PRIMA-DE-CASARE – Ghidului-de-finantare-a-Programului-de-innoire-a-Parcului-auto
Rolul Ghidului de finantare a Programului de stimulare a innoirii Parcului auto national
Ghidul de finantare a Programului de stimulare a innoirii Parcului auto national, denumit in continuare ghid, constituie un suport informativ, avand rolul de a furniza informatii esentiale privind derularea Programului de stimulare a innoirii Parcului auto national, denumit in continuare program.
Ghidul contine dispozitii privind:
sursa de finantare, suma prevazuta si durata de aplicare a programului;
cuantumul si conditiile de acordare a primei de casare;
categoriile de persoane eligibile si criteriile de eligibilitate;
participarea persoanelor eligibile in cadrul programului.
Definitii
In sensul prezentului ghid, termenii si expresiile de mai jos se definesc astfel:
aplicatia PSIPAN – software administrat de catre Autoritate, avand rol de stocare si verificare a informatiilor privind proprietarii, autovehiculele uzate si tichetele valorice utilizate in cadrul programului;
Autoritatea – Administratia Fondului pentru Mediu;
autoturism – autovehicul apartinand categoriei de folosinta M1, conceput si construit pentru transportul de pasageri si care are, in afara locului conducatorului, cel mult 8 locuri pe scaune;
autoutilitara usoara – autovehicul apartinand categoriei de folosinta N1, conceput si construit pentru transportul de marfuri, avand o masa maxima ce nu depaseste 3,5 tone;
autospeciala/autospecializata usoara – autovehicul apartinand categoriei de folosinta M1 ori N1, destinat transportului de pasageri sau de marfuri si care indeplineste o functie specifica ce necesita adaptari ale caroseriei si/sau echipamente speciale, avand o masa maxima ce nu depaseste 3,5 tone;
autovehicul nou – orice autoturism, autoutilitara usoara sau autospeciala/autospecializata usoara care nu a fost inmatriculat/inmatriculata niciodata; autovehiculul nou achizitionat prin program poate fi cu sistem de propulsie termic (motor cu ardere interna), hibrid (cu cel putin doua convertoare de energie diferite si doua sisteme diferite de stocare a energiei montate pe autovehicul pentru a-i asigura propulsia; autovehiculul electric hibrid este asimilat autovehiculului hibrid) si electric (motor propulsat exclusiv cu energie electrica furnizata de baterii reincarcabile; autovehiculul electric este clasificat ca vehicul cu emisii poluante zero);
autovehicul uzat – orice autoturism, autoutilitara usoara sau autospeciala/autospecializata usoara inmatriculat/inmatriculata in Romania, care contine cumulativ componentele esentiale (motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, sasiu, precum si echipamentele electronice de gestionare a functiilor autovehiculului si dispozitivul catalizator, daca acestea au fost prevazute din fabricatie) si care are o vechime mai mare sau egala cu 10 ani de la anul fabricatiei;
beneficiar – proprietarul care a achizitionat autovehiculul nou sub beneficiul primei de casare si, dupa caz, al eco-bonusului si pe al carui nume este eliberata factura;
certificat de conformitate – document emis de catre constructorul de autovehicule care atesta faptul ca autovehiculul nou destinat comercializarii corespunde reglementarilor legale in vigoare si in cuprinsul caruia sunt inscrise numarul de identificare si caracteristicile tehnice ale acestuia; incepand cu data de 1 ianuarie 2013, producatorul are obligatia de a elibera certificatul de conformitate la achizitionarea unui autovehiculul nou, lipsa documentului atragand imposibilitatea proprietarului de a obtine cartea de identitate a autovehiculului si, pe cale de consecinta, imposibilitatea inmatricularii in circulatie a acestuia;
colector – operator economic, cu personalitate juridica, autorizat sa desfasoare activitati de colectare a vehiculelor scoase din uz, potrivit prevederilor Hotararii Guvernului nr. 2.406/2004 privind gestionarea vehiculelor si a vehiculelor scoase din uz, cu modificarile si completarile ulterioare;
colector validat – colectorul al carui dosar de validare a fost aprobat de Autoritate;
criterii de eligibilitate – cerinte, norme sau principii care trebuie indeplinite cumulativ;
dosar de acceptare – dosar cuprinzand documentele obligatorii care se depun la Autoritate de catre proprietarul persoana juridica sau de catre proprietarul operator economic fara personalitate juridica, in vederea acceptarii in program;
documente aferente – documentele care insotesc, cumulativ si in mod obligatoriu, tichetul valoric, in vederea achizitionarii autovehiculului nou de catre proprietarul persoana fizica: certificat de inmatriculare a autovehiculului uzat, in copie legalizata, certificat de distrugere a autovehiculului uzat, in copie legalizata, carte de identitate a autovehiculului uzat, in copie legalizata, certificat de radiere din evidenta circulatiei a autovehiculului uzat, in original, proces-verbal de custodie a autovehiculului uzat, in copie legalizata, documentul emis de catre colectorul validat si care atesta plata contravalorii deseurilor feroase si neferoase continute de autovehiculul uzat, in copie;
dosar de validare – dosar cuprinzand documentele obligatorii care se depun la Autoritate de catre colector sau producator, in vederea validarii in program;
eco-bonus – reducere din pretul de achizitie a unui autovehicul nou, avand cel putin una din caracteristicile prevazute la art. 7 alin. (1), sustinuta prin modalitate nerambursabila din Fondul pentru mediu si acordata simultan cu prima de casare;
persoana eligibila – persoana fizica, persoana juridica sau operatorul economic fara personalitate juridica care indeplineste criteriile de eligibilitate;
prima de casare – parte din pretul de achizitie a unui autovehicul nou, sustinuta prin modalitate nerambursabila din Fondul pentru mediu si exprimata printr-un tichet valoric; prin casare se intelege scoaterea definitiva din folosinta a unui autovehicul uzat prin predarea acestuia unui colector validat;
producator – persoana juridica romana, operator economic constructor de autovehicule sau importator autorizat de autovehicule noi ori reprezentant autorizat al acestora;
producator validat – producatorul al carui dosar de validare a fost aprobat de Autoritate;
proprietar – persoana fizica avand domiciliul sau resedinta in Romania, care detine in proprietate, indiferent de data dobandirii acestui drept, un autovehicul uzat inmatriculat pe numele sau, ori, dupa caz, mostenitorii sai; persoana juridica romana care detine in proprietate, indiferent de data dobandirii acestui drept, un autovehicul uzat inmatriculat/inregistrat in sistem propriu pe numele sau; operatorul economic fara personalitate juridica, cu sediul profesional in Romania, care detine in proprietate, indiferent de data dobandirii acestui drept, un autovehicul uzat inmatriculat pe numele sau;
Obiectul, scopul si obiectivele programului
Obiectul programului il reprezinta finantarea nerambursabila din Fondul pentru mediu, acordata sub forma primei de casare, pentru achizitionarea autovehiculelor noi, mai putin poluante, in schimbul predarii spre casare a autovehiculelor uzate.
Scopul programului il constituie imbunatatirea calitatii mediului prin innoirea Parcului auto national.
Programul vizeaza atingerea urmatoarelor obiective de protectie a mediului de interes general:
diminuarea efectelor poluarii aerului asupra mediului si sanatatii populatiei, cauzate de emisiile de gaze de esapament de la autovehiculele uzate;
diminuarea efectelor poluarii solului si apei cauzate de scurgerile de substante periculoase de la autovehiculele uzate;
prevenirea generarii deseurilor si atingerea obiectivelor privind reutilizarea, reciclarea si valorificarea deseurilor provenite de la vehiculele scoase din uz.
Nu intra sub incidenta prevederilor prezentului ghid:
autovehiculul uzat a carui prima inmatriculare in Romania a avut loc ulterior datei de 31 decembrie 2006, cu exceptia celui aflat in proprietatea unei unitati administrativ-teritoriale sau a unei institutii publice;
autovehiculul uzat, cu numar de inmatriculare si/sau certificat de inmatriculare modele/model vechi, radiat de drept prin efectul prevederilor art. 6 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 189/2005 pentru stabilirea unor masuri privind vehiculele rutiere inmatriculate, aprobata cu modificari prin Legea nr. 432/2006.
Caracterul programului si aria geografica de aplicare Programul are caracter anual si se aplica la nivel national.
Sursa de finantare si suma prevazuta pentru derularea programului
Finantarea programului se realizeaza din veniturile Fondului pentru mediu.
Programul se deruleaza in limita fondurilor prevazute cu aceasta destinatie prin bugetul anual al Fondului pentru mediu, aprobat conform legii.
Prima de casare
Cuantumul primei de casare este de 6.500 lei, la care se adauga cate un eco-bonus in valoare de 500 lei, dar nu mai mult de doua eco-bonusuri cumulate, pentru fiecare din urmatoarele caracteristici:
la achizitionarea unui autovehicul nou incadrat in norma de poluare Euro 6;
la achizitionarea unui autovehicul nou al carui motor genereaza o cantitate de emisii de CO2 mai mica de 100 g/km;
la achizitionarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid.
Prima de casare este exprimata printr-un tichet valoric, denumit in continuare tichet. Modelul tichetului este prevazut in anexa nr. 1.
Stabilirea necesarului de ti chete, costurile generate cu tiparirea si livrarea acestora, precum si urmarirea miscarii stocurilor de tichete tiparite, distribuite, eliberate, restituite sau depuse spre decontare sunt in sarcina Autoritatii.
Pentru un autovehicul uzat, predat spre casare, se elibereaza un singur tichet.
Pentru achizitionarea unui autovehicul nou se poate utiliza un singur tichet. Este exclus cumulul de tichete pentru achizitionarea unui autovehicul nou.
Se pot achizitiona mai multe autovehicule noi, in conditiile stipulate la alin. (5).
La achizitionarea unui autovehicul nou si ale carui caracteristici sunt mentionate in cuprinsul alin. (1), proprietarul poate beneficia, pe langa prima de casare, de o reducere in cuantum de maximum 1.000 lei, rezultata prin cumulul a cel mult doua eco-bonusuri.
Acordarea eco-bonusului se stabileste in baza caracteristicilor autovehiculului nou-comercializat si cuprinse in certificatul de conformitate a acestuia.
Pentru acordarea eco-bonusului prevazut la alin. (1) lit. b) se ia in considerare cantitatea de emisii generata in regim de functionare mixt, potrivit mentiunilor inscrise in certificatul de conformitate al autovehiculului nou.
Proprietarul care a obtinut tichet il poate ceda unei alte persoane fizice impreuna cu documentele aferente. Eco-bonusul nu poate face obiectul cedarii, beneficiarul exclusiv al acestuia fiind persoana care achizitioneaza autovehiculul nou.
Prima de casare se scade de catre producatorul validat din pretul de comercializare cu TVA al autovehiculului nou, denumit in continuare pret de comercializare, diferenta fiind asigurata de catre proprietar din surse financiare proprii si/sau surse financiare complementare: credite bancare ori finantare in baza unui contract de leasing financiar.
Acordarea primei de casare proprietarului operator economic se face in baza schemei intitulate „Ajutor de minimis pentru Programul de stimulare a innoirii Parcului auto natonal“, denumita in continuare schema de minimis, instituita in conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1.998/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006 privind aplicarea articolelor 87 si 38 din tratat ajutoarelor de minimis,
Schema de minimis se aproba prin dispozitie a presedintelui Autoritatii si se transmite in termenul legal, spre informare, Consiliului Concurentei.
In situatia in care, in urma procesului de analiza, proprietarul prevazut la alin. (12) este declarat eligibil si este acceptat spre finantare, Autoritatea, prin structura de specialitate responsabila cu monitorizarea implementarii proiectelor, comunica in scris acestuia cuantumul ajutorului care poate fi acordat sub forma primei de casare si caracterul acestuia de ajutor de minimis, cu referire expresa la Regulamentu (CE) nr. 1.998/2006.
Conditii de acordare a primei de casare
Beneficiaza de prima de casare proprietarul persoana fizica care indeplineste cumulativ urmatoarele conditii;
a predat autovehiculul uzat unui colector validat si a obtinut certificatul de distrugere;
a radiat din evidenta circulatiei autovehiculul uzat si a obtinut certificatul de radiere;
a prezentat colectorului validat dovada radierii din evidenta circulatiei a autovehiculului uzat si a obtinut tichetul pe numele sau;
s-a inscris la un producator validat in baza tichetului si a documentelor aferente, obtinand nota de inscriere;
a achizitionat autovehiculul nou de la producatorul validat care a eliberat nota de inscriere.
Beneficiaza de prima de casare orice persoana fizica care indeplineste cumulativ urmatoarele conditii:
are domiciliul sau resedinta in Romania;
i-au fost cedate de catre un proprietar persoana fizica tichetul si documentele aferente;
s-a inscris la un producator validat in baza tichetului si a documentelor aferente dobandite potrivit lit. b), obtinand nota de inscriere;
a achizitionat autovehiculul nou de la producatorul validat care a eliberat nota de inscriere.
Beneficiaza de prima de casare proprietarul persoana juridica romana sau proprietarul operator economic fara personalitate juridica, cu sediul profesional in Romania, care indeplineste cumulativ urmatoarele conditii:
a obtinut din partea Autoritatii aprobarea dosarului de acceptare;
a predat la un colector validat autovehiculul uzat si a obtinut certificatul de distrugere;
a radiat din evidenta circulatiei autovehiculul uzat si a obtinut certificatul de radiere;
a prezentat colectorului validat dovada radierii din evidenta circulatiei a autovehiculului uzat si a obtinut tichetul;
s-a inscris la un producator validat in vederea achizitionarii unui autovehiculul nou, in baza tichetului si a documentelor aferente, obtinand nota de inscriere;
a achizitionat autovehiculul nou de la producatorul validat care a eliberat nota de inscriere.
In cazul proprietarului prevazut la alin. (3) este exclusa cedarea catre o alta persoana, fizica sau juridica, ori dobandirea de la o alta persoana, fizica sau juridica, a tichetului si documentelor aferente.
De la momentul dobandirii tichetului insotit de documentele aferente, persoana fizica prevazuta la alin. (2) se substituie proprietarului pe al carui nume a fost eliberat tichetul.
Utilizarea tichetului se face in termen de cel mult 45 de zile lucratoare de la eliberarea sa de catre colectorul validat, fara a se depasi insa data de 20 noiembrie a anului in care se desfasoara programul.
Neutilizarea tichetului in termenul si in conditiile prevazute la alin. (6) atrage decaderea proprietarului din dreptul de a beneficia de prima de casare.
Tichetul utilizat in termenul si in conditiile prevazute la alin. (6), precum si documentele aferente nu pot face sub niciun motiv obiectul restituirii, proprietarul urmand sa achizitioneze autovehiculul nou de la producatorul validat la care a efectuat depunerea acestora si care a eliberat nota de inscriere.
PRIMA-DE-CASARE – Ghidului-de-finantare-a-Programului-de-innoire-a-Parcului-auto