de munca. In acest context indeplinirea unor obligatii generate de raporturile de munca necesita transferarea datelor cu caracter personal ale angajatilor de la cedent la cesionar , respectiv obligatiile cedentului implica transmiterea datelor catre cesionar, iar obligatiile cesionarului implica colectarea acestora.

Totusi, pentru ca transferul datelor cu caracter personal ale angajatilor transferati de la cedent la cesionar sa fie supus acestei reguli este important momentul la care acesta are loc. In acest sens, trebuie luat in considerare faptul ca cesionarul are obligatia inregistrarii contractelor individuale de munca ale angajatilor transferati in registrul general de evidenta a salariatilor cu cel putin o zi lucratoare inainte de inceperea activitatii la cesionar de catre acestia. Astfel, daca cesionarul inregistreaza aceste contracte individuale de munca imediat dupa primirea datelor cu caracter personal de la cedent, transferul acestor date se incadreaza in regula mai sus amintite.

Dimpotriva, daca cesionarul primeste datele cu caracter personal, dar nu inregistreaza contractele individuale de munca decat la un moment mai indepartat in timp fata de data primirii, regula nu se aplica, iar atat cedentul cat si cesionarul trebuie sa obtina consimtamantul angajatilor care vor fi transferati si sa notifice transferul la ANSPDCP.

Independent de cele de mai sus, in cazul in care cesionarul este o entitate straina, transferul datelor cu caracter personal in strainatate trebuie sa fie notificat la ANSPDPC-Avocat muncii

Dubla reprezentare a angajatilor membri intr-un sindicat nereprezentativ afiliat la o federatie sindicala reprezentativa la negocierea colectiva. Angajatii sunt reprezentati la negocierea colectiva fie de catre sindicatul legal constituit si reprezentativ, i.e. care are ca membri jumatate plus unu dintre angajatii unitatii in cauza, fie de catre reprezentantii alesi. In cazul in care niciun sindicat nu a dobandit reprezentativitatea la nivelul unitatii, chiar daca la nivelul acesteia sunt constituite unul sau mai multe sindicate, angajatii isi vor alege reprezentantii. La alegerea reprezentantilor angajatilor vor participa atat salariatii nesindicalizati, cat si cei care sunt membri ai sindicatelor nereprezentative.

Taxa auto 2013 – amanata

Miercuri, 9 ianuarie, Guvernul a amanat la cererea ministrului Mediului, Rovana Plumb, modificarea taxei auto, astfel cum a declarat vicepremierul Liviu Dragnea, dupa sedinta Executivului.

“Doamna ministru Rovana Plumb a mai cerut o amanare pentru discutia pe aceasta tema, ca e foarte importanta”, a spus Liviu Dragnea, intr-o conferinta de presa.

Intrebat daca exista un termen pana la care ar putea intra in vigoare noul sistem de taxare, Dragnea si-a exprimat speranta ca acest lucru se va intampla cat mai curand.

Monitor Oficial 5 – 7 din 4 ianuarie 2013 – Acte publicate

Monitorul Oficial 5/2013, Partea I

Decizia 891/2012 a Curtii Constitutionale referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, ale Legii nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011

a personalului platit din fonduri publice si ale Hotararii Guvernului nr. 918/2010 privind reorganizarea si functionarea Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului si a institutiilor publice aflate in subordinea acesteia.
Decizia 983/2012 a Curtii Constitutionale referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 29 alin. (31) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997;
Decizia 993/2012 a Curtii Constitutionale referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (2) si (3) si art. 9 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania;
Decizia 999/2012 a Curtii Constitutionale referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 120 din Legea nr. 46/2008 — Codul silvic.
Ordinul 2.220/2012 al ministrului transporturilor si infrastructurii privind modificarea si completarea anexelor nr. 1, 3, 4 si 5 la Ordinul ministrului transporturilor si infrastructurii nr. 568/2010 pentru aprobarea unor tarife aplicate de Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania — S.A.;
Ordinul 1.242/2012 al Bancii Nationale a Romaniei privind dispunerea radierii din Registrul general al institutiilor financiare nebancare a Societatii Comerciale PARTENER LEASING IFN — S.A.

Monitorul Oficial 6/2013, Partea I

Decizia 851/2012 a Curtii Constitutionale referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 9 alin. (1) lit. d) raportat la art. 8 alin. (2) pct. 4 din Ordonanta Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele si perioadele de odihna ale conducatorilor auto si utilizarea aparatelor de inregistrare a activitatii acestora;
Decizia 952/2012 a Curtii Constitutionale referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. II din Legea nr. 175/2010 pentru modificarea Legii nr. 230/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari;
Decizia 958/2012 a Curtii Constitutionale referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor prevazute la art. 1 lit. c)—h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor;
Decizia 990/2012 a Curtii Constitutionale referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii.
HG 1.289/2012 pentru aprobarea Memorandumului de intelegere dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Turkmenistanului pe probleme de colaborare in domeniul transportului, semnat la Ashgabat la 11 octombrie 2012;
Memorandum de intelegere intre Guvernul Romaniei si Guvernul Turkmenistanului pe probleme de colaborare in domeniul transportului.
Ordinul 1.425/2012 al ministrului sanatatii pentru modificarea pozitiilor nr. 4 si 20 din anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sanatatii nr. 1.577/2011 privind aprobarea detalierii pe judete a numarului total de paturi, pe anul 2012, din unitatile sanitare publice si private pentru care casele de asigurari de sanatate pot incheia contracte de furnizare de servicii medicale spitalicesti;
Ordinul 1.426/2012 al ministrului sanatatii privind modificarea art. 5 din anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sanatatii nr. 323/2011 privind aprobarea metodologiei si a criteriilor minime obligatorii pentru clasificarea spitalelor in functie de competenta;
Ordinul 1.948/2012 al presedintelui Institutului National de Statistica privind aprobarea Normelor de completare a Declaratiei statistice Intrastat.
Hotararea 1.094/2012 a Consiliului Superior al Magistraturii pentru completarea Regulamentului privind transferul si detasarea judecatorilor si procurorilor, delegarea judecatorilor, numirea judecatorilor si procurorilor in alte functii de conducere, precum si numirea judecatorilor in functia de procuror si a procurorilor in functia de judecator, aprobat prin Hotararea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006.

Monitorul Oficial 7/2013, Partea I

Legea 1/2013 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante;
Decretul 1/2013 pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante.
Decizia 893/2012 a Curtii Constitutionale referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor prevazute la art. 1 lit. c)—h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor.
HG 1.244/2012 privind modificarea si completarea unor acte normative referitoare la Planul national de cercetare-dezvoltare si inovare.
Decizia 10/2013 a Prim-Ministrului privind eliberarea domnului Andrei George Creci din functia de vicepresedinte al Autoritatii pentru Administrarea Activelor Statului;
Decizia 11/2013 a Prim-Ministrului privind eliberarea domnului Vergil G. Voineagu din functia de presedinte al Institutului National de Statistica;
Decizia 12/2013 a Prim-Ministrului privind exercitarea atributiilor presedintelui Institutului National de Statistica;
Decizia 13/2013 a Prim-Ministrului pentru numirea domnului Costin Mihalache in functia de consilier de stat in cadrul Cancelariei Primului-Ministru;
Decizia 14/2013 a Prim-Ministrului pentru numirea domnului Cristian Socol in functia de consilier de stat in cadrul Cancelariei Primului-Ministru;