PRINCIPALELE NOUTATI – CODUL INSOLVENTEI 2013
Una dintre modificările importante va fi, cu siguranţă, introducerea unor prevederi pentru grupurile de firme. Holdingurile vor fi tratate ca un tot unitar, o singură procedură de insolvenţă, un singur administrator judiciar. Este extrem de greu să administrezi o insolvenţă pentru patru firme, să zicem, dintr-un grup, la patru tribunale, din patru oraşe, cu patru administratori diferiţi“, explică, pentru Mediafax,avocat Coltuc Marius Vicentiu
Pe lângă avantajele evidente (costuri şi birocraţie reduse, deci şanse mai mari de revenire) pe care le aduce acţionarilor şi managerilor bine intenţionaţi ai grupurilor de firme, un tratament unitar pentru holdinguri ar fi şi o piedică importantă în calea acţionarilor care încearcă să se sustragă în mod abuziv de la plăţile către creditori. În România, au existat suficiente situaţii în care, de exemplu, acţionarul îşi transfera activele viabile către anumite firme din grup şi lăsa datoriile pe alte firme pentru care, ulterior, cerea insolvenţa. Cum firmele sunt tratate separat, deşi fac parte din acelaşi holding, creditorii se pot trezi în faţa situaţiei de a nu avea ce recupera de la firma declarată insolventă. Acum, singura soluţie e să se îndrepte, separat, împotriva firmelor „bune“ din respectivul grup, ceea ce presupune cheltuieli substanţiale şi timp pierdut în instanţe.
Control mai ferm din partea creditorilor
O bună parte a firmelor care sunt astăzi în insolvenţă au ajuns în această situaţie din cauza unui management de rea-credinţă sau, pur şi simplu, slab calificat. Mai mult, spcialiştii spun că există situaţii în care respectivii manageri continuă să conducă afacerile firmelor chiar şi după ce acestea au ajuns în insolvenţă, reducând, prin deciziile lor greşite, şansele unei reorganizări de succes. Codul insolvenţei aduce noutăţi şi în această privinţă. „Vor fi conturate mult mai clar atribuţiile administratorului judiciar şi cele ale administratorilor speciali. Supravegherea va fi mult mai bine reglementată. Administratorul judiciar (nr: reprezentantul creditorilor) va putea, de exemplu, să verifice mai uşor şi să denunţe contractele păguboase încheiate de foştii manageri sau de administratorii speciali“ De asemenea, noua legislaţie ar putea crea instrumente noi pe care creditorii să le folosească în cazul în care constată că acţionarii firmei „şi-au pregătit“ insolvenţa.
Astfel de situaţii sunt des întâlnite, de exemplu, în domeniul imobiliar, unde s-a întâmplat ca acţionarul să-şi consolideze (prin diverse vehicule financiare) statutul de creditor al propriei firme, pentru ca ulterior declarării insolvenţei să deţină o poziţie privilegiată la masa credală. În acest fel, acţionarul scăpa practic de datorii fără să piardă controlul afacerii.
Metodele utilizate sunt extrem de diverse. Menţionăm că şi legislaţia actuală permite administratorilor judiciari să verifice acţiunile întreprinse de managerii firmelor într-o perioadă cu până la trei ani înainte de intrarea în insolvenţă şi să le denunţe în cazul în care demonstrează în instanţă că aceste acţiuni au adus sau aduc în continuare prejudicii.
Creditorii mici primesc mai mult
Creditorii chirografari (care nu au garanţii reale, de exemplu furnizorii de materii prime sau de materiale care nu au apucat să fie plătiţi înainte ca beneficiarul să intre în insolvenţă) ar urma să primească, prin lege, un anumit procentaj minim din datoria pe care o au de recuperat. Potrivit informaţiilor obţinute de Capital, acest procentaj ar urma să fie în jurul a 30%, dar încă se poartă discuţii în acest sens. Modificarea se referă nu la fiecare creditor care face parte din categoria creditorilor chirografari, ci la categorie, în ansamblu. În cazul în care o societate intră în insolvenţă, legea împarte creditorii săi în mai multe categorii. Astfel, există creditori garantaţi (în general bănci), creditori bugetari (statul, prin ANAF) şi creditori chirografari. În funcţie de natura creanţei, creditorii sunt înscrişi într-una dintre cele trei categorii. În prezent, creditorii chirografari primesc, în urma aplicării planurilor de reorganizare, sume extrem de mici, egale cu 1%-2% din creanţă. Mulţi dintre aceşti creditori (de cele mai multe ori cu creanţe foarte mici în comparaţie cu creditorii bugetari sau cu cei garantaţi, deci fără putere de decizie) rămân chiar fără niciun leu recuperat. Pe fondul prelungirii crizei economice insolvenţa a devenit un adevărat fenomen naţional în România. La finele anului, numărul firmelor care au ajuns în această situaţie deloc plăcută a ajuns la 24.000, cu 24% mai mult decât în 2011.