Art. 264 Nedenuntarea
(1) Fapta persoanei care, luand cunostinta de comiterea unei fapte prevazute de legea penala contra vietii sau care a avut ca urmare moartea unei persoane, nu instiinteaza de indata autoritatile, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amenda.
(2) Nedenuntarea savarsita de un membru de familie, nu se pedepseste.
(3) Nu se pedepseste persoana care, inainte de punerea in miscare a actiunii penale impotriva unei persoane pentru savarsirea faptei nedenuntate, incunostinteaza autoritatile competente despre aceasta sau care, chiar dupa punerea in miscare a actiunii penale, a inlesnit tragerea la raspundere penala a autorului si a participantilor.
Dupa cum se cunoaste, la aparitia codului penal in vechi prin infractiunea de nedenuntare se urmarea determinarea oricarei persoane sa sesizeze autoritatile cu privire la savarsirea unor infractiuni considerate de mare gravitate pentru societatea din acea vreme, precum unele infractiuni contra avutului obstesc cum ar fi delapidarea, furtul, talharia, pirateria, inselaciunea sau distrugerea [art. 223 – art. 226, art. 229, si art. 231 alin.(2)-(4)], care puteau atrage chiar pedeapsa cu moartea in cazul in care produceau consecinte deosebit de grave.
Ulterior anului 1989, desi ratiunile ce justificau sanctionarea penala in cazul nedenuntarii unor infractiuni savarsite contra patrimoniului au disparut, legiuitorul, care prin Legea nr. 140/1996 a abrogat integral infractiunile contra avutului obstesc, a inteles sa sanctioneze in continuare prin mijloace penale nedenuntarea unor infractiuni contra patrimoniului public sau privat, precum talharia, pirateria, delapidarea, distrugerea sau distrugerea calificata.
Sanctionarea penala a oricarei persoane pentru nedenuntarea unor infractiuni savarsite contra patrimoniului nu mai este necesara in prezent, mai cu seama in conditiile in care infractiunea a fost deja comisa, asa cum prevede textul vechi.
In majoritatea legislatiilor penale de referinta ale statelor europene este incriminata nedenuntarea unei infractiuni dar numai cand cel care, avand cunostinta despre pregatirea comiterii acesteia, nu sesizeaza autoritatile pentru a putea impiedica savarsirea infractiunii.
Totodata obligatia de denuntare nu subzista decat in cazul unor infractiuni de o gravitate deosebita pentru ca numai in aceste conditii poate fi justificata aplicarea unei sanctiuni penale.
De aceea, a fost prevazuta doar dispozitia privitoare la sanctionarea persoanei care, luand cunostinta de savarsirea unei fapte prevazute de legea penala contra vietii sau care a avut ca urmare moartea unei persoane, dupa savarsirea acesteia, nu instiinteaza de indata autoritatile .
Se observa ca in noua reglementare exista obligatia de denuntare pentru toate faptele prevazute de legea penala contra vietii sau care au avut ca urmare moartea unei persoane si nu doar pentru faptele intentionate contra vietii, asa cum prevede textul in vigoare.
Textul din Noul cod penal aduce si unele modificari de natura terminologica prin instituirea unei obligatii de denuntare a unei „fapte prevazute de legea penala” si nu a unei „infractiuni”, ratiunea fiind aceea ca pentru existenta infractiunii de nedenuntare intereseaza doar tinerea sub tacere fata de autoritati a pregatirii sau comiterii unei fapte periculoase interzise de legea penala impotriva unei persoane, fiind fara relevanta ca fapta respectiva nu a fost inca pusa in executare, ca actele de executare deja comise se afla in faza actelor premergatoare ori a unei tentative nepedepsite de lege sau ca nu s-ar putea angaja raspunderea penala ca urmare a existentei unor cauze de neimputabilitate (de exemplu minoritatea sau iresponsabilitatea).
Pentru aceste ratiuni a fost de asemenea modificata denumirea marginala a infractiunii din „Nedenuntarea unor infractiuni” in cea de „Nedenuntare”.
In acelasi timp textul instituie obligatia de denuntare atat atunci cand faptele mentionate imbraca forma autonoma a unor fapte prevazute de legea penala (de exemplu omor sau omor calificat), dar si cand acestea intra ca element constitutiv in continutul unei infractiuni complexe (de pilda atentatul care pune in pericol securitatea nationala in continutul careia intra o fapta de omor).
In privinta formei de vinovatie norma de incriminare prevede expres ca nedenuntarea constituie infractiune si atunci cand este comisa din culpa, mentiunea fiind necesara ca urmare a modificarii regulii generale de determinare a formei de vinovatie in raport de natura actului de conduita (actiune sau inactiune) din art. 17 alin.(6), potrivit careia fapta comisa din culpa constituie infractiune numai cand legea prevede aceasta.
In acelasi timp se da efect formei de vinovatie in procesul de individualizare legala a pedepsei prin stabilirea unor limite de pedeapsa mai reduse in cazul faptei din culpa in raport cu cele prevazute in cazul faptei intentionate, inlaturandu-se astfel si criticile aduse actualei reglementari care prevedea limite de pedeapsa identice atat pentru fapta intentionata cat si pentru cea din culpa.
Cat priveste cauza de nepedepsire incidenta in cazul comiterii infractiunii de sot sau de o ruda apropiata din reglementarea veche aceasta a fost mentinuta insa si aici au fost operate unele modificari. Astfel, nedenuntarea nu va fi pedepsita daca a fost comisa de un membru de familie (intelesul dat acestei expresii fiind cel aratat in art. 176), deoarece proiectul nu mai opereaza cu expresia „rude apropiate” iar persoanele care intrau in aceasta categorie sunt acum incluse in categoria membrilor de familie.
Pe de alta parte extinderea cauzei de nepedepsire de la sot sau rudele apropiate la cea a membrilor de familie se explica prin insasi ratiunea care a determinat introducerea in legea penala a acestei categorii de persoane, respectiv recunoasterea de catre legiuitor a existentei unor legaturi speciale, (afective, de incredere, de sustinere etc.), intre anumite categorii de persoane care convietuiesc (concubini, parinte sau fiu vitreg etc.), legaturi la fel de importante cu cele determinate de rudenie sau casatorie.
Din aceasta perspectiva, intrucat argumentele care justifica nepedepsirea sotului sunt la fel de valabile si in cazul concubinului cu care convietuieste faptuitorul, extinderea efectelor cauzei de nepedepsire este una logica. In acelasi sens este si art. 434-1 alin.(2) din codul penal francez.