Daune morale RCA – Criterii de apreciere a cuantumului CEDO

Daune morale RCA. Criterii de apreciere a cuantumului CEDO

 

Deşi cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic şi afectiv, importanţa valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezat, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării etc.

Toate aceste criterii se subordonează conotaţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs.

Prin cererea înregistrată sub nr. 220/2005, reclamanta P.I. a solicitat instanţei să fie obligat pârâtul I.M. la plata sumei de 2.376.000.000 lei ROL, despăgubiri civile din care 1.500.000 lei ROL daune morale şi 876.000.000 lei ROL daune materiale, reactualizate în raport de rata inflaţiei la data executării.

În motivare, a arătat că pârâtul este executor judecătoresc, iar pretenţiile reprezintă exercitarea acţiunii civile în procesul penal, soluţionat prin ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală, reţinându-se că fapta nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni.

În privinţa daunelor materiale se are în vedere pierderea înregistrată pentru lipsa de folosinţă a autovehiculului de 600.000 lei ROL pe zi de întârziere şi beneficiul nerealizat din 17.10.2000.

La data de 20.01.2005, reclamanta şi-a precizat acţiunea, învederând că temeiul juridic al cererii privind daunele morale şi materiale este art. 998-999 Cod civil şi art. 14 alin. 4 C.pr.civ. şi a apreciat despăgubirile materiale la suma de 875.000.000 lei ROL şi daunele morale la suma de 1.500.000.000 lei ROL.

A motivat că, în urma acţiunilor nelegale şi a abuzului în funcţia de executor, I.M. i-a cauzat numeroase suferinţe fizice şi psihice, atât ei cât şi fiului său. A arătat că, datorită numeroaselor procese pe care le-a avut a fost obligată să-şi vândă apartamentul, în prezent locuind cu chirie.

La data de 13 februarie 2005, pârâtul I.M. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

La data de 04.03.2005, reclamanta a formulat o completare la acţiune, prin care a învederat că înţelege să cheme în judecată, alături de persoana fizică I. M. şi Biroul Executorului Judecătoresc I. M.

La data de 28.04.2005 BEJ I.M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii; a arătat că persoana fizică I.M. nu a intrat în nici un raport juridic personal cu reclamanta.

În privinţa acţiunii formulată împotriva lui BEJ I.M. a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.

La data de 23 iunie 2005, BEJ I.M. a formulat cerere de chemare în garanţie a Casei de Asigurări pentru răspunderea civilă a executorilor judecătoreşti, potrivit dispoziţiilor art. 54 şi 42 din Legea 188/2000.

Prin sentinţa civilă nr. 1394 din 15 sept. 2005, Tribunalul Dolj a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, reţinând că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 pct. 1 şi 4 C.pr.civ., valoarea litigiului fiind sub 5 miliarde lei ROL.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova sub nr. 15061/C/06.10.2005.

La data de 16.01.2006, Casa de Asigurări a executorilor judecătoreşti a formulat întâmpinare, învederând că în conformitate cu art. 42 alin. 2 din Legea 188/2000, răspunderea profesională a executorului se realizează prin Casa de Asigurări.

La data de 14.04.2006, reclamanta şi-a precizat acţiunea, în sensul că a solicitat suma de 876.000.000 lei ROL daune morale pentru lipsa de folosinţă a autoturismului din data de 17.10.2000, data sechestrului şi până în prezent, prejudiciul cauzat de BEJ I.M şi I.M. şi daune materiale.

Lasă un comentariu