Identificarea conflictului de interese – ACHIZITII PUBLICE

Identificarea conflictului de interese.Noţiunea de conflict de interese trebuie interpretată într-o manieră cât mai largă – „conflict între îndatoririle profesionale şi interesele private ale unui funcţionar public (sau a unei persoane care acţionează în contul unei autorităţi publice), care pot fi percepute de natură a afecta executarea imparţială şi obiectivă a îndatoririlor”.

În această interpretare, chiar şi interese de natură nepatrimonială pot afecta conduita unei persoane.
Este recomandabil ca apariţia unui eventual conflict de interese să fie detectată încă din timpul procedurii de atribuire a contractului.
O verificare ex-ante şi îndepărtarea riscului de apariţie a conflictului de interese trebuie să reprezinte o prioritate. În verificările efectuate pe această temă este recomandabil să se ţină seama de semnalele din presă, dacă sunt cunoscute.
Sub aspectul riscurilor asupra proiectului, conflictul de interese/concurenţa neloială îmbracă mai multe forme, dintre care menţionăm:
– riscul contractării unor consultanţi care să includă în documentaţia de atribuire elemente care conduc la avantajarea unui anumit ofertant, fapt care denaturează concurenţa;
– riscul influenţării deciziilor cu privire la rezultatul evaluării prin furnizarea de informaţii care induc în eroare în mod deliberat;
– riscul primirii unor oferte trucate.
În etapa de implementare a contractelor de achiziţii trebuie să se verifice dacă persoanele fizice sau juridice implicate în procesul de verificare/evaluare a candidaturilor/ofertelor s-au angajat la firma câştigătoare, pe parcursul unei perioade de cel puţin 12 luni de la semnarea contractului.

Lasă un comentariu