Reabilitare – avocat

 Potrivit legii, reabilitarea este de doua feluri. Intr-un caz aceasta intervine automat, fiind de drept iar in celalalt caz este nevoie de interventia instantei de judecata – rebilitare judecatoreasca.

* Reabilitarea isi produce efectele numai asupra masurii de siguranta prevazute de art. 112 lit. d) din Codul penal, respectiv interzicerea de a se afla in anumite localitati.

> Conditii pentru reabilitarea de drept a condamnatului:

– pedeapsa aplicata de instanta a fost amenda sau inchisoarea ce nu depaseste 1 an;
– in decurs de 3 ani de la executarea sau stingerea pedepsei, condamnatul nu a savarsit nico alta infractiune.

> Conditii pentru reabilitarea judecatoreasca a condamnatului:

a. Nu a suferit o noua condamnare in urmatorul interval:
– in cazul condamnarii la pedeapsa inchisorii mai mare de un an pana la 5 ani – 4 ani la care se adauga jumatate din durata pedepsei pronuntate;
– in cazul condamnarii la pedeapsa inchisorii mai mare de 5 ani pana la 10 ani – 5 la care se adauga jumatate din durata pedepsei pronuntate;
– in cazul condamnarii la pedeapsa inchisorii mai mare de 10 ani – 7 ani la care se adauga jumatate din durata pedepsei pronuntate;
– in cazul pedepsei detentiunii pe viata comutate sau inlocuite cu pedeapsa inchisorii – 7 ani la care se adauga jumatate din durata pedepsei cu inchisoare.

* Procurorul general poate dispune, in cazuri exceptionale, reducerea termenelor prevazute mai sus.
** Luna si anul se socotesc implinite cu o zi inainte de ziua corespunzatoare datei de la care au inceput sa curga.

b. Isi are asigurata existenta prin munca sau prin alte mijloace oneste, precum si in cazul cand are varsta de a fi pensionat sau este incapabil de munca;

c. A avut o buna conduita;

d. A achitat in intregime cheltuielile de judecata si despagubirile civile la plata carora a fost obligat, afara de cazul cand partea vatamata a renuntat la despagubiri sau cand instanta constata ca cel condamnat si-a indeplinit in mod regulat obligatiile privitoare la dispozitiile civile din hotararea de condamnare.
* Daca neindeplinirea obligatiei de mai sus nu se datoreaza relei-vointe a condamnatului, se poate dispune reabilitarea.

> Titularii cererii de reabilitare judecatoreasca

Cererea de reabilitare judecatoreasca se face de catre condamnat, iar dupa moartea acestuia, de sot sau de rudele apropiate. Sotul sau rudele apropiate pot continua procedura de reabilitare pornita anterior decesului.

> Cuprinsul cererii de reabilitare judecatoreasca

Cererea de reabilitarea trebuie sa cuprinda urmatoarele:
– adresa condamnatului, iar cand cererea este facuta de alta persoana, adresa acesteia;
– condamnarea pentru care se cere reabilitarea si fapta pentru care a fost pronuntata acea condamnare;
– localitatile unde condamnatul a locuit si locurile de munca pe tot intervalul de timp de la executarea pedepsei si pana la introducerea cererii, iar in cazul cand executarea pedepsei a fost prescrisa, de la data ramanerii definitive a hotararii si pana la introducerea cererii;
– temeiurile cererii;
– indicatii utile pentru identificarea dosarului si orice alte date pentru solutionarea cererii. La cerere se anexeaza actele din care reiese ca sunt indeplinite conditiile reabilitarii.

> Instanta competenta sa solutioneze cererea de reabilitare

Competenta sa se pronunte asupra cererii de reabilitarea judecatoreasca este:
– instanta care a judecat in prima instanta cauza in care s-a pronuntat condamnarea pentru care se cere reabilitarea;
– instanta corespunzatoare in a carei raza teritoriala domiciliaza condamnatul.

Atentie!
Cererea de reabilitare va fi respinsa in urmatoarele situatii:
– cand a fost introdusa inainte de termenul legal;
– cand lipseste mentiunea privitoare la adresa, si petitionarul nu s-a prezentat la termenul de infatisare;
– cand lipsesc celelalte mentiuni si petitionarul nu a completat cererea la prima infatisare si nici la termenul ce i s-a acordat in vederea completarii.

Lasă un comentariu