Închiderea procedurii – Ordonanţa de urgenţă nr. 91/2013-Codul Insolventei 2013

Închiderea procedurii – Ordonanţa de urgenţă nr. 91/2013-Codul Insolventei 2013

 

Art. 237. –

(1) Procedura falimentului va fi închisă de judecătorul-sindic, la solicitarea lichidatorului judiciar, printr-o hotărâre de închidere, atunci când judecătorul-sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea instituţiei de credit în faliment au fost distribuite şi când fondurile nereclamate de către cei îndreptăţiţi, în termen de 90 de zile de la data raportului final, au fost depuse de lichidatorul judiciar la Trezoreria Statului, iar extrasul de cont va fi depus la judecătorul-sindic. Hotărârea va fi comunicată în scris sau în presă, în cel puţin două ziare de circulaţie naţională, tuturor părţilor implicate.

(2) După intrarea în faliment a instituţiei de credit debitoare, lichidatorul judiciar va depune spre păstrare la direcţia arhivelor naţionale judeţeană sau, după caz, a municipiului Bucureşti documentele instituţiei de credit debitoare, arhivate potrivit prevederilor Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, cu modificările şi completările ulterioare. În termen de 60 de zile lucrătoare de la pronunţarea hotărârii de închidere a procedurii falimentului, lichidatorul judiciar va depune la direcţia arhivelor naţionale judeţeană sau, după caz, a municipiului Bucureşti restul de documente ale instituţiei de credit debitoare.

SECŢIUNEA a 6-a Alte dispoziţii

Art. 238. –

Persoanele care trebuie să primească sau să transmită informaţii în legătură cu procedurile de informare ori de consultare prevăzute în prezentul capitol au obligaţia de a păstra secretul profesional potrivit prevederilor art. 3 şi 52 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României şi cu cele cuprinse în titlul II cap. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia oricăror autorităţi judiciare cărora li se aplică prevederile naţionale în vigoare.

Art. 239. –

În cazul intrării în faliment, pentru scopuri statistice, instituţiile de credit vor fi considerate ca aparţinând în continuare sectorului bancar. Raportările care trebuie întocmite şi transmise de către lichidatorul judiciar Băncii Naţionale a României, periodicitatea şi modalitatea de transmitere a acestora vor fi stabilite prin norme de către Banca Naţională a României.

Art. 240. –

(1) Orice contract de compensare bilaterală, astfel cum este prevăzut la art. 5 pct. 12, încheiat de instituţia de credit debitoare, este valabil şi poate fi executat şi/sau este opozabil acesteia, debitorului sau oricărui garant al acestuia, conform condiţiilor rezultând din înţelegerea părţilor, şi nu va putea fi suspendat, anulat ori limitat în orice alt mod printr-un act al organelor care aplică procedura reorganizării judiciare şi a falimentului.

(2) Singura obligaţie care poate fi datorată, respectiv pretinsă a fi executată în contul averii instituţiei de credit debitoare, în baza unui contract de compensare bilaterală, este aceea de a executa, respectiv de a pretinde să fie executată obligaţia netă rezultată din compensarea realizată în baza contractului de compensare, obligaţie care poate consta în plata unei sume nete şi/sau în executarea unei obligaţii de a face.

(3) Nicio atribuţie conferită prin prezentul capitol organelor care aplică procedura nu va avea ca efect înlăturarea aplicării contractului de compensare bilaterală prin stingerea şi/sau devansarea scadenţei, în baza contractului, a obligaţiilor de plată sau obligaţiilor de a face decurgând din unul sau mai multe contracte din categoria celor prevăzute la art. 5 pct. 12, aceste atribuţii putând fi exercitate numai asupra sumei nete care rezultă din aplicarea contractului de compensare bilaterală.

(4) Contractul de compensare bilaterală şi toate contractele care fac obiectul acestuia vor fi considerate un singur contract şi, în acest sens, cu excepţia cazurilor în care se dovedeşte intenţia frauduloasă a părţilor, organele care aplică procedura nu vor putea împiedica, cere anularea ori decide desfacerea, după caz, a operaţiunilor cu instrumente financiare derivate, realizate în baza contractelor care fac obiectul unui contract de compensare bilaterală, pe motiv că aceste operaţiuni instituie un tratament preferenţial în favoarea unor creditori în perioada de 180 de zile anterioară datei deschiderii procedurii.

Art. 241. –

În actele normative în vigoare, sintagma „procedura reorganizării judiciare şi a falimentului instituţiilor de credit” se înlocuieşte cu sintagma „procedura falimentului instituţiilor de credit”, corespunzător prevederilor prezentului capitol.

Lasă un comentariu

Ne puteti scrie gratuit pe whatsapp 0745150894!