Legea nr. 290/2003-prezentare a direcţiei de specialitate

Legea nr. 290 din 27 iunie 2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 505 din 14 iulie 2003 şi a intrat în vigoare în data de 13 august 2003, la 30 zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

Serviciul pentru Aplicarea Legii nr.290/2003 funcţionează în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, prin preluarea atribuţiilor Comisiei Centrale pentru aplicarea Legii nr.290/2003, din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.

Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 îndeplineşte următoarele atribuţii principale:

• centralizează hotărârile primite de la comisiile judeţene şi a municipiului Bucureşti şi întocmeşte documentele de plata a despăgubirilor pentru Legea nr. 290/2003;

• soluţionează contestaţiile îndreptate împotriva hotărârilor comisiilor judeţene sau a municipiului Bucureşti de aplicare a Legii nr. 290/2003, prin decizie motivată a Vicepreşedintelui Autoritatii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor care coordonează activitatea Serviciului pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003. Decizia se comunică comisiilor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, şi solicitanţilor. În caz de contestaţie, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor solicita dosarul de la comisia judeţeană sau a municipiului Bucureşti, care are obligaţia să transmită dosarul hotărârii contestate, în termen de cel mult 15 zile de la primirea solicitării;

• în vederea soluţionării contestaţiilor, solicită din oficiu, cu respectarea legii, acte şi informaţii oricăror instituţii publice din ţară sau din străinătate, persoanelor fizice sau juridice;

• asigură îndrumarea metodologică a comisiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti de aplicare a Legii nr. 290/2003

• verifică documentele de plată depuse de beneficiarii despăgubirilor potrivit legii şi propune Vicepreşedintelui efectuarea plăţii despăgubirilor pe baza documentelor prezentate

• propune Vicepreşedintelui avizarea hotărârilor de atribuire în natură a terenurilor, emise de comisiile judeţene de aplicare a Legii nr.290/2003, potrivit prevederilor art.5. Avizarea se face prin decizie motivată

• în situaţia în care constată încălcarea prevederilor Legii nr.290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a normelor metodologice adoptate în aplicarea sa, propune reanalizarea actelor administrative emise în aplicarea Legii nr.290/2003. În baza raporturilor administrative ierarhice, Vicepreşedintele poate solicita comisiilor judeţene sau a municipiului Bucureşti pentru Aplicarea Legii nr.290/2003 revocarea actelor administrative emise, în situaţia în care constată încălcarea prevederilor legale în vigoare.

Vizitati si https://www.coltuc.ro

 

Puneti intrebari GRATUIT pe https://www.coltuc.ro/intrebari

Lasă un comentariu