Cum imi pot recupera timbrul de mediu?

Cum imi pot recupera timbrul de mediu?

 

Pentru evitarea taxei auto – înmatricularea maşinii fără a achita taxă auto, prima procedură, cea antejudiciară vizează depunerea unei plângeri prealabile către Serviciul Public Comunitar – Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări de pe raza teritoriului domiciliului solicitantului.

O a doua etapă vizează faptul că după primirea răspunsului de la Serviciul Public Comunitar – Direcţia Regim Permise de Conducere şi

Înmatriculări sau după 30 de zile de când a fost depusă plângerea şi nu a fost soluţionată, se intentează acţiunea de chemare în judecată a Serviciul Public Comunitar – Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări la Tribunalul Administrativ, Contecios şi Fiscal, urmând a se parcurge toate etapele de judecată până la soluţionarea acţiunii. ~nmatricularea auto – a treia etapă este aceea că cu sentinţă legalizată se merge la Serviciul Public Comunitar – Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări unde, având

restul documentelor necesare, solicitantul îşi poate inamtricula maşină fără să achite timbrul de mediu.

Lasă un comentariu

Ne puteti scrie gratuit pe whatsapp 0745150894!