Daca doriti inmatricularea unei masini prin evitarea platii si apoi sa circulati pe durata procesului ar trebui sa depuneti o ORDONANTA PRESEDINTIALA.In principiu practica a statuat ca este inadmisibila in materia contenciosului administrativ,dar in acest articol sa prezentam o hotarare data de ICCJ care ne da dreptate.DECI SE POATE!
A se vedea
Cerere de ordonanţă preşedinţială formulată în faţa instanţei de contencios administrativ. Condiţii de admisibilitate.
Este admisibilă, de principiu, procedura ordonanţei preşedinţiale, atunci când starea de fapt a cauzei nu se circumscrie dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 privitoare la suspendarea actului administrativ unilateral, neexistând incompatibilitate între această procedură şi cea a contenciosului administrativ în situaţia în care cauza nu are ca obiect suspendarea unui act administrativ, ci dispunerea unor măsuri provizorii, cum ar fi impunerea unei obligaţii vremelnice în sarcina unei părţi, până la dezlegarea fondului cauzei.
Decizia nr. 2462 din 17 mai 2012
Prin acţiunea înregistrată la data de 08.02.2012 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul CC a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate (denumită în continuare „ANI”), în temeiul art.581 şi urm. C.proc.civ., emiterea unei ordonanţe preşedinţiale prin care :
– să se dispună de urgenţă, fără citarea părţilor, obligarea pârâtei ANI la înlăturarea temporară, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în contencios administrativ, a menţiunilor de pe site-ul oficial ANI referitoare la starea de incompatibilitate a reclamantului CC, publicate la adresa de internet http://www.integritate.eu/home/ incompatibilităţi-definitive/ interdictie-3-ani.aspx;
– să fie obligată pârâta ANI la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de acest demers.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, în urma controlului efectuat de ANI cu privire la persoana sa, în calitatea acestuia de consilier general în Consiliul General al Municipiului Bucureşti, prin Actul de constatare din 26.10.2009, pârâta a constatat o aşa-zisă stare de incompatibilitate.
Ulterior, Legea nr.144/2007, în temeiul căreia a fost emis actul de constatare a incompatibilităţii, a fost declarată neconstituţională în cea mai mare parte, întrucât, prin Decizia nr.415/2010, Curtea Constituţională a reţinut ca fiind neconstituţionale dispoziţiile Capitolului I „Dispoziţii generale” (art. 1-9), ale art.11 lit. e), f) şi g), ale art. 12 alin. (2), ale art. 13, ale art. 14 lit. c), d), e) şi f), ale art. 17, ale art. 38 alin. (2) lit. f), g) şi h), ale art. 42 alin.(2), (3) şi (4), ale Capitolului VI (art. 45-50) şi ale art. 57 din lege.
Ignorând modificările legislative şi lipsirea de orice efecte a Legii nr.144/2007, pârâta ANI a publicat pe site-ul oficial menţiunea privind starea de incompatibilitate a reclamantului.
Pentru remedierea situaţiei, la data de 04.10.2011, reclamantul a înaintat ANI o solicitare scrisă de a radia menţiunile respective de pe site-ul propriu, solicitare care a rămas fără răspuns.
La 10.11.2011, reclamantul a formulat acţiune în contencios administrativ, care a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi a format obiectul dosarului nr. 9713/2/2011.
A arătat reclamantul că este admisibilă de principiu procedura ordonanţei preşedinţiale, întrucât starea de fapt nu se circumscrie dispoziţiilor art. 14 din Legea 554/2004 privind suspendarea actului administrativ unilateral şi nu există motive pentru care procedura să fie considerată incompatibilă cu procedura contenciosului administrativ în situaţia în care, aceasta nu are ca obiect suspendarea unui act administrativ, ci dispunerea unor măsuri provizorii, cum ar fi impunerea unei obligaţii vremelnice în sarcina unei părţi, până la dezlegarea fondului cauzei .
Susţine reclamantul că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 581 C.proc.civ. referitoare la: (i) caracterul vremelnic al măsurii, întrucât radierea menţiunilor urmează a se dispune până la soluţionarea irevocabilă a litigiului având ca obiect radierea definitivă a menţiunii operate în mod unilateral de ANI; (ii) urgenţa măsurii, care este determinată de faptul că publicarea pe site a unor stări de fapt necorespunzătoare realităţii produce reclamantului în mod direct şi continuu însemnate prejudicii materiale şi morale, afectând drepturile fundamentale ale acestuia, între care dreptul de a fi ales; (iii) producerea unei pagube, care nu s-ar putea recupera prin întârziere, constând în îngrădirea dreptului reclamantului de a fi ales în organele administraţiei publice locale cu ocazia alegerilor din iunie 2012, din cauza menţiunilor publicate de ANI.
Prin sentinţa civilă nr.1051 din 15 februarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamant, având ca obiect ordonanţă preşedinţială, ca nefondată.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut următoarele:
Prin acţiune, reclamantul a solicitat instanţei de contencios administrativ ca, pe calea procedurii ordonanţei preşedinţiale prevăzute de art.581 C.proc.civ., să oblige pârâta să înlăture temporar, menţiunile de pe site-ul oficial ANI referitoare la starea sa de incompatibilitate, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii ce are ca obiect radierea definitivă a acestor menţiuni şi care formează obiectul dosarului 9713/2/2011, considerând nejustificat refuzul pârâtei de a efectua această operaţiune solicitată prin notificarea din 04.10.2011 şi la care nu a primit nici un răspuns.
Curtea de apel a apreciat că dispoziţiile art. 581 din Codul de procedură civilă sunt compatibile cu specificul raporturilor de drept administrativ din prezenta cauză, motiv pentru care a considerat admisibilă cererea reclamantului având ca obiect ordonanţă preşedinţială.
În ceea ce priveşte condiţiile prevăzute de art. 581 C.proc.civ., Curtea de apel a reţinut că, pentru admiterea unei cereri de ordonanţă preşedinţială, trebuie să fie îndeplinite următoarele condiţii: urgenţa măsurii, caracterul vremelnic al măsurii şi neprejudecarea fondului cauzei.
A apreciat instanţa că măsura solicitată are un caracter urgent având în vedere că menţiunile privind starea de incompatibilitate de pe site-ul ANI îl împiedică pe reclamant să candideze la alegerile locale ce urmează a fi organizate în luna iunie 2012, iar măsura solicitată are caracter vremelnic, urmând a se dispune până la soluţionarea fondului litigiului ce formează obiectul dosarului nr. 9713/2/2011 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.
Din examinarea sumară a cauzei, Curtea de apel a reţinut că înscrierea incompatibilităţii reclamantului pe site-ul ANI a avut la bază un act de constatare ce a rămas definitiv la data de 13.11.2009, act administrativ care nu a fost anulat sau revocat, astfel că refuzul pârâtei de a radia menţiunea privind starea de incompatibilitate a reclamantului, este aparent un refuz justificat.
Totodată, instanţa a avut în vedere că Decizia Curţii Constituţionale nr.144/2010 invocată de reclamant, a fost publicată în Monitorul Oficial după rămânerea definitivă a actului de constatare al stării de incompatibilitate a reclamantului, iar, potrivit art.147 alin.(4) din Constituţie, este general obligatorie şi are putere numai pentru viitor, existând astfel o aparenţă în sensul că aceasta nu a produs niciun efect asupra legalităţii actului de constatare.
Împotriva sentinţei civile nr.1051 din 15 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul CC, în temeiul art.299 şi următoarele din Codul de procedură civilă, solicitând admiterea recursului şi pe cale de consecinţă să fie admisă ordonanţa preşedinţială aşa cum a fost precizată prin cererea de chemare în judecată.
În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant susţine că instanţa de fond reţine în mod greşit că refuzul pârâtei ANI de a radia menţiunile existente pe site-ul instituţiei are o aparenţă de legalitate, deoarece aparenţa de legalitate nu poate opera în privinţa unor menţiuni ce încalcă legea fundamentală, doar pentru că emană de la o autoritate publică.
În acest sens arată că Legea 144/2007 privind ANI a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 415/14.04.2010 a Curţii Constituţionale şi începând cu data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei de neconstituţionalitate, respectiv 05.05.2010, legea a fost lipsită de orice efecte juridice, astfel că publicarea
pretinsei incompatibilităţi a reclamantului la mai bine de un an distanţă nu are nici un temei legal şi nici aparenţă de legalitate.
Recurentul-reclamant critică hotărârea pentru greşită interpretarea art.147 alin.4 din Constituţie, în care s-a reţinut că deciziile Curţii Constituţionale s-ar aplica exclusiv pentru viitor.
Prin Încheierea de şedinţă din 6 aprilie a fost admisă cererea de preschimbare a primului termen de soluţionare prin repartizare aleatorie potrivit prevederilor art.153 alin.(3) Cod procedură civilă.
În temeiul art.305 Cod procedură civilă la dosar s-a depus certificatul de grefă referitor la soluţia pronunţată în dosarul nr.9713/2/2011.
Intimatul ANI a depus în copie Actul de constatare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate privind pe CC.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor şi lucrărilor dosarului, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art.304 Cod procedură civilă, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru argumentele expuse în continuare.
Recurentul-reclamant a solicitat ca pe calea ordonanţei preşedinţiale, de urgenţă să se dispună obligarea pârâtei ANI la înlăturarea temporară, până la soluţionarea pe fond a acţiunii în contencios administrativ, a menţiunilor de pe site-ul oficial ANI referitoare la starea de incompatibilitate a reclamantului CC, publicate la adresa de internet http://www.integritate.eu/home/incompatibilitati- definitive/interdictie-3-ani.aspx.
În acest sens a motivat că Ordonanţa preşedinţială îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art.581 alin.1 Cod procedură civilă, urgenţa şi caracterul vremelnic al măsurii. Urgenţa a fost justificată de aproprierea momentului alegerilor locale din iunie 2012.
Caracterul vremelnic al măsurii rezultă din cuprinsul ordonanţei pentru că măsura înlăturării menţiunilor este provizorie şi priveşte numai perioada până la care se va soluţiona în mod irevocabil dosarul având ca obiect radierea definitivă a menţiunii operate în mod unilateral de ANI pe site-ul oficial www.integritate.eu.
Recurentul-reclamant a justificat şi un interes în promovarea acestei procedurii speciale, Ordonanţa preşedinţială având în vedere prevenirea unei pagube iminente şi ireversibile prin faptul că, îi este îngrădit dreptul fundamental al reclamantului de a fi ales în cadrul autorităţilor administraţiei publice locale, prin imposibilitatea depunerii candidaturii pentru alegerile locale.
Ce de-a treia condiţie care rezultă din caracterul vremelnic al măsurii este că instanţa să nu cerceteze fondul dreptului.
Conform art.581 alin.3 teza I Cod procedură civilă, ordonanţa poate fi dată, chiar atunci când există judecata asupra fondului.
Fiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate, instanţa examinează dacă aparenţa dreptului este în favoarea sau nu a reclamantului.
În speţă intimata ANI a fost obligată la radierea menţiunilor de pe site-ul oficial pe fond în acţiunea de contencios administrativ.
Astfel prin sentinţa civilă nr.2812/27.04.2012 Curtea de Apel Bucureşti admite în parte acţiunea formulată de reclamantul CC şi obligă pârâta ANI să elimine menţiunea referitoare la reclamant din fereastra „Incompatibilităţii definitive – Interdicţie 3 ani” de pe site-ul oficial al acesteia www.integritate.eu.
Sentinţa nu are caracter irevocabil dar vine în sprijinul susţinerilor recurentului-reclamant cu privire la aparenţa de nelegalitate a publicării menţiunilor de către intimată.
La aceasta se adaugă argumentele prezentate de recurentul-reclamant privind caracterul neclar al reglementărilor din Legea nr.144/2007, în vigoare la momentul de referinţă în care prevede (art.45 alin.2) că „acţiunea în constatarea nulităţii absolute a actelor juridice sau administrative încheiate cu încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese poate fi introdusă de Agenţie chiar dacă persoana în cauză nu mai deţine acea funcţie, pentru că în art.47 din lege să se arate că” interdicţia se dispune, la solicitarea Agenţiei, de către instanţa competentă prevăzută la art. 46 alin. (1), ca sancţiune complementară, în cazul confiscării unei părţi din averea dobândită sau a unui bun determinat ori în cazul conflictelor de interese”.
În acest sens, recurentul – reclamant susţine că sancţiunea complementară constând în interdicţia de a ocupa funcţii publice nu era prevăzută de lege în cazul constatării incompatibilităţii, ci numai a confiscării averii sau a constatării conflictului de interese.
Totodată prevederile referitoare la incompatibilităţi din Legea nr.144/2007 au fost declarate neconstituţionale şi toate actele efectuate în baza acestor prevederi sunt în afara ordinii de drept constituţionale, fiind lipsite de efecte juridice.
Conchizând Înalta curte reţine că în cauză sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale astfel cum sunt reglementate prin art.581 Cod procedură civilă.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art.312 alin.(1)-(3) Cod procedură civilă cu referire la art.582 Cod procedură civilă, s-a admis recursul, modificându-se sentinţa în sensul admiterii cererii de ordonanţă preşedinţială astfel cum a fost formulată.
www.coltuc.ro
www.coltuc.ro/blog
avocat@coltuc.ro