REINTREGIREA FAMILIEI I ROMANIA

REINTREGIREA FAMILIEI

Puteti obtine reintregirea familiei ca cetatean al unui stat din afara Uniunii Europene si a Spatiului Economic European doar daca sunteti posesorul unui permis de sedere temporara valabil un an, al unei cărţi albastre a UE, al unui permis de sedere pe termen lung sau sunteti beneficiar al statutului de refugiat ori al protectiei subsidiare. Pot obtine reintregirea familiei si cetatenii romani, dar procedura este mult simplificata, in sensul ca membrii de familie pot solicita direct obtinerea vizei de lunga sedere, nemaiavand nevoie de avizul prealabil al Inspectoratului General pentru Imigrari.

Pentru cine puteti solicita reintregirea familiei

Ca sponsor, puteti solicita reintregirea familiei pentru sot/sotie, pentru copiii dumneavoastra minori necasatoriti sau ai sotului/ sotiei, inclusiv cei adoptati si care se afla in intretinerea dumneavoastra sau a sotului/sotiei. Pot veni pe reintregirea familiei si rudele dumneavoastra de gradul I in linie ascendenta sau ale sotului/sotiei, in cazul in care nu se pot intretine singure si nu se bucura de un sprijin familial adecvat in tara de origine. De asemeanea, reintregirea familiei se poate face si pentru copiii dumneavoastra adulti necasatoriti sau ai sotului/sotiei, in cazul in care acestia nu se pot intretine singuri din motive medicale.

In situatia in care drepturile parintesti, in ceea ce priveste intretinerea minorului, sunt exercitate in comun de ambii parinti, la solicitarea reintregirii familiei, este necesar consimtamantul celuilalt titular.

Pot solicita reintregirea familiei si minorii neinsotiti, beneficiari ai statutului de refugiat sau ai protectiei subsidiare, pentru rudele de gradul I in linie ascendenta sau tutorele legal, sau atunci cand acestia nu exista sau nu pot fi identificati, orice alta ruda a acestuia.

Situatii speciale

Daca detineti un permis de sedere pentru desfasurarea de activitati de cercetare stiintifica, sau sunteti posesori ai cărţii albastre a UE, puteti solicita reintregirea familiei, chiar daca valabilitatea permisului de sedere este mai mica de un an.

Posesorii de Carte albastra a UE , care dupa 18 luni de sedere legala in primul stat membru, se muta in Romania in vederea ocuparii unui loc de munca inalt calificat, pot solicita reintregirea familiei, pentru membrii de familie, cu obligatia de a prezenta si permisul de sedere eliberat de primul stat membru.

Avizarea cererii de reintregirea familiei

Primul pas pentru a va aduce familia in Romania consta in obtinerea avizului IGI. Pentru aceasta trebuie sa depuneti o serie de documente la formatiunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrari din judetul in care locuiti. Iata lista cestor documente:

       a.  cerere;

      b.  certificatul de casatorie/certificatul de nastere sau, dupa caz, dovada legaturii de rudenie, eliberate de autoritatile competente, traduse si supralegalizate sau apostilate  in conditiile legii;

      c.  declaratia in forma autentica, din care sa reiasa ca membrii de familie vor locui impreuna cu dumneavoastra;

      d.  copia documentului care atesta dreptul dvs. de sedere pe teritoriul Romaniei;

      e.  dovada detinerii legale a spatiului de locuit pentru o locuinţă declarată normală pentru o familie similară în România;

      f.   dovada mijloacelor de intretinere;

      g.  dovada asigurarii in sistemul de asigurari sociale de sanatate a dumneavoastra;

      h. declaratia scrisa a persoanei care detine impreuna cu sponsorul custodia comuna a copilului minor pentru care se solicită reintregirea familiei, din care sa rezulte consimtamantul  ca acesta sa locuiasca  impreuna cu sponsorul pe teritoriul Romaniei;

      i.  copia documentului de calatorie al membrului de familie pentru care se solicita reintregirea familiei;

      h.  taxe.

Cererea de reintregire a familiei se aproba daca sunt indeplinite urmatoarele conditii:

      a.  nu existe o stare de bigamie sau de poligamie;

      b.  solicitantul detine un spatiu de locuit considerat normal pentru o familie similara din Romania;

     c.  solicitantul poseda mijloace de intretinere, pe langa cele necesare pentru propria intretinere potrivit legii, in cuantum corespunzator salariului minim net pe economie pentru fiecare membru de familie.

     d.  persoana pentru care se solicită reintregirea familiei trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

      – sa posede un document valabil de trecere a frontierei de stat, care este acceptat de statul român;

      – sa nu fie inclusa in categoria persoanelor impotriva carora s-a instituit masura interzicerii intrarii în România sau care au fost declarati indezirabili;

      – nu prezinta un pericol pentru apararea si siguranta nationala, ordinea, sanatatea ori morala publica.

Solutionarea cererii se face in termen de maximum 3 luni de la data depunerii. Raspunsul il veti primi in scris, iar daca cererea a fost aprobata veti transmite comunicarea membrilor de familie care o vor prezenta la misiunea diplomatica sau la oficiul consular, in termen de 60 de zile de la data emiterii impreuna cu cererea de acordare a vizei de lunga sedere pentru reintregirea familiei.

Urmatorul pas este obtinerea vizei de lunga sedere pentru reintregirea familiei, de la misiunile diplomatice si oficiile consulare ale Romaniei din statul in care membrii dumneavoastra de familie au resedinta.

Consultati lista misiunilor diplomatice si a oficiilor consulare.

Reintregirea familiei pentru cetatenii romani

Cetatenii romani pot solicita si ei reintregirea familiei, dar nu mai este necesar primul pas, adica avizarea cererii de catre IGI. Astfel, membrii de familie ai cetatenilor romani vor solicita direct misiunilor diplomatice si oficiilor consulare ale Romaniei din statul in care au resedinta, viza de lunga sedere pentru reintregirea familiei.

Cine poate solicita viza de lunga sedere ca membru de familie al unui cetatean roman

Pot solicita viza pentru reintregirea familiei urmatoarele categorii de persoane:

–          strainii casatoriti cu cetateni romani;

–          strainii necasatoriti care convietuiesc cu cetateni romani necasatoriti, daca au cel putin un copil impreuna, denumiti in continuare parteneri;

–          copiii cetateanului roman, ai sotului/sotiei sau ai partenerului, inclusiv cei adoptati, care nu au implinit varsta de 21 de ani sau care se afla in intretinerea cetateanului roman, a sotului/sotiei sau a partenerului;

–         rudele de gradul I in linie ascendenta ale cetateanului roman sau ale sotului/sotiei acestuia;

–         strainul parinte al cetateanului roman minor, daca face dovada faptului ca minorul se afla in intretinerea sa sau ca exista obligatia platii pensiei de intretinere, obligatie pe care strainul si-o indeplineste cu regularitate;

–         strainii, membrii de familie ai cetatenilor romani, care fac dovada ca sunt inregistrati cu drept de rezidenta in alt stat membru in aceasta calitate.

Solicitarea de viza pentru membrii de familie ai cetatenilor români, va fi insotita de certificatul de casatorie eliberat de autoritatile romane sau transcris in conditiile legii, ori dupa caz, de dovada exiatentei legaturii de rudenie sau  a calitatii de partener.

Solicitanti de viza pentru strainii membrii de familie ai cetatenilor romani, care fac dovada ca sunt inregistrati cu drept de rezidenta in alt stat membru in aceasta calitate, va fi insotita de documente care sa ateste ca sunt inregistrati  cu drept de rezidenta in alt stat membru, in calitate de membru de familie al cetateanului roman.

Acordarea vizei de lunga sedere pentru reintregirea familiei poate fi refuzata atunci cand solicitarea se intemeiaza pe o casatorie de convenienta constatata anterior, in conditiile prezentei ordonante de urgenta, sau cand se constata existenta unei stari de bigamie sau poligamie.

Viza de lunga sedere

Pentru obtinerea vizei de lunga sedere pentru reintregirea familiei, membrii de familie ai cetateanului non UE/SEE trebuie sa depuna urmatoarele documente:

      a.  comunicarea Inspectoratului Genearl pentru Imigrari;

      b.  dovada asigurarii medicale pe perioada valabilitatii vizei;

     c.  certificatul de cazier judiciar sau alt document cu aceeasi valoare juridica, eliberat de autoritatile din tara de domiciliu sau de resedinta a strainului.

Membrii de familie ai cetateanului roman vor depune urmatoarele documente pentru obtinerea vizei:

     a.  certificatul de casatorie eliberat de autoritatile romane sau transcris in conditiile legii, ori, dupa caz, dovada existentei legaturii de rudenie sau a calitatii de partener;

      b.  dovada asigurarii medicale pe perioada valabilitatii vizei;

     c.  certificatul de cazier judiciar sau alt document cu aceeasi valoare juridica, eliberat de autoritatile din tara de domiciliu sau de resedinta a strainului.

Taxa de viza este de 120 Euro si se achita in statul in care faceti solicitarea. Pentru membrii de familie ai cetatenilor romani, viza se acorda fara plata txelor consulare.

Ca si procedura interna, viza de lunga sedere primeste aprobarea Centrului National de Vize, numai dupa obtinerea avizului Inspectoratului General pentru Imigrari. IGI emite acest aviz in cel mult 30 de zile de la primirea solicitarii, cu posibilitatea de prelungire a termenului cu 15 zile.

Viza de lunga sedere se acorda pentru o perioada de 90 de zile, cu una sau mai multe calatorii.

Permisul de sedere

Dupa intrarea in Romania, membrii de familie trebuie sa obtina un permis de sedere temporara de la formatiunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrari din judetul in care locuiesc. Pentru obtinerea permisului de sedere temporara vor depune personal o serie de documente (li se va prelua si imaginea), cu cel putin 30 de zile inainte de expirarea dreptului de sedere acordat de viza.

Consultati lista  documentelor necesare pentru obtinerea permisului de sedere in scopul reintregirii familiei (pentru membrii de familie ai cetatenior non UE/SEE).

Consultati lista documentelor necesare pentru obtinerea permisului de sedere temporara ca membru de familie al unui cetatean roman.

 Termene pentru permisul de sedere

Permisul de sedere ca membru de familie al unui cetatean roman se reinnoiesc cu cel putin 30 de zile inainte de expirarea celor anterioare.

Cererea de acordare sau prelungire a permisului de sedere pentru membrii de familie ai cetatenilor non UE/SEE va fi solutionata in termen de 30 de zile de la data depunerii acesteia. Pentru obtinerea permisului de şedere temporara ca membru de familie al unui cetatean roman termenul de solutionare este de 90 de zile, iar pentru cele ulterioare este de 30 de zile. In cazurile in care sunt necesare verificari suplimentare, termenul de solutionare a cererii poate fi prelungit cu cel mult 15 zile.

Dreptul de sedere temporara se prelungeste individual, pentru fiecare membru  de familie, pe aceeasi perioada pentru care i s-a acordat dreptul de sedere sponsorului. Sotului/sotiei si membrilor de familie ai unui cetatean roman sau ai sponsorului titular al unui drept de sedere  pe termen lung li se poate prelungi dreptul de sedere temporara pentru perioade de pana la 5 ani.

Membrului de familie al cetateanului roman cu domiciliul in strainatate i se prelungeste dreptul de sedere temporara pe o perioada care nu depaseste perioada de valabilitate a cartii provizorii de identitate a cetateanului roman.

Permisul de sedere in mod independent va avea o valabilitate de 6 luni, timp in care solicitantul va putea sa se orienteze catre un alt scop al sederii in Romania.

Un comentariu la „REINTREGIREA FAMILIEI I ROMANIA”

  1. estimativ avocat.

    sunt marocan căsătorit cu o femeie România ne-am căsătorit cu legile marocan după
    verificate căsătorie în ambasadă România in Maroc și să ne dea certificat de căsătorie
    român.înainte soția mea de lucru in Spania nu are reședința spaniolă.solicită viza la Ambasada Spaniei și a fost refuză.și când soția mea întoarcere împrumut banca .ea se întoarce lui acasă în România solicită viză Ambasada română în Maroc pentru a merge a trăi cu soția mea și a fost refuzat în baza articolului 27 alin. 2 lit. e) din O.U.G. nr. 194 din 2002 privind regimul străinilor în România, republicată cu modificările și completările ulterioare. Acest articol prevede că refuzarea vizei se face în cazul în care există motive să se considere că viza este solicitată în scopul migrării ilegale.M-am rugat soția mea să vină în Maroc să trăiască cu mine și nu poate pentru copilul dumneavoastră încă studiază
    și mama lui care este bolnav. putem face să fie împreună?
    mulțumesc mult

Lasă un comentariu