Partajul bunurilor dobandite prin mostenire

In urma deschiderii succesiunii, care are loc la data mortii persoanei despre a carei mostenire este vorba, mostenitorii acesteia vor fi proprietari, in indiviziune, asupra masei succesorale. Altfel spus, dv. aveti o cota-parte indiviza de proprietate asupra terenului lasat mostenire de unchiul dv. care a decedat. Aceasta stare de indiviziune inceteaza prin

partaj. Partajul sau imparteala este o operatiune juridica prin care se pune capat starii de coproprietate sau indiviziune, in sensul ca bunul, respectiva suprafata de teren, va fi impartita materialmente intre coproprietari, fiecare dintre acestia devenind proprietar exclusiv asupra unei anumite parti determinate din bunul mostenit. Oricare dintre comostenitorii care au un drept de proprietate comuna asupra acelei suprafete de teren poate cere iesirea din indiviziune. In aceasta situatie, se poate ajunge la impartirea bunului prin partaj voluntar (prin vointa comostenitorilor), sau prin partaj judiciar, daca partile nu se inteleg. In cazul partajului voluntar, mostenitorii pot pune capat starii de indiviziune fara indeplinirea vreunei formalitati; indicat ar fi sa intocmiti totusi un inscris autentificat de un notar, prin care sa statuati aceasta imparteala. Daca ceilalti comostenitori refuza impartirea prin buna invoiala, oricare dintre acestia are dreptul si posibilitatea de a se adresa instantei de judecata, solicitand sistarea indiviziunii, partajul devenind in acest mod judiciar. In solutionarea cererii, competenta revine judecatoriei in a carei raza teritoriala s-a aflat ultimul domiciliu al defunctului. Impartirea se face, de regula, in natura. Daca acest lucru nu este posibil, instanta va recurge la atribuirea bunului unuia dintre comostenitori – cel care are o cota mai mare – iar ceilalti vor primi echivalentul in bani al partii lor. Cand nici una dintre aceste modalitati nu este posibila sau acceptata, se va proceda la vanzarea bunului la licitatie; comostenitorii vor primi in bani contravaloarea cotei-parti ce li se cuvenea. Intelegem, de asemenea, ca aveti o oarecare indoiala in ceea ce priveste dreptul la mostenire al stranepotilor defunctului, fiind ,,in grad de rudenie mai indepartat,, fata de ceilalti mostenitori, in calitate de nepoti ai defunctului. In legatura cu acest aspect va informam ca dupa moartea unchiului dv., mostenitori sunt sotia supravietuitoare si, in lipsa descendentilor, parintii unchiului, daca erau in viata, iar daca nu, rudele colaterale, respectiv frati sau surori. Din datele pe care le-am avut la dispozitie, nu am putut sa ne dam seama daca la data mortii unchiului, fratele acestuia mai era in viata sau nu, deci nu putem sti nici daca descendentii acestuia pot sa culeaga mostenirea unchiului, ceea ce ar fi posibil, prin mecanismul reprezentarii succesorale, dar numai daca fratele unchiului si nepotul de frate au decedat inaintea unchiului.

Pentru alte detalii va rugam sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro

Vizitati si https://www.coltuc.ro

 

Puneti intrebari GRATUIT pe https://www.coltuc.ro/intrebari

Un comentariu la „Partajul bunurilor dobandite prin mostenire”

  1. Buna seara,
    Am o intrbare si in acelasi timp nevoie de ajutor:
    Mama mea a decedat avand un apartament la care are un contract de construire din 1975.
    S-a recasatorit in 1986 si mai are un fiu.
    Apartamentul a fost cumparat in rate si achitat dupa 1989.
    Intrebarea este: Ce acte imi trebuie pentru a fi in deplina legalitate a drepturilor ce mi se cuvin?

Lasă un comentariu