Legislatia muncii – 2013

Dosar nr. 2102/88/2008TRIBUNALUL TULCEASECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIVSENTINTA CIVILA Nr. 155 Şedinţa publică Din data de 04 Februarie 2009.Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr.2102/88/2008, reclamanţii………………, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată Curtea de Conturi a României la plata unei despăgubiri proporţională cu prejudiciul suferit, reprezentând contravaloarea primelor de concediu neacordate pentru perioada 2001 – 2007, actualizată cu coeficientul de inflaţie, calculat de la data la care trebuiau plătite drepturile, până la data achitării integrale a acesteia şi în continuare.

În drept şi-au întemeiat solicitările pe dispoz. art.1(2), lit.e(i), art.2(1) şi art.27 din OG nr.137/2000, republicată, privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare şi ale art.161(4) şi art.269 din Legea nr.53/2003 din MUNCII

În motivare s-a arătat că, au calitatea de angajaţi cu contract de muncă pe durată nedeterminată, aflaţi în raporturi de muncă cu angajatorul Curtea de Conturi a României, raporturi guvernate de Legea nr.53/2003, Codul muncii.

Pentru activitatea desfăşurată beneficiază de un salariu sub formă de indemnizaţie, care reprezintă contravaloarea muncii prestate, la fel ca şi funcţionarii publici. În vederea aplicării principiului egalităţii de tratament, consideră că ar fi trebuit să beneficieze de prima de concediu pentru anii 2001 – 2007, potrivit disp. art.35(2) din Legea nr.188/1999, republicată în Monitorul Oficial nr.365/29 mai 2007, care precizează că funcţionarul public are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat, în condiţiile în care legile bugetului de stat pe anii 2006 – 2007 nu mai suspendă acordarea acestei prime. De altfel, în anul 2007 prima de concediu a fost plătită tuturor funcţionarilor publici, neexistând restricţii în acest sens, prin legea bugetară anuală, iar art.23, alin.1 din Ordonanţa Guvernului nr.6/24 ianuarie 2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale ale funcţionarilor publici menţionează: La plecarea în concediul de odihnă funcţionarii publici au dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază brut din luna anterioară plecării în concediu.

În drept, şi-au întemeiat acţiunea pe următoarele reglementări: prevederile Constituţiei României revizuite, republicată în MO, partea I, nr.767/31 octombrie 2003, preved.art.39 din Legea nr.53/2003 din Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare, preved. art.27 din OG nr.137/2000 republicată, disp. art.35 (2) şi art.114 din Legea nr.188/1999 republicată, rap.la disp.art.1(2) din Legea nr.94/1992, republicată cu modificările şi completările ulterioare, preved.Deciziei nr.LXXVII(77)/5.11.2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, preved. OUG nr.146/19.12.2007 publicată în MO nr.877/20.12.2007, prin care Guvernul României a aprobat plata primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 – 2006.

În apărare, Curtea de Conturi a României a depus la dosarul cauzei: întâmpinare, hotărârea nr.282/21.05.2008 pronunţată de C.N.C.D., cerere de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor şi precizări.

Lasă un comentariu

Ne puteti scrie gratuit pe whatsapp 0745150894!