Drepturi producător inregistrari sonore – Drepturile producatorului de inregistrari audio

Potrivit Legii drepturilor de autor nr. 8/1996, durata drepturilor patrimoniale ale producătorilor de înregistrări sonore este de 50 de ani de la data primei fixări.Din actul normativ de bază, publicat în Monitorul oficial nr. 60/1996, cu modificările şi completările ulterioare, am ales câteva precizări despre drepturile producătorilor, precum şi despre restricţiile pentru utilizatori.

Se consideră înregistrare sonoră sau fonogramă, în sensul legii, fixarea sunetelor provenite dintr-o interpretare ori execuţie sau a altor sunete ori a reprezentării digitale ale acestor sunete, alta decât sub forma unei fixări incorporate într-o operă cinematografică sau în altă operă audiovizuală.

Producătorul de înregistrări sonore este persoana fizică sau juridică ce are iniţiativa şi îşi asumă responsabilitatea organizării şi finanţarea realizării primei fixări a sunetelor, fie că acestea constituie sau nu o operă în sensul prezentei legi.

În cazul reproducerii şi distribuirii înregistrărilor sonore, producătorul este în drept să înscrie pe suporturile acestora, inclusiv pe coperte, cutii şi alte suporturi materiale de ambalare, pe lângă menţiunile privind autorul şi artistul interpret sau executant, titlurile operelor, anul primei publicări, marca de comerţ, precum şi numele ori denumirea producătorului.

Producătorul de înregistrări sonore are dreptul patrimonial exclusiv de a autoriza sau de a interzice următoarele:

• reproducerea prin orice mijloc şi sub orice formă a propriilor înregistrări sonore (prin reproducere se înţelege realizarea, integrală sau parţială, a uneia ori a mai multor copii ale unei opere, direct sau indirect, temporar ori permanent, prin orice mijloc şi sub orice formă, inclusiv realizarea oricărei înregistrări sonore sau audiovizuale a unei opere, precum şi stocarea permanentă ori temporară a acesteia cu mijloace electronice);

• distribuirea propriilor înregistrări sonore (vânzarea sau orice alt mod de transmitere, cu titlu oneros ori gratuit, a originalului sau a copiilor unei opere, precum şi oferirea publică a acestora);

• închirierea propriilor înregistrări sonore, legea înţelegând prin închiriere punerea la dispoziţie spre utilizare, pentru un timp limitat şi pentru un avantaj economic sau comercial direct ori indirect, a unei opere;

• împrumutul propriilor înregistrări sonore. În legătură cu aceasta, legea conţine precizări potrivit cărora împrumutul unor opere fixate în înregistrări sonore sau audiovizuale nu poate avea loc decât după şase luni de la prima distribuire a operei, iar dreptul de împrumut nu se epuizează odată cu prima vânzare sau cu primul transfer de drept de proprietate asupra originalului ori a copiilor unei opere, pe piaţă, efectuat sau consimţit de titularul de drepturi;

• importul, în vederea comercializării pe piaţa internă, a copiilor legal realizate ale propriilor înregistrări sonore. ATENŢIE: restricţia nu se aplică, însă, dacă importul este făcut de o persoană fizică, fără scopuri comerciale, în bagajul personal legal admis;

• radiodifuzarea şi comunicarea publică a propriilor înregistrări sonore, cu excepţia celor publicate în scop comercial, caz în care are dreptul doar la remuneraţie echitabilă;

• punerea la dispoziţia publicului a propriilor înregistrări sonore, astfel încât să poată fi accesate, în orice loc şi în orice moment ales, în mod individual, de către public;

• retransmiterea prin cablu a propriilor înregistrări sonore.

Producătorul de înregistrări sonore are dreptul de a împiedica importul de copii ale propriilor înregistrări sonore realizate fără autorizarea sa.

Nu este lipsit de interes să amintim precizarea din lege despre cazurile în care NU se aplică reglementările referitoare la închiriere sau împrumut. Prevăzute în secţiunea cu caracter general, acestea se aplică, corespunzător, şi în materia despre care vorbim aici, reţinând că dispoziţiile privind închirierea şi împrumutul nu se aplică originalelor sau copiilor operelor, realizate în scopul comunicării publice ori pentru a căror utilizare există un contract, după cum nu se aplică nici operelor create de autor în cadrul contractului individual de muncă, dacă acestea sunt utilizate de către cel care a angajat autorul, în cadrul activităţii obişnuite.

Trebuie făcută menţiunea că drepturile conexe dreptului de autor nu aduc atingere drepturilor autorilor. Legea conţine un titlu distinct despre drepturile conexe dreptului de autor şi drepturi sui-generis, dispoziţii care nu trebuie interpretate în sensul unei limitări a exerciţiului dreptului de autor. Astfel, drepturile patrimoniale recunoscute ca drepturi conexe pot fi cesionate, în tot sau în parte, prin cesiune exclusivă sau neexclusivă.

Autorul sau titularul dreptului de autor poate ceda prin contract altor persoane numai drepturile sale patrimoniale, iar cesiunea drepturilor patrimoniale ale autorului poate fi limitată la anumite drepturi, pentru un anumit teritoriu şi pentru o anumită durată.

Să mai amintim că sunt recunoscuţi şi protejaţi, ca titulari de drepturi conexe dreptului de autor, artiştii interpreţi sau executanţi, pentru propriile interpretări ori execuţii, producătorii de înregistrări sonore şi producătorii de înregistrări audiovizuale, pentru propriile înregistrări, şi organismele de radiodifuziune şi de televiziune, pentru propriile emisiuni şi servicii de programe.

Potrivit art. 106 din lege, durata drepturilor patrimoniale ale producătorilor de înregistrări sonore este de 50 de ani de la data primei fixări. Totuşi, dacă înregistrarea în decursul acestei perioade face obiectul unei publicări licite sau al unei comunicări publice licite, durata drepturilor este de 50 de ani de la data la care a avut loc pentru prima oară oricare dintre acestea.