Instituţia liberării condiţionate se aplică numai celor condamnaţi la pedeapsa închisorii ori a detenţiunii pe viaţă, prin hotărâri judecătoreşti rămase definitive.Aspecte practice privind aplicarea Legii nr.140/1996
În conformitate cu dispoziţiile Codului penal, condamnaţii care sunt stăruitori în muncă, disciplinaţi şi dau dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama de antecedentele lor penale, pot fi liberaţi condiţionat înainte de executarea în întregime a pedepselor cu închisoarea. În acelaşi timp, una din condiţiile esenţiale prevăzute de Codul penal este executarea în totalitate a unei anumite părţi din durata pedepsei (fracţiunii), mărimea acestor fracţiuni de pedeapsă fiind însă diferenţiată de natura infracţiunilor săvârşite, durata pedepselor cu închisoarea aplicate de către instanţele de judecată şi vârsta celui condamnat.
În conformitate cu Legea 275/2006, liberarea condiţionată se acordă potrivit procedurii prevăzute în Codul de procedură penală, la cererea persoanei condamnate sau la propunerea comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate.
Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, cu participarea judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, în calitate de preşedinte, propune liberarea condiţionată ţinând seama de fracţiunea din pedeapsă efectiv executată şi de partea din durata pedepsei care este considerată ca executată pe baza muncii prestate, de conduita persoanei condamnate şi de eforturile acesteia pentru reintegrarea socială, în special în cadrul activităţilor educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, al instruirii şcolare şi al formării profesionale, de responsabilităţile încredinţate, de recompensele acordate, de sancţiunile disciplinare aplicate şi de antecedentele sale penale.
Propunerea comisiei de admitere a liberării condiţionate, cuprinsă într-un proces-verbal motivat, împreună cu documentele care atestă menţiunile cuprinse în procesul-verbal, se înaintează judecătoriei în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere şi se comunică persoanei condamnate.
În cazul în care comisia constată că persoana condamnată nu întruneşte condiţiile pentru a fi liberată condiţionat, în procesul-verbal fixează un termen pentru reexaminarea situaţiei acesteia, care nu poate fi mai mare de un an. Totodată, comisia comunică procesul-verbal persoanei condamnate şi îi aduce la cunoştinţă acesteia, sub semnătură, că se poate adresa direct instanţei cu cerere de liberare condiţionată.
Când persoana condamnată se adresează direct instanţei, cerând liberarea condiţionată, odată cu cererea se trimite şi procesul-verbal întocmit de comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, împreună cu documentele care atestă menţiunile cuprinse în acesta.
În vederea soluţionării cererii de liberare condiţionată a persoanei condamnate sau a propunerii formulate de comisie, instanţa poate consulta dosarul individual al persoanei condamnate.
De reţinut că, procesul verbal întocmit de comisie este un act administrativ care nu constituie decât un aviz consultativ, propunerile comisiei nefiind obligatorii pentru instanţa de judecată.
În acest sens trebuie arătat că beneficiul liberării condiţionate nu este un drept al condamnatului ci numai o vocaţie a acestuia, astfel că numai instanţa de judecată competentă să o aplice poate să aprecieze, în fiecare caz în parte, dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege şi dacă este oportună acordarea acestui beneficiu celui condamnat.
Urmare a modificărilor şi completărilor aduse Codului penal prin Legea nr.140 din 05.11.11996 (publicată în Monitorul Oficial din 14.11.1996), se aplică două variante ale instituţiei liberării condiţionate a condamnaţilor. În acest sens, considerăm necesar să abordăm cele două variante ale acestei instituţii, în mod separat.
Astfel, calcularea fracţiunilor ce trebuiesc executate de către cei condamnaţi se face, după caz, potrivit prevederilor anterioare ale Codului penal cu privire la liberarea condiţionată sau ale reglementărilor instituite prin Legea nr. 140/1996.
Stabilirea variantei corecte a dispoziţiilor legale de care urmează să beneficieze condamnaţii se realizează în raport de data săvârşirii infracţiunii: cei care au comis infracţiunea înainte de 14.11.1996, data intrării în vigoare a Legii nr. 140/1996, vor beneficia de varianta anterioară, iar celor care au săvârşit infracţiunea începând cu această dată, li se aplică varianta instituţiei liberării condiţionate modificată şi completată de legea sus menţionată.
În cazurile în care un deţinut are de executat mai multe pedepse cu închisoarea care nu sunt contopite, iar acestea se încadrează la articole diferite din Codul penal privitoare la liberarea condiţionată, fracţiunile de pedeapsă se calculează pentru fiecare mandat de executare a pedepsei închisorii, apoi se însumează.
În cazul în care instanţa de judecată revocă beneficiul graţierii condiţionate ori condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei ca urmare a săvârşirii unei noi infracţiuni, deţinutul va executa pe lângă pedeapsa ce i se aplică pentru infracţiunea săvârşită şi restul rămas neexecutat din pedeapsa graţiată ori cea suspendată condiţionat.
Dacă infracţiunile au fost săvârşite înainte şi după 14.11.1996 şi se încadrează la articole diferite ale Codului penal referitoare la liberarea condiţionată, fracţiunile de pedeapsă se calculează separat pentru fiecare condamnare, în raport de natura infracţiunilor comise şi durata pedepselor cu închisoarea ce trebuiesc executate, apoi se însumează.
Aplicarea instituţiei liberării condiţionate a condamnaţilor
până la apariţia Legii nr.140/1996
Această instituţie se va aplica în continuare faţă de condamnaţii la pedeapsa închisorii pentru faptele penale comise înainte de data de 14.11.1996, data publicării Legii nr.140/1996 în Monitorul Oficial.
Astfel, dispoziţiile Codului penal, existente anterior modificărilor, prevăd pe lângă anumite criterii şi executarea în mod obligatoriu a unor fracţiuni.
Pentru infracţiuni comune se prevede că:
– în cazul închisorii a cărei durată nu depăşeşte 10 ani, fracţiunea obligatorie de executat este o treime din durata pedepsei, iar fracţiunea totală (în care se includ şi zilele câştigate prin muncă) jumătate din durata condamnării;
– în cazul închisorii a cărei durată este mai mare de 10 ani, fracţiunea obligatorie de executat este jumătate din durata pedepsei, iar fracţiunea totală – două treimi din durata condamnării;
În cazul infracţiunilor grave, prevăzute de art. 60 Cod penal, fracţiunile de executat sunt:
– atunci când pedeapsa cu închisoarea nu depăşeşte 10 ani, fracţiunea obligatorie este de 1/2 din duratapedepsei, iar fracţiunea totală este de 2/3;
– atunci când pedeapsa cu închisoarea este mai mare de 10 ani, fracţiunea obligatorie este de 2/3, iar fracţiunea totală este de 3/4 din condamnare.
Cei condamnaţi în timpul minorităţii când ajung la vârsta de 18 ani, precum şi condamnaţii trecuţi de vârsta de 60 ani pentru bărbaţi şi de 55 ani pentru femei, pot fi liberaţi condiţionat, după executarea unei pătrimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani sau a unei treimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă îndeplinesc celelalte condiţii prevăzute de art. 59 alin. 1 Cod penal.
Aplicarea instituţiei liberarii condiţionate
a condamnaţilor instituită prin Legea nr.140 din 05.11.1996
Ca urmare a modificărilor şi completărilor aduse Codului penal prin Legea nr.140 din 05.11.1996 (publicată în Monitorul Oficial la data de 14.11.1996), instituţia liberării condiţionate a condamnaţilor a suferit schimbări esenţiale în ceea ce priveşte condiţiile de aplicare. Astfel, dacă prin vechea reglementare se avea în vedere, în principal, natura infracţiunilor comise (contra avutului public, contra siguranţei statului, omucideri, alte infracţiuni), prin noua reglementare se urmăreşte factorul intenţional al comiterii faptei penale.
Fracţiunile de pedeapsă ce trebuie executate de către cei condamnaţi se socotesc şi în noile condiţii în raport de durata pedepselor aplicate de către instanţele de judecată (sub 10 ani, peste 10 ani, detenţiune pe viaţă) şi vârsta deţinuţilor (majori, minori, bătrâni).
De reţinut că, datorită modificărilor aduse instituţiei liberării condiţionate prin Legea nr.140/1996, cea mai mare parte a condamnaţilor trebuie să execute cuantumuri mai mari ale fracţiunilor din durata pedepselor pentru a fi supuşi discuţiei comisiilor de propuneri pentru liberare condiţionată în comparaţie cu cei care beneficiază de vechea reglementare. Există însă şi o cuantum restrâns de condamnaţi care au comis infracţiuni din culpă şi care trebuie să execute fracţiuni mai mici în raport cu celelalte categorii de deţinuţi.
Cu excepţia art. 55 ind.1 şi a art. 60 al. 2 Cod penal, toţi condamnaţii trebuie să realizeze două fracţiuni pentru a putea beneficia de liberare condiţionată.
Între cele două fracţiuni, respectiv cea obligatorie şi cea totală există o legătură implicită. Astfel, pentru a fi analizat în comisie, un condamnat trebuie să execute efectiv fracţiunea obligatorie, diferenţa dintre cele două fracţiuni putând fi câştigată ca urmare a unei activităţi prestate şi normate într-un cadru legal.
Partea din pedeapsă ce trebuie executată pentru a fi analizat în comisia de propuneri pentru liberare condiţionată trebuie înţeleasă în sensul că fracţiunea totală trebuie să fie îndeplinită prin executare efectivă (când condamnatul nu a câştigat o perioadă ca urmare a muncii prestate) ori prin executare efectivă şi căştigată prin muncă (atunci când condamnatul a câştigat o perioadă ca urmare a muncii prestate), indiferent la care articol din lege şi la care variantă de calcul se încadrează pedeapsa aplicată persoanei privată de libertate.
Un aspect particular al aplicării instituţiei liberării condiţionate se întâlneşte în cazurile car fac obiectul art. 6o al. 2 Cod penal.
În ceea ce priveşte condamnaţii minori, care cad sub incidenţa art. 60 al. 2, sensul textului de lege este acela că analiza lor în comisie are loc la împlinirea vârstei de 18 ani. Dacă la împlinirea vîrstei de 18 ani deţinutul minor a realizat fracţiunea prevăzută de lege pentru categoria sa, acesta va fi analizat în vederea acordării liberării condiţionate. În cazul în care la împlinirea vârstei deţinutul minor nu a realizat fracţiunea prevăzută de lege pentru condamnaţii minori, el va fi analizat în comisie la realizarea fracţiunii corespunzătoare deţinuţilor majori. Atunci când condamnatul minor, ţinând cont de pedeapsa pe care o are de executat, a realizat fracţiunea de pedeapsă prevăzută de lege pentru condamnaţii majori înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, el va fi analizat în comisie la împlinirea acelei fracţiuni.
În ceea ce priveşte condamnaţii majori care cad sub incidenţa art. 60 al. 2 Cod penal, , fracţiunile de pedeapsă ale acestora sunt verificate la împlinirea vîrstelor de 60 de ani pentru bărbaţi şi 55 de ani pentru femei, în sensul împlinirii lor potrivit prevederilor legale. Dacă aceste fracţiuni au fost împlinite, condamnaţii sunt analizaţi în comisie, iar dacă nu au fost împlinite, aceştia vor fi analizaţi în comisie la împlinirea acelor fracţiuni.
Efectele liberării condiţionate
Pedeapsa se consideră executată dacă în intervalul de timp de la liberare şi până la împlinirea duratei pedepsei, cel condamnat nu a săvârşit din nou o infracţiune. Dacă în acelaşi interval cel liberat a comis din nou o infracţiune, instanţa, ţinând seama de gravitatea acesteia, poate dispune fie menţinerea liberării condiţionate, fie revocarea. În acest din urmă caz, pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită ulterior şi restul de pedeapsă ce a mai rămas de executat din pedeapsa anterioară se contopesc, putându-se aplica un spor până la 5 ani.
Revocarea este obligatorie în cazul când fapta săvârşită este o infracţiune contra siguranţei statului, o infracţiune contra păcii şi omenirii, o infracţiune de omor, o infracţiune săvârşită cu intenţie care a avut ca urmare moartea unei persoane sau o infracţiune prin care s-au produs consecinţe deosebit de grave.